Cezara Răducu

Pseudonimul cu care semnează Mariana Răducu, n. 7 februarie 1971, Radovanu, jud. Călărași. A semnat anterior cu pseudonimul Magda Mirea. Fiica Elenei (născută Postelnicu) a lui Gheorghe Răducu. Licențiată în științe juridice, master în drept internațional și comunitar și în comunicare managerială și consultanță de imagine. Diverse specializări în domeniul comunicării, dezvoltării personale și al relațiilor publice. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, din 2020. Alături de Aurelian Titu Dumitrescu și Ciprian Chirvasiu, a înființat Cenaclul literar ,,Nichita Stănescu”, în cadrul căruia a coordonat proiecte și concursuri literare destinate copiilor și artiștilor amatori din cadrul ministerului. A debutat literar, sub îndrumarea lui Aurelian Titu Dumitrescu, în anul 2008 cu volumul Femeia cu mâinile lipite de trup (Agerpress). A publicat în revistele literare Ramuri, Tribuna, Urmuz, Vatra Veche, Cenaclul de la Păltiniș, Singur, Revista nouă, Sintagme literare, Algoritm, Boema ș.a. A participat în tabere de creație literară organizate de Asociația Arthgotica Sibiu, precum și la festivaluri de poezie în Leptokaria (Grecia), Ploiești, Câmpina, Brașov.

Opera: poezie: Femeia cu mâinile lipite de trup (Agerpress, 2008); Siaj (Scrisul Românesc, 2012); Ceva nu e (Brumar, 2014); Refugii pentru lupi (Brumar, 2018); Cartea tăcerilor (Detectiv literar, 2014); Joc terț (Pastel, 2015); Cartea de apă. Cu Borges privind râul (Detectiv Literar, 2004). Volume colective: Artgothica (ATU, 2011; 2012); Albastru ilegal (Agnos, 2022), Xenomorfie (Anconeum & Analepsie, 2025).

Referințe critice: Paul Aretzu, Mioara Bahna, Ciprian Chirvasiu, Nicolae Constantin, Florin Dochia, Aurelian Titu Dumitrescu, Virgil Dumitrescu, Lucian Gruia, Octavian Mihalcea, Felix Nicolau.

„În Refugii pentru lupi, Magda Mirea induce notele unui colocvialism cultivat cu grijă, prin intermediul căruia produce disimularea. Camuflarea nu este doar a poeziei în spatele secvențelor esențializate de realitate cotidiană, ci și de natură reflexivă, a poetei interogându-se în speranța de a se pierde pe (sau lepăda de) sine în vârste sau ipostaze de pe parcurs. Se produce o multiplicare, nu doar o simplă dedublare în care „o femeie s-a refugiat în mine”. Sinele se desfășoară, în transformările continue pe o axă a prefacerilor, între ipostaza copilului (fost sau potențial) și cea a femeii, mereu îndrăgostite. Pe această axă a continuei prefaceri, mereu un copil-martor, un copil-promisiune, un copil redus la privire, judecă și reordonează pe o scală a gravității întâmplările, faptele cotidiene redate prin imagini concrete și aparent fără adâncime existențială. Poezia Magdei Mirea e în esență o evocare a unei vârste continue prin varii stații pe parcurs, markeri digitali ai unui întreg analogic.” (Adrian Lesenciuc)

„Magda Mirea este un poet al viziunii. Al viziunii care te face să participi aproape fizic la o sublimare a iubirii sublime, locuitoare a absenţei. Chiar titlul volumului dezvăluie conţinutul: „ceva nu e” – fiecare cuvânt este căutare a sensurilor absente ale existenţei. Ne aflăm în mod manifest la nivelul Eros din construcţia clasică Eros-Thanatos. Totul este viu şi activ. Mecanica expresivă este golirea cuvintelor de sensurile originare şi umplerea cu sensuri noi, în împerecheri noi, pentru simţuri noi. Se ghiceşte lesne prezenţa aerului rarefiat al suprarealismului, bine asimilat, bine condus pentru a uimi şi a surprinde, pentru a subjuga. Coerenţa este câştigată nu prin liniaritatea expresiei, prin logica morfologică plată, ci prin rupere, prin fragmentarism, prin rearanjare aparent aleatoare a peisajului şi populaţiilor care îl decorează. Surprinde la Magda Mirea arta organizării cuvintelor pentru a isca imagini de o claritate şi strălucire orbitoare, sfidând limita indefinibilului raţional, deci cu nevoia accesului la perceperea şi priceperea intuitivă. Cum spunea altădată un comentator, poezia aceasta „ţi se deschide direct în sinapse”. Dacă nu ne-am teme de platitudine, am putea spune că de aflăm în teritoriul „necuvintelor” lui Nichita Stănescu, dar un sector neparcurs de acesta, ci poate numai intuit.” (Florin Dochia)