Search Results

N. 4 iunie 1957, Sascut, jud. Bacău. Stabilit la Câmpina, județul Prahova. Filosof, eseist, poet. Fiul Victoriei și al lui Nicolae Cernica. Absolvent al Universității din București, Facultatea de Istorie-Filosofie, doctor în Filosofie. Profesor universitar la Universitatea din București. Cercetător la Institutul de Filosofie și Psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Conducător de doctorat abilitat în domeniul Filosofie , Universitatea din Bucureşti (2015). Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2006. A debutat în 1986 în Revista de filosofie . Debut în volum în 1999 cu monografia Exerciții fenomenologice asupra filosofiei românești interbelice (Mihai Dascăl, 1999) . A colaborat cu pagini de literatură în revistele Aisberg , Astra , Ateneu , Axioma , Caiete critice , Caiete silvane , Contemporanul , Convorbiri literare , Dealul melcilor , Idei în dialog ,  Libris ,  Lumea gorjenească , Poezia , Revista nouă , Romanian Review , Viaţa românească  etc., respectiv cu studii de specialitate în Revista de filosofie , Revue Roumaine de Philosophie , Cercetări filosofico-psihologice , Analele Universităţii Bucureşti. Filosofie , Anthropos , Hermeneia , Balkan Journal of philosophy , Concordia  etc. Traduceri: tezele de doctorat ale lui Marin Ştefănescu susținute la Paris în 1915, în vol.  Dualismul logic , Editura Academiei Române, 2019. Premii literare: Premiu la Concursul de eseu filosofic J.J. Rousseau  organizat de Serviciul Cultural al Ambasadei Franţei la Bucureşti, 1993; Diploma de onoare  acordată de revista Axioma  şi de Editura ”Premier”, 2005; Diploma de onoare  acordată de Revista nouă  și de Cercul literar ”Geo Bogza”, 2009; Premiul Academiei Române „Mircea Florian” în 2015, pentru lucrarea Judecată și timp. Fenomenologia judicativului (2013).   Opera: filosofie: Exerciţii fenomenologice asupra filosofiei româneşti interbelice  (Mihai Dascăl, 1999, reed. 2006); C. Rădulescu-Motru şi proiectul antropologic kantian  (Mihai Dascăl, 2000, reed. 2008);  Căutarea de sine şi chemările tradiţiei  (Mihai Dascăl, 2002); Topos-ul formal şi istoric al silogisticii  (Editura Academiei Române, 2003);  Proiectele filosofiei kantiene  (Institutul European, 2004); Fenomenul şi nimicul. Proiectul fenomenologic – concept şi aplicaţii  (Paideia, 2005, reed. 2022); Cetatea sub blocada ideii. Schiţă fenomenologică a istoriei gândirii politice  (Institutul European, 2005); Situaţiile existenţiale  (Paideia, 2007); Judecată şi timp. Fenomenologia judicativului  (Institutul European, 2013); Lucrări de Istoria filosofiei românești , 2 vol. (Editura Universității din București, 2015); Temporalitatea experienței non-judicative. Timpul lenei  (Editura Universității din București, 2017). eseuri literar-filosofice: Răstiri către sine. Încercări de ideologie polifonică  (Paideia, 2006); Răstiri către cei de-o seamă cu sine. Încercări noi de ideologie polifonică  (Paideia, 2009). poezie: Urechea tăcerii  (Premier, 2005);  Rezervaţii naturale. Poeme şi noeme în cheia ideologiei polifonice  (Muzeul Literaturii Române, 2013).   Referințe critice: Angela Botez, Christian Crăciun, Florin Dochia, Lucian Gruia, Mona Mamulea, Ștefan Munteanu, Vianu Mureșan, Florian Roatiș, Constantin Schifirneț, Constantin Trandafir, Gheorghe Vlăduțescu. Referințe în dicționare, istorii literare: B. Crăciun, D. Crăciun-Costin, Dicționarul scriitorilor români de azi (Porțile Orientului, 2011); Adrian Lesenciuc, Critica de direcție, vol. III. Inelul. Deschideri vectoriale (Junimea, 2024) .   „Pare surprinzător că Viorel Cernica, profesor de filosofie, cu cărți solide în acest domeniu, scrie poeme în care meditația (atât de dragă veleitarilor) e lăsată în plan secund. El nu transpune mecanic, în versuri, concepte, ci le foloseşte liber. În sens creator, oferind loc imaginilor şi expresiilor specific lirice, în recepţia cea mai nouă a cuvântului. Poetul se interesează mai mult de acurateţea şi coerenţa scriiturii, fără nici o urmă de «expresivitate» trucată.” (Constantin Trandafir)   „Universitarul Viorel Cernica, un redutabil eseist, pasionat de istoria filosofiei (a filosofiei românești în particular), preocupat deopotrivă de fenomenologie și hermeneutică, deși primele intenții investigative s-au concentrat asupra logicii clasice și problematicii silogistice, este unul dintre interpreții rafinați ai sistemului filosofic al lui Constantin Rădulescu-Motru, pe care a încercat, începând de la teza de doctorat, susținută în 1999, să îl citească prin prisma proiectului antropologic kantian. Eseistul este, totodată, continuator în filosofia românească în ceea ce privește hermeneutica prejudicativului [...], adică în ceea ce privește situarea în afara orizontului judicativ în ciuda iminenței trecerii dincolo de prag.” (Adrian Lesenciuc)

Numele sub care semnează Mircea Aurel Brenciu-Freund, n. 3 iulie 1953, Brașov. Eseist, poet, prozator. Este nepotul poetului și luptătorului anticomunist Ioan Toma Brenciu, fost director al publicațiilor interbelice Alarma  și Voința Poporului . Provine dintr-o importantă familie brașoveană, strănepot al lui Johann Czerny, fondator al Filarmonicii brașovene. Susține că în curtea casei sale s-a scris imnul național Deșteaptă-te române . Studii economice și jurnalistice. Jurnalist. Funcții importante în mass media brașovene și naționale: director economic și redactor la Astra , redactor-șef la Mesager , Matinal , Bună ziua, Brașov  ș.a. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov și președinte al Societății Ziariștilor și Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu”. Membru al Clubului Român de Presă. Membru fondator al Societății Ziariștilor din România și al Asociației Ziariștilor din România. Inițiator și organizator de evenimente literare. A inițiat și susține Premiul Mira pentru eseu și critică literară, acordat anual în cadrul festivității de decernare a premiilor Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România. Debut editorial cu volumul de versuri Cartea albă a securității poetului (Editura Astra, 1995). Premii literare: Premiul național de popularitate în jurnalistică „Ion Rațiu” 1991; Premiul de debut „Darie Magheru” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, 1996 pentru volumul Cartea albă a securității poetului ; Premiul pentru publicistică al Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul eseu Martirul, dedicat eroului anticomunist Liviu Corneliu Babeș  ; Premiul III la Concursul organizat de Guvernul României pentru cea mai veridică relatare a experienței  trăite la Revoluție (2022).   Opera: poezie: Cartea albă a securității poetului (Astra, 1995); Pe strada mea din Șchei (KronArt, 2009); Poezii . Poeme de sertar și altele   (KronArt, 2017); Impertinențe (Libris, 2019); Stupizi da’ mândri. 33 de poeme specioase   (SZOCP, 2024); proză: Cu masca pe figură. O feerie scatologică   (Aldus, 1999, reed. SZOCP, 2020); Cimitirul eroilor (Libris Editorial, 2017); Limbile vântului (Cartea Românească, 2018); Balada (Libris Editorial, 2020); Diez (Libris Editorial, 2020); Limba lui Hristos (Corint, 2024); eseuri: Eu Ro-Mânia (Astra, 1996); Martirul (Capo-Lavoro, 2005; reed. Institutul Revoluției Române, 2008, 2016; SZOCP, 2023); Revoluția luminii (SZOCP, 2005); La început de mileniu (SZOCP, 2008); Cărțile lui Aldus (Aldus, 2016); Singur în fața istoriei  (SZOCP, 2019); Exordii și bruioane (SZOCP, 2021); interviuri: Dialoguri cardinale (KronArt, 2013); alte lucrări: Un fenomen al secolului XX – Constantin Mudava (Brașov, 1990). A coordonat antologia Operație pe cord deschis , antologia textelor premiate la Concursul Național de Literatură „Nihil sine Deo”, ed.I (Astra, 1998). A îngrijit ediția necenzurată a lucrării lui Dumitru Murărașu, Naționalismul lui Eminescu (Etios și SZOCP, 2010).   Referințe critice: A.I. Brumaru, Adrian Bucurescu, Iulian Cătălui, Mircea Doreanu, Ion Groșan, Doru Munteanu, Titu Popescu, Nicolae Prelipceanu, M.N. Rusu, Nicolae Stoie, Octavian Soviany, Alexandru Surdu, Florin Șindrilaru, Al Țion.   „Premisa mai adâncă a cărții vizează un specific autohton schizofren: indolența, corupția de tip fanariot și teama pedepsei creștine, inhibantă; intre scatologic si escatologic, deci, ceea ce poate explica permanentul eșec de pe Malurile Dâmboviței (...) Cu masca pe figura este cea mai senzoriala contestație a comunismului romanesc! ” (Titu Popescu)   „Cu masca pe figură este de salutat ca una dintre acele cărți care trebuiau neapărat scrise și, extraordinar, iată ca s-a scris. Pentru mai dreapta cinstire a lui Darie Magheru, a lui George Boitor și a altora pe care noi i-am cunoscut în toata splendoarea lor, i-am iubit si i-am respectat, neîndoielnic meritau un roman” (Octavian Soviany)

Nume sub care semnează Gheorghe Bogdan, n. 26 octombrie 1950, Vălenii de Munte. Fiul Elisebatei și al lui Gheorghe Bogdan. Poet. Începe să scrie din clasa a IX-a la Liceul Al. I. Cuza din Ploieşti. A absolvit Facultatea Industria Lemnului, Universitatea „Transilvania” din Braşov. A lucrat ca inginer la Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului din Iaşi. Frecventează, începând din 1976 Cenaclul Junimea. Participă la mişcarea publică din decembrie 1989 de înlăturare a regimului comunist, pe 14 decembrie fiind prezent în Piaţa Unirii din Iaşi, locul unde revolta anticeauşistă a fost înăbuşită de regimul dictatorial. În 1992 se mută la Bucureşti şi devine ziarist la Dimineaţa, ulterior consilier la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. A debutat în 1978. A publicat poezie în revistele Luceafărul de dimineaţă, Amfiteatru, Cronica, Argeş, Antares ș.a. Debutul în volum s-a produs în 2013 cu volumul Tărâmul cu dimineți putrede, apărut la Editura Eminescu. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, din 2016. În 2014 i se acordă Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Braşov, pentru același volum. În 2015 primeşte Premiul pentru Poezie al Revistei literare Luceafărul de dimineaţă. Opera: poezie: Tărâmul cu dimineți putrede (Eminescu, 2013); 1, Casa Revoltei (Tracus Arte, 2014); Dincolo de Calea Victoriei (Tracus Arte, 2015). Referințe critice: Liviu Antonesei, Constanța Buzea, Marian Drăghici, Ioan Groșan, Adrian Lesenciuc, Mihaela Malea Stroe, Marius Oprea, Ion Roșioru, Eugenia Țarălungă. „Atipic prin tematica poemelor, ca și prin zãbava dintre scrierea și publicarea unei excepționale cãrți ce are șanse enorme sã se înscrie drept cap al unei serii paradigmatice, George Bogdan e un poet în toatã puterea cuvântului, iar atitudinea sa civicã e una care-i face cinste și îndreptãțește așteptarea febrilã a viitoarelor sale apariții editoriale cu valențe documentare pe care timpul le va spori. Ca istoria sã nu se mai repete nu trebuie sã-i uitãm niciodatã ororile și rãtãcirile ideologice: iatã morala intrinsecã a cãrții pe care am citit-o pe nerãsuflate pentru noutatea și frumusețea ei.” (Ion Roșioru, Bucureștiul literar și artistic, nr.6(33)/2014) „După cum mărturisește poetul George Bogdan, în prezentul volum (publicat la Editura Eminescu, București, în 2013) „aduce în față adnotările” de la Iași, „din anii de oțel ai dictaturii 1986, 1987, 1988 cu pana anului 2013”. Unul dintre meritele lui George Bogdan este că nu se oprește strict asupra acelor ani (de criză), ci se întoarce în timp pe vremea jertfelor se sânge ale luptătorilor anticomuniști, ochiul critic văzând și prezentul „capitalist” cu tarele lui. Prima stare pe care mi-a generat titlul „Tărâmul cu dimineți putrede” a fost lipsa de speranță, stare care cred că ne-a incercat pe toți trăitorii anilor '80. Citind Stampele din prima parte a cărții am avut senzația că, înainte de a vedea imaginea imprimată, stampa, aud scrâșnetul materialului dir din care e făcută matrița. Poate de aceea mi-aș îngădui să numesc lirismul lui George Bogdan un lirism metalic, degajând luciditate și forță, contururi precise, în măsură să dea acuratețe imaginilor de pe stampele primei părți sau din tablourile celei de a doua. Subtitlul părții a doua („Noaptea de dincolo de cortina de fier”) conține o altă sugestie - a trecerii abrupte de la „diminețile putrede” la întunericul nopții, că pe un tărâm blestemat, unde lumina zilei nu există” (Mihaela Malea Stroe, Poezia, nr.9-12/2016).

Numele sub care semnează Florica-Luminiţa Cornea, n. Graure, 29 august 1949, Giurgiu. Istoric şi critic literar, prozator. Din anul 1955 familia sa s-a stabilit în Ardeal, tatăl său, preotul Ioan Graure fiind deţinut politic în perioada 1950-1954. A terminat Facultatea de Limba şi Literatura Română la Universitatea Bucureşti, cu o lucrare de licenţă coordonată de prof.univ. dr. Dimitrie Macrea (1974). Doctor în filologie, la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (2006). Din 1975 este profesor în Sf. Gheorghe şi muzeograf la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, contribuind la înfiinţarea Casei Memoriale „Romulus Cioflec” din Araci, Covasna (1998). A debutat în anul 1975 în Biserica ortodoxă română, cu studiul Manuscriptul de la Ieud (Maramureş) – importanţa lui filologică şi bisericească.  A publicat numeroase studii, recenzii şi articole. În volum, debutează în 1998 cu lucrarea Scriitori – case şi muzee memoriale (realizată în coautorat), la Editura Diacon Coresi din Bucureşti. Fondator şi coordonator al revistei cultural-artistice Ecou , apărută, la Sf. Gheorghe, în perioada 1996-2005, publicaţie menţionată în  Dicţionarul presei literare româneşti  de Ion Hangiu (2004). Din decembrie 2013, redactor-şef al revistei semestriale de literatură Caietele de la Araci . Premii şi distincţii: titlul de Profesor evidenţiat (1986); Premiul pentru libertatea culturii (1992), Ordinul Meritul pentru Învăţământ în gradul de Ofiţer (2004) , Diploma de excelenţă „Gheorghe Lazăr” (2008),  Medalia și diploma „Crucea Munților ” (2014) a Episcopiei Covasnei și Harghitei,Premiul literar  „Octavian Goga ” oferit de ASTRA, Sibiu (2015).   Opera: istorie şi critică literară: Scriitori – case şi muzee memoriale  (coautor, Coresi, 1998); Atlasul literaturii române (coautor, Cartographia, 2003); Locuţiuni verbale în romanul istoric sadovenian – o abordare gramaticală, stilistică şi poetică (Casa Cărții de Știință, 2008); Teculeştii din neam în neam  (coautor, Angvstia, 2008); Pe cărarea Raiului. Convorbiri duhovniceşti cu Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Covasnei şi Harghitei  (Casa Cărții de Știință, 2010, reed. 2014); Întru lumina munţilor– fragmente de spiritualitate românească (Nico, 2013); Scriitori. Case memoriale (I),  (Nico, 2014); Studii şi articole literare (Pastel, 2014); Un pelerinaj în Ţara Sfântă  (Eikon, 2015); Asociaţiunea Astra întru iubire de suflet românesc (Ed. Asociațiunii Astra, 2015); Romulus Cioflec – o viaţă în imagini (Centrul Cultural Județean Covasna, 2016); Scriitori. Case memoriale (II)  (Nico, 2017); Făclii arzând. File de istorie literară  (Eikon, 2019); Virgil Cioflec. Contribuţii biobibliografice (Sud, 2021); Zece ani cu ASTRA ieşeană (Timpul, 2021); Preotul Ioan Graure. O viaţă sub sabie (Sud, 2023); interviuri:  Înviatul din Nazaret. Convorbiri duhovniceşti cu ÎPS Ioan al Banatului (Sophia, 2017); Pe cărarea Raiului. Convorbiri duhovniceşti cu ÎPS Ioan al Munților (Sophia, 2017); Pe cărarea Crucii. Convorbiri duhovniceşti cu ÎPS Ioan al Banatului (Agnos, 2019); Crede. Dumnezeu se ţine de cuvânt , Convorbiri duhovniceşti cu Înaltpreasfinţitul Ioan, Mitropolitul Banatului (Agnos, 2024); Ediţii îngrijite: Poezii populare culese de Dimitrie Cioflec  (Filiala Covasna a Societății de Științe Filologice, 1994); Romulus Cioflec, Moarte cu bocluc  (Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, 1998); Ideea de Eminescu  (Filiala Covasna a Societății de Științe Filologice, 2000); Justinian Teculescu, Pentru neam şi pentru lege – cuvântări şi predici  (Angvstia, 2006); Romulus Cioflec – un ardelean pe drumurile lumii  (Arcuș, 2007); Preot Ioan Graure, Cinstirea părinţilor – culegere de predici şi articole (Eurocarpatia, 2008); Romulus Cioflec, Cupa Domeniilor (Angvstia, 2012); Romulus Cioflec, Răspântia  (Muzeul Carpaților Răsăriteni, 2016); Romulus Cioflec, De la Dunăre – în jurul Peninsulei Balcanice – prin Italia, la Dunăre  (Muzeul Carpaților Răsăriteni, 2017); Romulus Cioflec, Pe urmele Basarabiei  (Știința, 2019); Romulus Cioflec, Însemnări de călătorie de prin reviste adunate  (Centrul de Cultură al Județuli Covasna, 2020); Neculae Samoilă, Caiet din armată (Vatra Veche, 2022); Cornel Dimovici, Iluzia reîntoarcerii (ARTprinter, 2022); Romulus Cioflec, Sub soarele polar (Eikon, 2024).   Referinţe critice: Nicolae Băciuț, Ion Buzaşi, Iulian Cătălui, Iulian Chivu, Cornel Cotuţiu, Marian Drăghici, Victor Durnea, Adrian Lesenciuc, Malea Stroe, Ion Pop, Mircea Popa, Nicolae Scurtu, Ion Popescu Topolog. Referințe în dicționare, istorii literare: Silvia Pop (coord.), Dicționarul culturii și civilizației populare (Astra, 2011); Ana Hinescu, Arcadie Hinescu, Oameni de ieri și de azi ai Blajului  (Napoca Star, 2012); Adrian Lesenciuc, Critica de direcţie, volumul III, Inelul. Deschideri vectoriale (Junimea, 2024)..   „Virgil Cioflec e o figură aproape uitată astăzi, dar despre care merită să vorbim şi să-l aducem în actualitate. Gestul de a-i fi consacrat o primă reconstituire biografică aparţine Luminiţei Cornea, care a dat la iveală în 2021, la Editura Sud, cartea Virgil Cioflec. Contribuţii biobibliografice, încercând o situare a lui în epocă şi considerându-l „un mare nedreptăţit”. O simplă enumerare a titlurilor de capitole ne familiarizează cu intenţia autoarei de a-l face cunoscut în rândurile unui public larg...” (Mircea Popa, Poveşti despre Cluj, Editura Şcoala Ardeleană, 2024)   „ ... o carte documentată, vie, despre o viaţă frământată circumscrisă unei destin deloc comun; de citit, cartea, se-nţelege, ca o proză palpitantă, plină de încântătoarea, nostalgica poezie a unei lumi ce – de mult – nu mai e decât în memoria hârtiei, fie şi fotografice. ” (Marian Drăghici, Viața Românească, nr. 9/2016).

N. 2 martie 1970, Petricani, jud. Neamț, cu numele de Teudor Sandu. Fiul Silviei (fostă Enea) și al lui Anton Sandu. Poet. Studii universitare în domeniul științelor juridice și master în management public. Este membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Brașov din anul 2022. Debutează în anul 2010 cu volumele de poezie  Tablouri și clipe , Mireasma lacrimilor  şi Răbdarea pietrei . În luna noiembrie 2012 devine membru al Cenaclului literar „Nichita Stănescu" coordonat de către Aurelian Titu Dumitrescu la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne. Este inclus în Dicționarul Literaturii din Județul Neamț , realizat de profesorul  Constantin Tomșa, în luna noiembrie 2014 și în volumul Poeme Nemțene – Secvențe Culturale din județul Neamț , Editura Cetatea Doamnei (2016), realizat de prof. Emil Bucureșteanu. Colaborări la publicațiile Conta, Acolada, Oltart, Ramuri, Orient latin, Ex Ponto, Discobolul, Civica, Constelații diamantine, Boema.   Opera: poezie: Tablouri și clipe  (Conta, 2010); Mireasma lacrimilor  (Conta, 2010);  Răbdarea pietrei (Conta, 2010);  Eternitatea personală (Conta, 2011),  Șiroiesc păsări peste apus (TipoMoldova, 2013); Negustorul de aripi (Eikon, 2018), Arta necugetării  (Eikon, 2021); interviuri: Cartea Reculegerii - Aurelian Titu Dumitrescu într-o convorbire cu  Teodor Sandu (Eikon, 2015).   Referințe critice: Adrian Alui Gheorghe, Paul Aretzu, Emil Bucureșteanu, Ciprian Chirvasiu, Aurelian Titu Dumitrescu, Lucian Gruia, Viorica Lidia Hanaru, Adrian Lesenciuc, Nicolae Macovei, Octavian Mihalcea, Constantin Tomșa, Geo Vasile, Constantin Voinescu.   „ Volumul de versuri al lui Teodor Sandu, Șiroiesc păsări peste apus (Editura Tipo Moldova, Iași, 2013), pornește de la anumite abordări cu accentuată patină paradisiacă, amintind amplitudinea unor inubliabile arealuri lirice. În stadiul prezent, individualitatea pătrunde printre zodii înstrăinate, ce nu pot decât să amintească de acele glorioase tempi passati. Multiplicitatea semnelor creatoare aderă la un deosebit fior al libertății ce preconizează viitoare accepțiuni salvatoare. „Plânsul trandafirilor” oglindește condiția actuală, discret vegheată de nimbul speranței. Până în momentul elucidării, poetul introspectează cu asiduitate straturile existențiale la care poate avea deocamdată, acces. Poeziile lui Teodor Sandu desfășoară o ideatică afină discursurilor cu tentă apodictică, percutantele metafore întregind acest tablou profund. Interogațiile ating zone eterate. Misterul, profund muzical, învăluie ființa versurilor din Șiroiesc păsări peste apus ” (Octavian Mihalcea, Conta, 2017)   „ Nu este simplu să creezi un echilibru (joc al aparențelor înșelătoare) între persiflare și gravitate, să convertești ludicul în reflexivism. Dar este ceea ce face Teodor Sandu în volumul Negustorul de aripi (Editura Eikon, București, 2018, cu o prezentare pe coperta a IV-a de Adrian Alui Gheorghe) […]. Lirica lui Teodor Sandu se consolidează prin acumularea de stări (cu o sferă semantică restrânsă), uneori contrastive, deprimare, deziluzie existențială, perplexitate, privarea de idealuri (de aripi), dar și iubire (absolută) și modalități de a trăi limita, de a experimenta punctul extrem. Predominantă este însă melancolia și, chiar atunci când adresează  imnuri erotice, o face dintr-o perspectivă compensatorie, pentru a se salva din neant.  ” (Paul Aretzu, Luceafărul de dimineață, 2020).

N. 8 iunie 1942, satul Gura Bâscii, comuna Cislău, judeţul Buzău. Fiul Mariei și al lui Nicolae Șindrilaru. Critic și istoric literar, eseist, poet. Ablovent al Facultății de Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii Bucureşti (1965). Profesor. Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 2006, mutat în filiala Brașov în 2019. Debutul în cotidiane sau periodice a fost timpuriu, dar ne-legat de activitatea scriitoricească, ci de cea de ziarist. Debut în volum cu antologia de poezie Excelsior , vizând două motive lirice, denumite Între stele şi lut  şi Excelsior , cu un Cuvânt înainte de prof. univ. Dumitru Micu (Editura Minerva, 1982). A fost inclus în alte patru antologii de versuri în 1983, 1987, 1988 și 2012, printre care și Arta poetică ( cu o prefață a lui Dumitru Micu, Minerva, 1983).   A fost redactor coordonator al Filialei din Brașov a Editurii Paralela 45 și redactor al revistei Astra . Premii literare: Premiul Mira  pentru critică şi eseistică, acordat de Societatea Ziariştilor şi Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu” (2020) pentru Chiriaşii secundei. Batalionul disciplinat și Premiul Opera omnia  acordat de Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor din România (2022). Alte premii, diplome, titluri: Titlul de Profesor evidenţiat , acordat de Ministerul Învăţământului (1985); Diploma de excelenţă „Gheorghe Lazăr“ emisă de Ministerul Educației și Cercetării (2008).   Opera: eseistică, critică și istorie literară: Chiriaşul secundei. Cronici, eseuri, comentarii , vol. I-II (Libris Editorial, 2016); Doru Munteanu -- un romancier în crucea mileniului. O morfologie a prozei  (Libris Editorial, 2016);  La frontierele adevărului. Alegorie şi simbol în proza lui Ion Coja  (Libris Editorial, 2019);  Chiriaşii secundei. Batalionul disciplinat , 1  (Libris Editorial, 2019),  Chiriaşii secundei. Poeţi braşoveni , 1  (Agnos, 2020); Şaizecism, optzecism. Portrete în diagonală  (Agnos, 2021), Chiriaşul secundei. Dări de seamă  (Ravexcoms, 2023); Şapte poeţi (Eikon, 2024); dicționare, lucrări de critică și istorie literară: Dicţionar de personaje literare  (iniţiator şi coautor, alături de alţi colegi braşoveni, Societatea de Ştiinţe Filologice din România, 1987); Dicţionar de proză românească , (coautor, alături de alţi colegi braşoveni, Societatea de Ştiinţe Filologice din România, 1988); Dicţionar de personaje literare din proza şi dramaturgia românească , cu un Cuvânt înainte  de prof. univ. dr. Paul Cornea, două volume, (coordonator, Paralela 45, 2002); dicționare, antologii, lucrări de critică și istorie literară de interes didactic: Dicţionar de personaje literare  (coordonator, Paralela 45, 1997, reed.. 1998, 1999, ș.a., reviz. 2005, numeroase ediții); Literatura română. Dicţionar de texte literare pentru clasele V-VIII  (coordonator, împreună cu Steluţa Pestrea Suciu, Paralela 45, 1999; reed., revizuire și completare, coordonator, împreună cu Steluţa Pestrea Suciu şi Mircea Moţ, 2000); Mari teme literare. Dicţionar-antologie de texte pentru clasa a IX-a , vol. I-III, (coordonator, împreună cu Gheorghe Crăciun, Paralela 45, 2000); Limba şi literatura română pentru bacalaureat şi admitere , vol. I-II, (coordonator, împreună cu Nicolae Manolescu, Gheorghe Crăciun, Mircea Moţ, Paralela 45, 2004; numeroase reeditări); 77 de lecturi ale copilăriei , (coordonator, împreună cu Liviu Ioani şi Adina Sasu, Paralela 45, 2004); Poezia românească. Antologie de comentarii literare şi aprecieri critice , pentru clasele IX-XII (coordonator, împreună cu Cezar Boghici şi Gabriela Dinu, Paralela 45, 2006); O istorie a prozei şi dramaturgiei româneşti. Perspectiva personajului literar , vol. I-II (coordonator, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2011); alte lucrări: Excursiunile noastre în literatură, artă, filosofie (coordonator, Bravox, 1995).   Referințe critice: Iulian Cătălui, Magda Cârneci, Șerban Cioculescu, Paul Cornea, Șt. Aug. Doinaș, Daniel Drăgan, Ion Drăgănoiu, Gheorghe Grigurcu, Ruxandra Ivăncescu, Dumitru Micu, Mircea Moț, Constantin Valer Necula, Ovidiu pecican, Nicolae Stoie, Eugenia Țarălungă. Referințe în dicționare, istorii literare: Boris Crăciun și Daniela Crăciun-Costin, Dicţionarul poeţilor români de azi (Porțile orientului, 2011)   „ Florin Şindrilaru a mai publicat până acum culegeri de poezie. Acelea, primite favorabil de critică, puneau în evidenţă onestitatea profesorului, erudiţia cărturarului şi un mărturisit cult al valorilor. Calităţi ce l-au ferit pe Florin Şindrilaru de capcanele unui teren compromis de avalanşa culegerilor omagiale şi a antologiilor tematice, de serie. Antologia poeziei româneşti culte este însă cu totul altvceva. (...)  Încântarea cărturarului şi o anume afecţiune, ce ţin de tandreţea grădinarului faţă de florile pe care le cultivă, însoţesc fiecare text selectat. Antologatorul este un «achizitor», el are aerul că, odată selectate, textele îi aparţin şi îl dă deoparte, cu o reverenţă măgulitoare, pe autorul care, în mod sigur, nu a constituit niciodată, mai mult decât textul, ţinta interesului său. Se află aici, poate, chiar secretul unui paradox: deşi mai puţin «voluminoasă», ca număr de pagini, decât «O mie şi una de poezii româneşti», antologia lui Florin Şindrilaru oferă mai multe revelaţii. ” ( Nicolae Stoie, Astra, nr. 4/1998 )   „ Suntem datori unii altora cu neuitarea. Nu ştim dacă există o ştiinţă cerească pentru aceasta. Dar există un soi de minerit în galeria cu diamante a Poeziei care izvodeşte în astfel de Antologii ale secundei, ce ţine Ora Astrală a lumii legată de Timpul Cuvintelor. După ce ne-a dăruit Chiriaşii secundei. Batalionul disciplinat – printre multe alte daruri-florilegii de secundă poetică –, Florin Şindrilaru ne aduce la viaţă secunda prea repede a versurilor braşovenilor Poeţi. Heraldici Domni şi Domniţe la Castelul cel de Lumină al Poemei pre limbă românească tocmită. ” ( Pr. Constantin-Valer Necula, pe coperta IV a volumului Chiriaşii secundei. Poeţi braşoveni, 1, 2020 ).

N.16 noiembrie 1944, Făgăraş. Eseist, critic și istoric literar, prozator, poet. Fiul Elenei Atanasiu şi al lui Ioan Paler. A absolvit Facultatea de filologie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Profesor. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2007. A colaborat la revista Astra , Braşov, unde a fost titularul rubricii O istorie a eşecurilor în literatura română . A debutat editorial în 1997 cu volumul Cioran - scepticul din Montparnasse , la Editura Schei din Braşov. A colaborat la apariţia a numeroase volume colective de critică şi istorie literară, dintre care amintim: Istoria literaturii române din perspectivă didactică (Editura Paralela 45, 2002, coordonator Caius Dobrescu); Istoria literaturii române pentru elevi şi profesori ( Editura Cartier, Moldova, coordonator Gh. Crăciun); Mari teme literare ( Editura Paralela 45, coordonator Gh. Crăciun, 2000); Proza românească ( Editura Paralela 45, coord. Gabriela Dinu, 2002). Premiul Opera omnia al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România acordat în 2023.   Opera: eseistică, critică și istorie literară: Cioran - scepticul din Montparnasse  (Schei, 1997); Introducere în opera lui Cioran  (Paralela 45, 1997);  Romanul românesc interbelic  (Paideia, 1998);  O istorie a eșecurilor în literatura română (Pastel, 2010; reed. Eikon, 2023); romane: Viața de sertar (Ecran magazin, 2003); Colecționara de tristeți (Ecran magazin, 2006); Povestiri bizare (Paste, 2015); Masca (Creator, 2020); Denunțul (Eikon, 2023); poezie: Neliniști pasagere (Libris Editorial, 2019).   Referințe critice: Paul Cernat, Adrian Lesenciuc, Luminița Marcu, Lăcrămioara Stoie, Nicolae Stoie, Ion Topolog Popescu. Referințe în dicționare, istorii literare: Ioan Holban, Un dicționar al scriitorilor români contemporani  (TipoMoldova, 2016); Adrian Lesenciuc, Critica de direcţie, volumul III, Inelul. Deschideri vectoriale (Junimea, 2024).   „Pentru Ioan Paler, care și-a trecut cu magna cum laude examenul de prozator serios,încă de la primul său roman (Viață de sertar),în cele din urmă (în noua sa carte,Colectionara de tristeți), materia epică, întâmplările reale sau imaginare,nu sunt decât pretext, literatura sa își trage seva din altă parte […] „Asul din mânecă” al romancierului Ioan Paler este modul în care el abordează „tema trupului”.Vezi desele sale observații ce surprind trupul Paulei său descrierea nudului prin care Octav transformă goliciunea ființei iubite în capodopera operei sale,convertește adică alegătorul biologic în perfecțiune și, astfel, atinge absolutul, în fața căruia chiar existența artistului își pierde sensul” ( Nicolae Stoie, Biblioteca de unică folosință, 2012 )   „Cred că distilatul comentariu analitic, finețea intelectuală a acestuia, observația amănunțită, bine dozată, asupra mediului înconjurător citadin, și, bineînțeles, consistența personajelor, sunt câteva dintre calitățile scriiturii lui Ioan Paler. Personajele se întregesc tocmai prin reflectarea în ele, în comportamentul lor, reacțiile fizice chiar a cadrului în care se află. Cât privește problematica, Ioan Paler pare a pune în discuție lașitatea de care se face vinovată o parte din intelectualitatea română pe perioada sovietizării și încă după aceasta. Viață de sertar se mișcă prin această zonă și prin scriitura bine condusă, reprezintă un pas.” ( Ion Topolog, Gazeta de Transilvania ).

N.16 februarie 1951, sat Sălcioara, com. Jurilovca, jud. Tulcea . Poet, prozator. Fiul Mariei și al lui Trifu Nicodim. Născut într-o familie de coloniști ardeleni din Petrilaca de Luduș, a rămas orfan după ce tatăl său, Trifu Nicodin, a fost decăzut din drepturile părintești „pentru needucarea copiilor în spiritul moralei socialiste” și a fost ucis, ulterior, în propria casă. A fost asistat al caselor de copii din Năvodari și Tulcea. Absolvent al Facultății de Energetică, Universitatea Politehnică din București (1976), doctor în energetică al aceleiași universități (1989). Absolvent al Școlii Superioare de Jurnalistică și Relații Publice (1992). Inginer constructor la numeroase hidrocentrale și clădiri. Autor a numeroase invenții și inovații. Jurnalist, cadru didactic universitar. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2007. Debut  în presa scrisă în 1990. Redactor-șef al ziarului Dreptatea . Debut în volum cu Poezii amare (Tornada, 1992). Traduceri din opera proprie în engleză, franceză, italiană, albaneză, bulgară. Premii, distincții: Premiul pentru poezie (2009), pentru volumele Lebede albe și Umbra unui pom în flăcări , Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România; Premiul pentru proză/ roman/ document  al Asociației Scriitorilor din județul Tulcea, Aegyssus pentru Simfonia 666, demonica  (2019); Diploma Poetul anului 2023, pentru merite deosebite literare și umane, acordată de Uniunea Culturală a albanezilor din România; Diploma de Excelență pentru activitatea în slujba comunității românești din Italia, acordată de Consulul Onorific al României la Brescia (2013).   Opera: poezie: Poezii amare  (Tornada, 1992); Lacrimă cu zăvor  (Mustang, 1997);  Cusături eterne  (Artemis, 2007);  Lebede Albe calea iubirii  (VOX, 2008); Umbra unui pom în flăcări (Curtea Veche, 2010); Frunze de toamnă pe fluviul Amur (Semne, 2010); Omariada , catrene (Curtea Veche, 2012); Romaiate (Curtea Veche, 2014; reed. 2015; Libris Editorial, 2016; 2020); Tratat de iubire (Curtea Veche, 2017), Ultimul cuc , antologie (Libris Editorial, 2019); El ojo de Dios (Creator, 2022); Te laud, Doamne (Curtea Veche, 2022); Catedrala ruinată. Sonete  (Creator, 2024); Mirare perpetuă,  Colecţia Una sută una poezii  (Ed. Academiei Române, 2024); romane: Casa lui David  (Humanitas, 1996); Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul  (coutor, Fiat Lux, 1999); Poarta Albă (Humanitas, 2001); Scoală-te și scrie (Creator, 2020); Simfonia 666, demonica  (Libris Editorial, 2020); Jurnalul lui Geremus  (coautor, Creator, 2025); alte genuri: Vorbeşte tu! Dacă mie îmi vor închide gura  (Creator, 2020); Carte cu cronici (Creator, 2022); Temelie pentru poezie  (Curtea Veche, 2022). Traduceri din opera proprie: Cygnes Blancs (în franceză, trad. Alina Clej; VOX, 2009); David’s House (în engleză, Dorrance Publishing House Co, 2010); Rubâiyat (în italiană, trad. Geo Vasile; Curtea Veche, 2012); Rubaiate (ediție bilingvă, română-engleză; Curtea Veche 2012); Foglie d’autunno sul fiume Amour (ediție bilingvă, română-italiană, Curtea Veche, 2013); Romayades , 147 quatrains (în franceză, trad. Constantin Frosin; Le Brontosaure, 2013); Rubâiyat , 152 quatrine (în italiană, Edizioni del Poggio, 2014); Feuilles d’Automne (în franceză, trad. Constantin Frosin; Le Brontosaure, 2015); Via, vita, amore (în italiană, trad. Geo Vasile; FaLvision Editore, 2019); Romayatte/ 555Quatrine (în italiană, trad. Geo Vasile; FaLvision Editore, 2021); Singur printre cuvinte (ediție bilingvă română-albaneză, trad. Baki Ymeri, Amanda Edit Verlag, 2021); Poezii (ediție bilingvă română-bulgară, trad. Anka Staneva; Curtea Veche, 2022); Lumina Cuvintelor/ Drita e fjaleve (cu Xhemi N. Muzai, ediție bilingvă română-albaneză, trad. Baki Ymeri, Amanda Edit Verlag, 2023); Catedrala ruinată/ La Cattedrale Cadente (în italiană, trad. Geo Vasile; La Bussola, 2024);   Referințe critice: Radu Aldulescu, A.I. Brumaru, Bedros Horasangian, Adrian Lesenciuc, Valeriu Matei, Marius Oprea, Pasquale Gerardo Santella, Dan Stanca, Nicolae Stoie, Alex Ștefănescu, Ion Topolog Popescu, Cornel Ungureanu, Geo Vasile, Smaranda Vultur, Mihai Zamfir. Referințe în dicționare, istorii literare: Ioan Holban, Un dicționar al scriitorilor români contemporani  (TipoMoldova, 2016); Geo Vasile, Poeți reprezentativi ai postmodernității (Eikon, 2018); Adrian Lesenciuc, Critica de direcţie, volumul III, Inelul. Deschideri vectoriale (Junimea, 2024).   „ Scriitor prolific, autor a treisprezece volume de versuri, a trei romane, a unor volume de nuvele şi de publicistică, precum şi a unor scenarii de film, Dumitru Nicodim Romar debuta editorial abia în 1992, la 41 ani, cu volumul de versuri Poezii amare, dar se afirma în spaţiul literaturii române, patru ani mai târziu, cu romanul Casa lui David, o epopee a propriei sale familii, strivită de tăvălugul nemilos al dictaturii comuniste, avându-l ca erou principal pe tatăl său, care s-a opus făţiş regimului. De aici destinul tragic al scriitorului şi al întregii sale familii. Dumitru Nicodim a supravieţuit în case de copii, a înfruntat toate vicisitudinile vieţii, a rezistat tuturor intemperiilor şi a reuşit să se afirme exemplar, la început ca inginer constructor, cercetător şi inventator, apoi ca ziarist şi scriitor. […] După o primă antologie din poezia sa - Ultimul cuc, apărută la Braşov în 2019, - Dumitru Nicodim Romar publică acum în colecţia O sută şi una poezii a Editurii Academiei Române, devenită deja una de referinţă în peisajul literaturii române, un nou volum selectiv care nu înseamnă altceva decât o consacrare a sa ca unul dintre cei mai importanţi autori contemporani. ” ( Acad. Valeriu Matei, Prefață la cartea Mirare perpetuă, 2024 )   „ Eroul inflexibil al cărții se opune tuturor normelor statului român în prefacere, aderă la confesiunea Martorii lui Iehova în chip de protest, arde actele familiei și pleacă în bejenie; refuzând colectivizarea, neînscriindu-se în gospodăria agricolă, pornește războiul său împotriva tuturor. În dubla sa calitate de personaj care se opune normelor, dar și de sectant, Trif, care își ia numele de David în lupta sa împotriva întregului tăvălug al comunismului nivelator, este supus celor mai groaznice chinuri, închis iarna într-un turn fără ferestre, bătut, mutilat. În plus este decăzut din drepturile părintești. Pe de altă parte, Dumitru Nicodim începe propria luptă pentru normalitate, izbutind prin ambiție și dorință de cunoaștere să se instruiască și se ridică el însușii împotriva propriului tată și a normelor dure pe care acesta le impune. Teribila carte a fost primită cu un val de entuziasm în presa literară românească, printre numele mari ale criticii care s-au aplecat asupra acesteia numărându-se Bedros Horasangian, care a așezat-o în continuarea expresiei dramei țăranului român după Ion și Moromeții, Dan Stanca, Vlad Zografi, Cornel Ungureanu, Adriana Babeți, Marius Tupan, Smaranda Vultur, Mihai Zamfir, Radu Aldulescu, Geo Vasile, ș.a. ” ( Adrian Lesenciuc, Critica de direcție, vol. II, 2024 ).

Prozatoare, traducătoare. Absolventă a Facultății de Litere a Universității București și a Institutului European de Jurnalism Robert Schuman de la Bruxelles. Între 1995 și 2008, Tatiana Niculescu a fost redactor și realizator de programe, iar apoi redactor-șef la secția română a postului de radio BBC World Service, la Londra și București. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2024. A impus în literatura română contemporană genul biografiei. Din opera sa au fost traduse lucrările Mistica rugăciunii și a revolverului: Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu  în poloneză, Seducătorul domn Nae: Viaţa lui Nae Ionescu  și Spovedanie la Tanacu în  italiană. A tradus din Brant Pitre, Frank Wilczek și C.S. Lewis. Romanul Spovedanie la Tanacu  a fost adaptat pentru scenă pentru piesa de teatru în regia lui Andrei Șerban, cu premiera la New York în 2007, și a servit ca scenariu pentru filmul premiat la Cannes în 2012, în regia lui Cristian Mungiu, cu titlul Dincolo de dealuri .   Opera: volume de autor: proză: Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006, reed. 2008, 2021, Polirom 2012); Nopţile Patriarhului (Polirom, 2009, reed. Humanitas, 2019); Povestea domniţei Marina și a basarabeanului necunoscut (Polirom, 2013); Regina Maria: Ultima dorinţă (Humanitas, 2015, reed. 2016, 2018, 2020); Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas, 2016, reed. 2020, 2022); Mistica rugăciunii și a revolverului: Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu (Humanitas, 2017, reed. 2021); Tăierea fecioarelor  (Humanitas, 2018, ed. a doua); Ei mă consideră făcător de minuni: Viaţa lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018); Regele și Duduia: Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (Humanitas, 2019); Seducătorul domn Nae: Viaţa lui Nae Ionescu (Humanitas, 2020); Nepovestitele iubiri: 7 minibiografii sentimentale (Humanitas, 2021); Singur: Viața lui Mihail Sebastian (Humanitas, 2022); Englezul din Gara de Nord (Humanitas, 2023); Delicioasa poveste a cozonacului românesc (Humanitas, 2024); Sfântul nr. 6 (Humanitas, 2025) teatru: Brâncuși contra SUA  (ebook, Humanitas, 2021); traduceri: Brant Pitre, Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus (Humanitas, 2017); Brant Pitre, Isus Mirele: Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor (Humanitas, 2018); Frank Wilczek, Fundamentele lumii fizice (Humanitas, 2021); C.S. Lewis, De ce, Doamne? O radiografie a suferinței (Humanitas, 2024); volume coordonate: Iubirea din oglindă: Despre sex și identitate (Humanitas, 2017); Cartea întâmplărilor: Mistere, ciudăţenii, uimiri (Humanitas, 2019); volume îngrijite: Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020). Traduceri din opera proprie: Spovedanie la Tanacu   (în italiană, trad. Anita Bernacchia; Hacca, 2013); Seducătorul domn Nae: Viaţa lui Nae Ionescu (în italiană, trad. Horia G. Cicortaș și Igor Tavilla, Castelvecchi, 2021); Mistica rugăciunii și a revolverului: Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu   (în poloneză, trad. Kazimierz Jurczak; Universitas, 2023).   Referințe critice: „De la alegerea temelor (și a personajelor) până la stilistica interogației și la nimbul răspunsurilor, în care misterul conviețuiește spectaculos cu evidența, istoria cu atemporalitatea, Tatiana Niculescu e, prin coregrafia sa literară, mereu aceeași, de fiecare dată altfel. În Sfântul nr. 6, e riguroasă documentar, curajoasă hermeneutic, atentă la realități, dar și la cearcănul lor de opacitate (din care nici umorul nu e exclus). Ai mereu în mână literatură fără literaturizare, talent fără paradă, adevăruri fără dogmă. Pe scurt – o autoare predestinată să-și răsfețe cititorii.” (Andrei Pleșu)   „Lipsa unei receptări critice consistente a cărților Tatianei Niculescu cred că vorbește, așa cum observă cu acuitate autoarea, tocmai despre caracterul „neîncadrabil” al biografiei de la noi. Dacă în spațiul britanic, sursa principală de inspirație pentru Tatiana Niculescu, biografia literară are o tradiție care merge până la sfârșitul secolului al 17-lea, când anticarul John Aubrey scrie Brief Lives, o colecție de scurte biografii despre personalități cunoscute, la noi, ideea de biografie e asociată încă de la începutul secolului al 20-lea cu o specie de configurație franceză, și anume biografia romanțată. Paradoxul, însă, e altul: deși trăim într-o lume în care interdisciplinarul pare să facă regulile jocului academic, iar înclinația predilectă este înspre o lectură a textului ficțional în cheie sociologică, pare că există o oarecare reticență critică, canonică, aș zice, la ideea de (re)întâlnire a literaturii cu istoria..” (Amalia Cotoi, Vatra, 2024).

Numele  sub care semnează Ioan Vintilă, n.6 iulie 1954, Finta, jud. Dâmbovița. Poet și publicist. Fiul Tudorei (n. Matei) și al lui  Alexandru Vintilă. Absolvent al Liceului Indusrial de Petrol din PLoiești (1974) și al Facultății de Tehnologia Prelucrării Țițeiuluii și Petrochimie a Institutului de Petrol și Gaze. Inginer. Frecventează în studenție Cenaclul „I.L. Caragiale” din Ploiești, unde se afirmă ca poet și interpret de muzică folk. Înființează Cenaclul „Prometeu”. Membru al Uniuni Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 1995. Debutează în ziarul Flamura Prahovei (1976). Debut editorial în antologia colectivă Suprema iubire (1977). Citește în Cenaclul de luni la propunerea lui Ion Stratn, Colaborează la numeroase publicații din țară: Luceafărul, Vatra, Poesis, Convorbiri litrare, Ramuri, Timpul, Dacia literară, Cronica, Astra, Familia, Axioma, Sinteze literare. Membru fondator al Grupului de la Ploiești (1992), redactor, secretar de redacție și apoi redactor-șef al revistei Sinteze literare. Vicepteședintele Societății pentru Literatrură Ploiești. Președintele Cenaclului literar „I.L. Caragiale”. Prezent în antologii de poezie din România și din Germania: Lumina laterală.   Streiflicht eine auswahl zeitgonossischer Rumanicher lyrik , Dyonisos Verlag, Kastellaum. Premii: Premiul filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Premiul Festivalului Național de Poezie Moștenirea Văcăreștilor, Târgoviște pentru Obiecte după frig (1993); Premiul filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România  pentru Ceremonii de iarnă (2002) și Bufonul și KlaRaRegina (2009); Premiul Festivalului internațional de poezie Sighetu Marmației pentru Făptura căzută din mit (2012); Premiul revistei Literadura  pentru Dincolo de ceață (2023); Premiul revistei Cafeneaua Literară pentru Lacrima templului (2024).   Opera: poezie: Singurătatea supremă (Labirint, 1991); Obiecte după frig (Porto Franco, 1993); Amintiri de pe malul celălalt (Calende, 1994); Dealul (Universal Cartfil, 1996), red. 2007; Hierofania (Universal Cartfil, 1997, red. 2006); Halucinația (Biblioteca Sinteze, 1998); Obiecte după frig, antologie de autor   (Ed. Regală, 1999); Ceremoni de iarnă (Prefectura Județului Prahova, 2002); Sonete (Prefectura Județului Prahova, 2002); Visul toboșarului (împreună cu Costin Lupu, Labirint, 2003); Timp muzical (Premier, 2008); Bufonul și KlaRaREgina (Karta Graphic, 2010); Icoana din apă (Ghepardul, 2010); Făptura căzută din mit (Karta Graphic, 2011); Amintiri de pe malul celălalt (TipoMoldova, 2013); Fântânile frigului (Tracus Arte, 2014); Lupta cu umbra (TipoMoldova, 2015); Dincolo de ceață (TipoMoldova, 2023); Dinastia timpului  (PLeiade, 2023), Lacrima timpului (Limes, 2024); Tristețile mirate (Nimis, 2024); Prăbușirea din abstract (Limes, 2025).   Referințe critice: Mircea Bârsilă, Dan Silviu Boerescu, Iulian Boldea, Romulus Bucur, Adrian Bucurescu, Radu Cange, Liviu Comșia, Stefan Ion Ghilimescu, Gheorghe Mocuța, Ioan Moldovan, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon, Stelian Stan, Victor Sterom, Nicolae Stoie.   „ Cu volumul Singurătatea supremă debutează Ioan Vintilă Fintiș (Ed. Labirint, 1991). Titlul volumului poate da seamă, întrucâtva, de relieful tematic ce-l structurează, de anumite simetrii și simboluri care se lasă descifrate de la o primă lectură…Am putea defini această poezie ca o poezie reductivă, căci autorul decupează din realitate secvențe de mare intensitate metaforică, pe care le asociază unei stări de spirit și le codifică în text, răsfrângând asupră-le o întreagă, subtilă regie a literalității... Toposurile pe care cade accentul poetic în volumul lui Ioan Vintilă Fintiș, toposuri ce mizează pe o specularitate înscenată cu grație, sunt singurătatea și lumina, motive în esența lor antitetice, dar și complementare…Situate într-un spațiu bipolar, al ficțiunii și trăirii, al iluzionării și dezabuzării, poemele acestui volum rezumă un traseu deopotrivă existențial și liric, un destin poetic bântuit de neliniște, singurătate și angoasă, destin circumscris, uneori, prin parabole aluzive, de o semnificativă discreție metaforică, precum în Setea de lumină: ”. (Iulian Boldea, Vatra, 1992)   „ Volumul de debut al lui Ioan Vintilă Fintiș, Singurătatea supremă (Editura Labirint, 1991) ne oferă o căutare a identității într-un plan sensibil-fantast, în care raționamentele conceptuale se dizolvă pentru a elibera fondul liric…Ioan Vintilă Fintiș este un poet al transparenței lucrurilor din neodihna cosmică și al transfigurării eului atent la propria înfățișare: „ – Să te macini ca piatra / mereu înlăuntru / Să te subțiezi / săgeată-n săgeată / Să devii o rază / într-un duh de iubire!” (Mai frig decât într-un cântec)... Este prezentă și opțiunea entropică: lumina are sugestia relevării ontologice, este starea fulgurantă care anunță căderea cuvântului dintr-un babilonic turn ” (Vasile Spiridon, Poesis, 1993)

Pseudonimul cu care semnează Mariana Răducu, n. 7 februarie 1971, Radovanu, jud. Călărași. A semnat anterior cu pseudonimul Magda Mirea. Fiica Elenei (născută Postelnicu) a lui Gheorghe Răducu. Licențiată în științe juridice, master în drept internațional și comunitar și în comunicare managerială și consultanță de imagine. Diverse specializări în domeniul comunicării, dezvoltării personale și al relațiilor publice. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, din 2020. Alături de Aurelian Titu Dumitrescu și Ciprian Chirvasiu, a înființat Cenaclul literar ,,Nichita Stănescu”, în cadrul căruia a coordonat proiecte și concursuri literare destinate copiilor și artiștilor amatori din cadrul ministerului. A debutat literar, sub îndrumarea lui Aurelian Titu Dumitrescu, în anul 2008 cu volumul Femeia cu mâinile lipite de trup (Agerpress). A publicat în revistele literare Ramuri , Tribuna , Urmuz , Vatra Veche , Cenaclul de la Păltiniș , Singur , Revista nouă , Sintagme literare , Algoritm , Boema ș.a. A participat în tabere de creație literară organizate de Asociația Arthgotica Sibiu.   Opera: poezie: Femeia cu mâinile lipite de trup (Agerpress, 2008); Siaj (Scrisul Românesc, 2012); Ceva nu e (Brumar, 2014); Refugii pentru lupi (Brumar, 2018); Cartea tăcerilor (Pastel, 2014); Joc terț (Pastel, 2015); Cartea de apă. Cu Borges privind râul (Detectiv Literar, 2004). Volume colective: Artgothica (ATU, 2011; 2012); Albastru ilegal (Agnos, 2022), Xenomorfie (Anconeum & Analepsie, 2025).   Referințe critice: Paul Aretzu, Mioara Bahna, Ciprian Chirvasiu, Nicolae Constantin, Florin Dochia, Aurelian Titu Dumitrescu, Virgil Dumitrescu, Lucian Gruia, Octavian Mihalcea, Felix Nicolau.   „În Refugii pentru lupi, Magda Mirea induce notele unui colocvialism cultivat cu grijă, prin intermediul căruia produce disimularea. Camuflarea nu este doar a poeziei în spatele secvențelor esențializate de realitate cotidiană, ci și de natură reflexivă, a poetei interogându-se în speranța de a se pierde pe (sau lepăda de) sine în vârste sau ipostaze de pe parcurs. Se produce o multiplicare, nu doar o simplă dedublare în care „o femeie s-a refugiat în mine”. Sinele se desfășoară, în transformările continue pe o axă a prefacerilor, între ipostaza copilului (fost sau potențial) și cea a femeii, mereu îndrăgostite. Pe această axă a continuei prefaceri, mereu un copil-martor, un copil-promisiune, un copil redus la privire, judecă și reordonează pe o scală a gravității întâmplările, faptele cotidiene redate prin imagini concrete și aparent fără adâncime existențială. Poezia Magdei Mirea e în esență o evocare a unei vârste continue prin varii stații pe parcurs, markeri digitali ai unui întreg analogic.” (Adrian Lesenciuc)   „Magda Mirea este un poet al viziunii. Al viziunii care te face să participi aproape fizic la o sublimare a iubirii sublime, locuitoare a absenţei. Chiar titlul volumului dezvăluie conţinutul: „ceva nu e” – fiecare cuvânt este căutare a sensurilor absente ale existenţei. Ne aflăm în mod manifest la nivelul Eros din construcţia clasică Eros-Thanatos. Totul este viu şi activ. Mecanica expresivă este golirea cuvintelor de sensurile originare şi umplerea cu sensuri noi, în împerecheri noi, pentru simţuri noi. Se ghiceşte lesne prezenţa aerului rarefiat al suprarealismului, bine asimilat, bine condus pentru a uimi şi a surprinde, pentru a subjuga. Coerenţa este câştigată nu prin liniaritatea expresiei, prin logica morfologică plată, ci prin rupere, prin fragmentarism, prin rearanjare aparent aleatoare a peisajului şi populaţiilor care îl decorează. Surprinde la Magda Mirea arta organizării cuvintelor pentru a isca imagini de o claritate şi strălucire orbitoare, sfidând limita indefinibilului raţional, deci cu nevoia accesului la perceperea şi priceperea intuitivă. Cum spunea altădată un comentator, poezia aceasta „ţi se deschide direct în sinapse”. Dacă nu ne-am teme de platitudine, am putea spune că de aflăm în teritoriul „necuvintelor” lui Nichita Stănescu, dar un sector neparcurs de acesta, ci poate numai intuit.” (Florin Dochia)

N. 21 septembrie 1969, Brașov. Fiul Soniei și al lui Alexandru Borcan. Eseist, critic și istoric literar, traducător. Licențiat în limba franceză (1994) și în limba spaniolă (2023), doctor în filologie al Universității din Craiova (2009). În curs de finalizare a studiilor teologice de licență la Centru „Dumitru Stăniloae” din Paris. Cadru didactic universitar la Universitatea Transilvania din Brașov. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2024. Membru al Association des sciences du langage (ASL), Paris, din 2014 și al Asociației Române a traducătorilor literari (ARTLIT) din 2025. A debutat cu textul „Hoții de buzunare” în Gratuit BV (1996). Debut în volum cu lucrarea Punct și virgulă  (Lux Libris, 2013), pentru care a fost recompensat cu Premiul de debut al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, 2015. A tradus în limba română din G. Apollinaire și J.-P. Sartre.   Opera: eseu, critică și istorie literară: Punct și virgulă   (Lux Libris, 2013); La typologie discursive du poeme en prose français (Casa Cărții de Știință, 2015); Efectul de domino (Editura Universității Transilvania, 2020); Cântecul lebedei. Pentru o tipologie discursivă a poemului în proză francez   (Editura Universității Transilvania, 2024). A publicat lucrări de uz didactic: Franceza de nota 10 (în coautorat cu Valentina Borcan, Aula, 2001).   Referințe critice: A.I. Brumaru, Adrian Lesenciuc, Mircea Moț.   „Critica literară practicată de universitarul dr. Virgil Borcan (refuză premeditat recenzia canonică ori exclamarea impresionistă, repudiază rezumatul fidel al operei din vizor ca și pripitele judecăți de valoare), e, în consecință, mai degrabă o mostră de eseism superior, în felul lui Mihai Ralea din Valori, cu deosebirea că dacă gânditorul și eseistul (psihologul și sociologul eminent interbelic) era captivat frecvent, în publicistica ocazionala, de duhul mondenității, contemporanul și prietenul nostru e mai abstras în operă, captat în ideistică (de, cum însuși zice, matricea arhetipala). I s-ar aplica totuși, ca și lui M. Ralea, aprecierea din epoca a lui G. Călinescu: neservindu-i ca obiect de contemplare, opera îi servește mai curând unei lungi călătoriri ideologice: critica fiind acum numai analiza și interpretare ar fi deopotrivă o continuă intelectualizare, criticul urmând a fi in caz numai un creator de puncte de vedere in raport cu opera. Ar arunca, așadar, punți între natură și cultură, iar din raportarea fenomenelor comentate, prin descoperirea de relații surprinzătoare, criticul din această speță face idei.” (A.I. Brumaru, Apologii și navigații, 2019)   „Virgil Borcan are plăcerea comentariului de text, pe care-l realizează în această carte sub semnul tipologiei discursive a poemului în proză. Detaliul este atent privit, fiindcă îi oferă criticului perspecive generoase asupra autorului. O metaforă centrală dintr-un fragment din Louis Aragon, „acest șarpe Ouroboros care concentrează privirile și declanșează contemplarea (în locul unei priviri concupiscente sau a unei reflexii platoniciene) acționează ca un vârtej, proiectând în jurul lui o serie metonimică, o „rafală” de comparații contigue care – virtual- este infinită, căreia nu i se mai cere nici măcar să respecte legile verosimilului” (Mircea Moț)