Doru Antonesi

Numele sub care este cunoscut și semnează Dorin Radu Antonesi, n. 1959 în Gura Humorului, județul Suceava. Prozator, scenarist de televiziune, actor. Fiul Valeriei și al lui Gheorghe Antonesi. Absolvent al secției de Electronică și telecomunicații a Facultății de electrotehnică, Institutul Politehnic Gheorghe Asachi din Iași (1984), neștiind că va ajunge mai mult umorist decât inginer. Membru fondator al Grupului Divertis. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2025). A debutat cu textul Astă seară stau acasă, în coautorat cu Toni Grecu, pus în scenă la Teatrul Mic în 1988, regia Silviu Purcărete, muzica Nicu Alifantis, interpret Ștefan Iordache. Debut editorial cu volumul Enigma lui Quetzalcoatl (Editura Raton, 1991, policier parodic).

Opera: proză: Enigma lui Quetzalcoatl (Editura Raton, 1991), Titi Smeureac, ciobanul freelancer , un roman foileton umoristic (Bookzone, 2016), Albă ca varul și cei șapte zugravi, proză cu lungime scurtă și medie (Bookzone, 2017), Poveșt cenzurate, falsuri combinate, proză scurtă (Bookzone, 2022).

Referințe critice: Radu Călin Cristea, Alexandru Colțan, Cristian Pătrășconiu, Cornel George Popa, Nona Rapotan, Cristian Teodorescu

„Este așa pentru că – o repet, am spus-o și despre alte cărți semnate de acest autor – imaginația lui Doru Antonesi este fastuoasă; el are harul de a face unele dintre cele mai năstrușnice, cele mai de necrezut și mai izbitoare asocieri. În parafrază la o formulă celebră – „Mănânci și plângi! Plângi și mănânci! – aici, în proza scurtă a autorului școlit (inclusiv d.p.d.v. literar) la Iași, „citești și râzi, râzi și citești!”. Sau, în mod particular, în raport cu jerbele de intertextualitate prezente din belșug în texte: citești, te prinzi și râzi! ” (Cristian Pătrășconiu)

„În narațiunile domnului Antonesi te aștepți la orice, oricum și cu oricine. Prin pereții 1or falși, subțiri ca foile de rigips, se furișează aluzii din Eminescu, Baudelaire, dar își pot face apariția oricând ulcica de vin a lui Creangà (Nunc est mâncabum, apoi biberendum’), Madonna, agentul termic, borcanul en murături, Pif și Hercule, mustățile lui Marcel Proust ori indicele ROBOR. Singura grijă a prozatorului pare să fie oroarea de vid și setea de repaos, așa cum unicul motiv ce o poate opri pe Managera de Resurse Umane în „sifonarea banilor publici“ (prin proiectul european Debikinizarea populației feminine heterosexuale tradiționaliste din zonele suburbane nerurale de tip smart-city’) e vestea că el fusese implementat deja de alți opt primari.” (Alexandru Colțan)