Search Results

Jurnalistă, scriitoare, analistă de politică externă. Studii universitare în domeniul științelor politice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (1995) . Doctor în istorie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2004) cu  teza Transilvania, o provincie în căutarea unui centru , publicată ulterior (2007) la Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2025). A condus departamentul românesc al Radio Free Europe/Radio Liberty și a fost redactor‑șef adjunct la  România liberă . În prezent redactor la Editura Humanitas și analist la Deutsche Welle. A publicat primul text literar în Tinerama (1993). A d ebutat în volum cu teza de doctorat, Transilvania, o provincie în căutarea unui centru: Centru și periferie în discursul elitelor politice din Transilvania, 1892-1918 . A fost recompensată cu premiile Superscrieri, categoria non-ficțiune, pentru Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi (2023) și Cine râvnește la Gurile Dunării. O călătorie pe timp de război în Delta extinsă: Transnistria, Ucraina, Basarabia, România  (2025), respectiv cu Premiul Romulus Rusan pentru cartea de literatură a memoriei (2025), tot pentru Cine râvnește la Gurile Dunării. Pentru aceeași carte i-a fost decernat și Premiul PEN România (2025).   Opera: eseistică, literatură de călătorie: Singură pe Drumul Mătăsii: 80 de zile, 15 000 km, 2500 de ani de istorie (Humanitas, 2015), Ocolul Mării Negre în 90 de zile: Şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime‑time (Humanitas, 2016), Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi: Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia (Humanitas, 2022), Cine râvnește la Gurile Dunării? O călătorie pe timp de război în Delta extinsă: Transnistria, Ucraina, Basarabia, România (Humanitas, 2024); istorie: Transilvania, o provincie în căutarea unui centru: Centru şi periferie în discursul elitelor politice din Transilvania, 1892–1918 , 2007 ( Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, 2007). Coautoare a volumului Cum a rămas România fără președinte ales: 7 răspunsuri posibile (Humanitas, 2025).   Referințe critice: Giordano Altarozzi, Florin Ardelean, Mirel Bănică, Daniel Cristea Enache, Cristian Pătrășconiu, Adrian G. Romila   „Sabina Fati se înscrie într-o paradigmă inedită de story travel: asumarea unui proiect personal de aventură, menit nu doar să genereze ulterior povești pline de adrenalină, ci și să devină instrument de investigație istorică recentă, precis decupată geo-politic. Jurnalist experimentat și istoric pasionat, autoarea are și curajul de-a explora de una singură zone riscante (litoralul Mării Negre, areale caucaziene și orientale), dar și abilitatea de a-și transforma fiecare „ieșire” în câte o carte palpitantă, care mixează abil argumentația de „caz” (zonele alese ca destinații sunt, fiecare în parte, câte o mostră de istorie îndepărtată, cețoasă, ambiguă), livrescul, narațiunea pură și descriptivul impresionist . ” ( Adrian G. Romila, în Dilema , 2025   )   „Pe de o parte, Sabina Fati ia în posesie, cel mai adesea la pas, o lume unde influența Rusiei este evidentă și unde umbra ei este teribilă. Pe de altă parte, Istoria Mare e descompusă în călătoria jurnalistei și scriitoarei în numeroase istorii mici, ale oamenilor, cei mai mulți dintre ei anonimi, și ale locurilor care nu semnalizează de regulă pe marile hărți ale geopoliticii la zi. Pendularea aceasta extraordinară între reperele Istoriei Mari și pliurile, fascinante, ale istoriei mici pe care o face Sabina Fati – și povestea acesteia – dă o perspectivă atât de complexă, unică de fapt, cu privire la ceea ce avem în această regiune. Între altele: istorie, memorie, conflict, tandrețe, suferință, reziliență, război, evadare, aspirația către libertate, fragilitate, precaritate, sărăcie, bovarism, Europă și Orient (acestea două, în mic).” ( Cristian Pătrășconiu, Revista 22, nr.1635, 2026 )

N. 27 octombrie 1971, Ianca, jud. Brăila. Eseist, memorialist, publicist. Studii masterale la Institut Européen de l’Université de Genève  (1999). Doctor în studii europene la  Universitatea din Geneva , Elveția, pe tema:  Les intellectuels et l’Eglise dans les années trente: le cas de l’Eglise orthodoxe roumaine  (2004).  Absolvent al Colegiului Noua Europă, București (2008). Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2025). Cercetător științific la Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română. Debut editorial cu volumul în coautorat cu Codruț Constantinescu, Enervări sau bucuria de a trăi în România (Polirom, 2007). Primul volum publicat în calitate de unic autor: Fals jurnal de căpșunar (Ed. Institutul European, 2007).   Opera: memorialistică: Fals jurnal de căpșunar (Ed. Institutul European, 2007; reed. 2010 și 2012); eseuri sociologice: Biserica Ortodoxă, Stat și Societate în anii 1930 (Polirom, 2007), Locul celuilalt - Ortodoxia în modernitate (Paideia, 2008); reportaje, literatură de călătorie: Religia în fapt. Studii, Schițe și Momente (Eikon, 2012, reed. 2015), Prin România. Carnete de drum (Polirom, 2020); antropologie: Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană (Polirom, 2014), Bafta, Devla și Haramul. Studii despre cultura și religia Romilor (Polirom, 2019), Între două lumi. Monahismul ortodox și modernitatea (Polirom, 2024). Coautor, împreună cu Codruț Constantinescu,  al vol. Enervări sau bucuria de a trăi în România (Polirom, 2007). Traducere din propria operă: Glueck, Gott und Gaben. Kultur und Religion der Roma (traducere în germană de Larisa Schippel, FRank & Timme Verlag, Berlin, 2021).   Referințe critice: Alexandru Budac, Codruț Constantinescu, Alexandru Ioniță, Florin Iorga, Eugen Istudor, Alexandru Oravițan, Cristian Pătrășconiu, Andrei Pleșu   „Mirel Bănică nu se comportă nici ca „avocat”, nici ca „inamic”. Alege descrierea participativă, nu crede în opacitatea analitică pe care „experții” o dau drept „obiectivitate”. Intră în joc și nu o face de formă, mimând, perfid, solidaritatea cu pelerinii. Devine pelerin, ia lucrurile în serios, stă de vorbă, asumă toată osteneala demersului. Are umor, dar nu practică ironia demolatoare, nu evacuează savant realitatea complicată a fenomenului de care se ocupă. Se lasă atras, cum o marturisește de la bun început, „de calda umanitate a pelerinajelor”, caută, dincolo de faptul religios, faptul social, se străduiește să consemneze aspectul polimorf al vietii religioase, greu de sistematizat prin simpla aplicație teoretică, prin previzibile categorii dogmatice, prin constipate excursuri istorice. (…) Ceea ce reușește nu e, pâna la urmă, doar înțelegerea simpatetică, dar cultivată a „religiosului” comunitar, cu inocențele lui seducatoare, ca și cu derapajele lui stingheritoare, dar și un portret spectaculos, veridic, tulburător, pitoresc, al României de azi, inclasabilă, imponderabilă, inevitabilă….” ( Andrei Pleșu, în Dilema veche , nr.543, 2014   )   „Reiau aprecierea (deopotrivă de natură subiectivă și cu sens estetic): „Prin România” este o bijuterie de carte. Este atât de frumoasă, încât îmi vine să zic, ar fi bine, ar fi foarte bine dacă și alte zone/regiuni din țara noastră s-ar lăsa examinate de privirea extraordinară (în mod aparte: extraordinar de tandră) a lui Mirel Bănică. Între altele, pentru că – spun aceasta cu toată admirația mea –privirea lui Mirel Bănică e, ea însăși, un bun de patrimoniu . ” ( Cristian Pătrășconiu, Revista 22, nr.1582, 2021 )

N. 22 noiembrie 1963, București. Eseist, jurnalist. Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2025). Președinte al Asociației Ziariștilor și Editorilor Creștini (AZEC). Membru UNITER. Director fondator al Editurii Lumea Credinței. Fost redactor la România Liberă, Ziua și Azi. Redactor al editurilor Anastasia, România Creștină și Ponte. Editorialist Radio România Actualități. Producător de emisiuni la TVR 1. Debut editorial cu primul volum de reportaje din seria La curțile Duhului, Vetre mănăstirești din Muntenia și Dobrogea (Ed. Lumea credinței, 2014). Opera: reportaje: La curțile Duhului, vol. 1, Vetre mănăstirești din Muntenia și Dobrogea (Ed. Lumea credinței, 2014), vol. 2, Vetre mănăstirești din Transilvania și Maramureș (Ed. Lumea credinței, 2015), vol. 3, Vetre mănăstirești din Oltenia și Banat (Ed. Lumea credinței, 2017); eseuri: Cu Dumnezeu pe planeta Pipera. O secvență de duhovnicie citadină (Doxologia, 2022), Cu Hristos în lumina reflectoarelor. Editoriale televizate (Basilica, 2022), Sfântul Apostol Pavel. Eleganța iubirii (Polirom, 2026). Coautor, împreună cu Theodor Baconschi, al vol. Mărturii încrucișate. Faptul creștin în era smartphone (Lumea credinței, 2018) Referințe critice: Teodor Baconschi, Dan Ciachir, Leonid Dragomir, Adrian Lesenciuc, Laurențiu-Ciprian Tudor „În paginile alerte și totuși dense despre «eleganța iubirii» pauline găsim dozajul ideal de poezie, cronologie sfântă, memorie a tradiției și perenitate a vocabularului structurant, fără de care Biserica lui Hristos n-ar fi putut deveni placa turnantă a lumii mediteraneene, așteptând profetic convertirea împăratului Constantin. În volumul de față, datele enciclopedice se aliază cu nervul reportajului, racordul contemporan înviorează decorurile pândite de Antichitate, iar creștinul practicant, care nu chiulește de la divinele oficii, e cadorisit cu gramatica lecturilor pauline de peste an. Fiecare Apostol primește o succintă hermeneutică deloc fastidioasă, ba chiar elocventă pentru cea mai originală parte din arhitectura volumului.” (Theodor Baconschi, prefața vol. Sfântul Apostol Pavel. Eleganța iubirii ) „Paginile adunate în cele trei volume au apărut inițial în revista „Lumea Credinței”, condusă de autor, într-o durată de aproape două decenii. Ele nu sunt însă un ghid exhaustiv al așezărilor noastre monastice, întrucât criteriile par să fi fost selecția și varietatea („Varietatea reface sufletul”, susținea Baltasar Gracián). Citite - sau recitite - în continuitatea lor organică și nu în izolarea pe care o impune apariția lor în revistă, aceste texte - sau majoritatea lor - evocă mai puțin ziaristica și mai mult un demers coerent și complex , întreprins cu afinitate, chemare și afecțiune pentru acest reper cardinal al trecutului și prezentului românesc: Mănăstirea” (Dan Ciachir, Convorbiri literare, nr.4/2020)

N. 5 decembrie 1997 , Brașov. Poetă. Absolventă a Facultăți de Litere și a masterului de Inovare culturală a Universității Transilvania din Brașov. Actualmente doctorandă în cotutelă a aceleiași universități și a UNATC „I.L. Caragiale” din București . Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2025). A publicat poezie pe numeroase bloguri specializate și în câteva reviste literare. A fost inclusă în antologia Generația O Mie de Semne (Casa de Pariuri Literare, 2022), coordonată  de Gelu Diaconu. Debut editorial cu volumul ( ingrats)  (Ed. Cartex, 2024) pentru care a fost recompensată cu premiul de debut al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România. Premiul revistei Caiete silvane pentru poezie la Festivalul de Literatură „Vasile Lucaciu”. A fost recompensată cu Premiul festivalului „Literatura tinerilor” de la Neptun, organizat de Uniunea Scriitorilor din România (2025).   Opera: poezie: ( ingrats)  (Ed. Cartex, 2024). Inclusă în antologii de poezie editate de Casa de Pariuri Literare, Cartex, Tracus Arte și Editura pentru Artă și Literatură.   Referințe critice:   Călin Crăciun, Gelu Diaconu, Romeo Aurelian Ilie, Lucia Țurcanu           „ (ingrats)  nu este un debut: e o carte solidă, a unei poete experimentate care se joacă de-a experimentul cu maturitatea unui actor aflat la apogeul carierei. În cazul de față el nu-și arata chipul, însă îi auzim tot timpul vocea calmă, ușor metalizată, cu efect narcotic. Știi că e acolo, că te trage ușor-ușor în câmpul ei gravitațional, că te seduce. Însă nu-ți pasă de pericole, fiindcă recompensa e atât de bogată în senzații încât nu ți-e teamă de consecințe. Ajuns la final, nu vei avea încotro și va trebui să te întorci ca să reiei totul de la capăt. Nu te gândi că ai scăpat, fiindcă ți se va întâmpla și ție. Iar pentru asta nu vei fi nerecunoscător, dimpotrivă.” ( Gelu Diaconu )   „De remarcat modalitatea în care Nicoleta Șimon reușește să conducă tensiunea inerentă acestor căutări interioare, prin toate cele trei secțiuni ale volumului, dar și iscusința cu care jonglează cu limbajul poetic astfel încât să obțină acel echilibru dintre material și spiritual, dintre tehnic și uman, dintre traumă și liniște, fie ea și temporală. Așadar, avem de a face cu un debut puternic, echilibrat, care anunță deja o poetă în plină evoluție.” ( Romeo Aurelian Ilie )

N. 1976, Brașov. Prozatoare. Fiica Ecaterinei și a lui Constantin Bratu. Este de profesie jurist, urmând și cursurile  de master „Cooperare internațională în justiție” la Facultatea de Stiinte Juridice, Economice si Administrative, Universitatea Spiru Haret, Brasov. Între anii 2001 și 2004 a lucrat în presa scrisă, ca redactor de știri. Începând cu anul 2021 a publicat proză scurtă și cronică de carte în reviste culturale tipărite și online. Este redactor al Revistei literare Libris , membru fondator al Asociației Culturale „Epithet“ din Brașov și al revistei online cu același nume. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2026). În anul 2023 a debutat în volum la editura Creator romanul Veghetorii , care a primit premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Brașov. În 2024 contribuie cu o proza scurtă la proiectul „Pandora există”, regia Dan Mihalcea, proiect câștigător al premiului pentru cea mai bună digiporamă în cadrul Festivalului Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamna la Voroneț”.   Opera: proză: Veghetorii (Editura Creator, 2023), Îi spuneau Orfanul (Editura pentru Artă și Literatură,  2025).   Referințe critice: Adrian Alui Gheorghe, Cezar Boghici, Rodica Bretin, Alexandru Lamba, Adrian Lesenciuc, Cristian Muntean, Doina Roman, Laurențiu-Ciprian Tudor, Elena Vieru.   „ O poveste atemporală, care are farmecul vieții de altădată. În epoca internetului, a inteligenței artificiale, a cuceririi aproape definitive a spațiului exterior și interior, o povestire despre suferința individuală, despre transferul imaginii în icoană, despre o lume care se mișcă precum fotografiile în filmul mut, e ca o evadare din virtualitate în realitate. Provocatoare, în povestea Ancăi Ianchiș, sunt exact elementele care țin de o anume vetustețe, în fapt o tentativă de recuperare a artefactelor de sub virtualitatea artificioasă care ne-a copleșit viețile și istoria. Curajul de a scrie împotriva curentului ține de condiția scriitorului care crede în misiunea sa, care trimite astfel un mesaj unui cititor improbabil, dar care se ivește și crește deodată cu desfășurarea povestirii. ” (Adrian Alui Gheorghe)   „ Anca Ianchiș demonstrează că poți scrie despre spiritualitate fără a fi didactic, despre artă fără a fi pretențios, despre durere fără a fi sentimental. Este o realizare rară și valoroasă, semnul unei scriitoare mature care știe că adevăratele povești ale sufletului nu se strigă, se șoptesc. ” (Doina Roman)

Numele sub care semnează Ruxandra-Magdalena Manea, n. 25 octombrie 1974, în Câmpulung Muscel, județul Argeș . Prozatoare. Fiica Mariei și a lui Alexandru Niculae. Absolventă a Facultății de Științe a Universității „Transilvania” din Brașov, specializarea Limba și literatura română / Limba și literatura franceză. Masterat în „Didactique du français et des langues du monde” la Sorbonne Nouvelle – Paris 3 . Profesoară la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov.  Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2026). A debutat cu povestiri în antologia Analogii distante  (Editura Lumen, Iași, 2008). Debut editorial cu volumul de proză scurtă Calul și alte povestiri miraculoase despre călătorie , Editura Autograf MJM, Craiova, 2025 s-a datorat câștigării Premiul „Prima Verba” la Festivalul-Concurs „Prima Verba”, ediția a II-a, organizat de Uniunea Scriitorilor din România la Drobeta-Turnu Severin,  Secțiunea Manuscrise – proză. A mai obținut Premiul I la Festivalul Național de Literatură „Marin Preda” (2021), la categoria proză scurtă, Premiul „Valentin Șerbu” pentru proză scurtă (2023), Tulcea, Premiul „Rețeaua literară”, Bistrița-Năsăud, ediția a VIII-a (2025), concurs organizat sub egida PEN Club România.   Opera: proză scurtă: Calul și alte povestiri miraculoase despre călătorie (Editura Autograf MJM, 2025); roman: Oameni și nisipuri (Editura Tracus Arte,  2025). Lucrări în domeniul filologiei și didacticii limbilor: François Villon et Marcel Proust. Une étude comparative  (Editura Lumen, 2009), La lecture en contexte des facteurs défavorables  (Editura Cavaliotti, 2013), Nomination à titre définitif (Editura Universității din București, 2019).   Referințe critice: Diana Dobrița Bâlea, Virgil Borcan, Adrian Lesenciuc, Gelu Vlașin       „ Așadar, o voce sigură, formată, care nu a optat pentru expunerea imediată, ci a ales calea acumulărilor și șlefuirilor, fapt ce se poate observa în maturitatea scriiturii și în gradul de contagiune lecturală a textelor. Volumul de debut este ilustrativ în acest sens și convingător, cu personaje credibile, cu situații de un dramatism mocnit, cu descrieri remarcabile, în măsură să expună și realul brut, și cețurile dense ale unui fantastic alimentat de oniric și delir. Excelent plasate în cele nouă micro-universuri ficționale ale celor nouă povestiri (între unele dintre ele întinzându-se punți rezistente, cum ar fi, spre exemplu, Vulpile și Nuntași, priviți de aproape! , peste care pășesc aceleași personaje convingătoare, privite din unghiuri diferite), descrierile nu presupun doar expunerea de cadre necesare conturării cronotopului și modului de gândire aferent acestuia, nu cuprind doar schițe de scenariu, ci și detalii de regie într-un ansamblu ficțional în facere și prefacere ” ( Adrian Lesenciuc, Libris , nr.1/2026 )   „ Oameni și nisipuri  este romanul ruralului dezagregat, al suferinței colective, al formării unei conștiințe într-o lume care se surpă. Pierderea orientării în marea de nisip înseamnă pierderea sensului. Ezitarea, lașitatea, autoamăgirea nasc complicități care vor conduce la sfârșituri tragice. Nisipul, un dușman de neocolit, este o forță care schimbă drumuri, destine și relații. Acesta rezolvă ceea ce oamenii nu pot sau nu vor să facă. Reprezintă scuza perfectă, fatalitatea invocată . ” (Diana-Dobrița Bâlea, Viața literară , nr. 3/2026 )

N.3 septembrie 1982, Târgu Jiu, Gorj. Poetă. Fiica Nataliei și a lui Viorel Copuzaru. Absolventă a Școlii de Arte „Constantin Brâncuși”. Masterat în Publicitate și Relații Publice la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca . Compozitoare, profesor de chitară. A compus versuri și muzică pentru albumele Domnișoara Miller era nespus de ciudată și Psalm X ; a scris libretul pentru opera jazz Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte era o fată cu gâtul lung, studentă la arte  (toate proiectele fiind în colaborare cu chitaristul Andrei Roșulescu).  Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2026). A debutat cu poezie în revista România literară (nr.40/2009). Debut editorial cu volumul Perfecțiunii îi e frică de noi , Editura Cartex, colecția Amaterasu, în 2024. În anul 2025, cartea a obținut premiul de debut din partea Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România.    Opera: poezie: P erfecțiunii îi e frică de noi (Editura Cartex, 2024),   Referințe critice: Constantin Buduleci, Alexandru Cistelecan, Gabriel Enache, Gabriela Feceoru, Romeo Aurelian Ilie,  Narcisa Șichet           „O poezie care pare a-și înfrunta biografia (cea proiectată ca suport, presupun), devine una de vindecare prin opera tandră a imaginației. Chiar dacă aceasta lucrează clandestin și subversiv. De se va fi străduit să se lase contaminată de imaginația cinică a congenerilor (sunt c â teva semne), imaginația n-a lăsat-o. Iarina se poartă ca un poet adevărat, ale cărui intenții sunt sabotate de propria imaginație. Ritualurile ei anamnetice devin regulat epifanii ale imaginației delicate” ( Al. Cistelecan )   „ Dincolo de toate acestea, ceea ce mi‑a atras atenția la poezia Iarinei Copuzaru este maniera poetică desăvârşită în care reuşeşte să îmbrace atât suferința, cât şi tensiunea, şi lupta, şi resentimentele, şi împăcarea. Deşi este vorba despre un climat vitreg, despre experiențe trăite prin spitale sau acasă, într‑un mediu viciat de suferință, într‑o familie care era la rândul ei în suferință, autoarea se arată demnă de numele de poetă şi presară la tot pasul imagini vii, sensibile, figuri de stil, cuvinte menite să mângâie. Putem vorbi aşadar despre o maturitate poetică exemplară de care dă dovadă Iarina Copuzaru, care se impune astfel încă de la debut ca o poetă în adevăratul sens al cuvântului ” (Romeo Aurelian Ilie)

N.28 aprilie 1979, în „cartierele democrate” ale Bacăului . Critic literar, eseist, prozator. Fiul Terezei și al lui Ștefan Jicu. Absolvent al Facultatea de Litere și Științe a Universității din Bacău. Masterat în Literatură comparată, teorie literară şi antropologie culturală  (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași). Doctor în ştiinţe umaniste al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, cu o teză intitulată H. Sanielevici - studiu monografic . A urmat Școala Postdoctorală a Academiei Române, în cadrul proiectului Valorificarea identităților culturale în procesele globale (2011-2013), realizând o cercetare a publicisticii lui Mihai Eminescu. Lector la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și director al Bibliotecii Județene „C. Sturdza”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2025). Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A debutat cu recenzia la volumul Calistrat Costin – Soare cu dinţi. Miniaturi (În haiku şi tanka) , în revista Ateneu (2002). Debut editorial cu lucrarea Dinastia Sanielevici. Prințul Henric, între uitare și reabilitare  (Cartea Românească, 2008). A obținut Premiul Special „Mihai Eminescu” al Centrului Cultural Bucovina și al Societății Scriitorilor Bucovineni (2014), Premiul de Excelență pe anul 2013, în domeniul eminescologiei, acordat de Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu” din Chișinău (2014) și Premiul pentru critică literară al revistei „Convorbiri literare” (2021).   Opera: proză: Iorgu (Humanitas, 2022), Maiorescu. Confesiunile unui stoic (Polirom, 2025); critică și istorie literară, eseu: Dinastia Sanielevici. Prințul Henric, între uitare și reabilitare  (Cartea Românească, 2008), Coordonate ale identității naționale în publicistica lui Mihai Eminescu. Context românesc și context european  (Editura Muzeului Național al Literaturii Române, 2012), Caruselul cu hamsteri. Decupaje din literatura postdecembristă  (Casa Cărții de Știință, 2014),  Mon cher Basile. Eseu despre identitarul lui Vasile Alecsandri ( Casa Cărții de Știință, 2014), Baricada de hârtie. Cronici, recenzii și alte anacronisme (Casa Cărții de Știință, 2020). A publicat textele Misericorde  în volumul Garderoba (Paralela 45, 2024) și Vali  în volumul Profesori la tablă (Paralela 45, 2025).   Referințe critice: Șerban Axinte, Paul Cernat, Alexandru Cistelecan, Bogdan Crețu, Gabriela Gheorghișor, Dan Gulea, Marius Manta, Mircea Moț, Alexandru Oravițan, Dan Perșa, Adrian G. Romila, Vasile Spiridon, Cristian Teodorescu, Daniela Vizireanu, George Volceanov   „ Nu vreau să mai repet aici vorbele rele spuse în altă parte despre această specie calificată tradițional drept „biografii romanțate” și în care unor meseriași într-ale scrisului li se cere să facă niște oameni – pe cât posibil mai interesanți – din niște scriitori (ori alte feluri de artiști). La urma urmei, păcatele speciei nu trebuie să fie neapărat și ale individului (dacă e posibil), iar Adrian Jicu (al cărui păcat venial e că scrie minunat tot ce scrie) se străduiește în Maiorescu. Confesiunile unui stoic (Polirom, 2025) să profite doar de ale sale și să propună un Maiorescu nu chiar inedit, dar bănuit, deși nu și cunoscut. ” ( Al. Cistelecan, Familia , nr. 7, iulie 2025 )   „ O carte neobișnuită, care face diferența prin chiar identitatea ei: Iorgu de Adrian Jicu, proaspăt apărută la Humanitas, într-o bună colecție de proză coordonată de Andreea Răsuceanu. E, după știința mea, primul roman documentar despre cel consacrat în literatură sub pseudonimul George Bacovia, dar rămas, pentru prieteni și familie, Iorgu (sau Iorguț – în actul de naștere: Gheorghie). Un roman de epocă tacticos și atașant, scris la persoana a III-a, cu sfătoșenie moldavă, de un critic literar dedat, ca atâția confrați, la proză – dar la o proză unde a topit destulă istorie literară și socială, în special băcăuană, bazată pe investigații personale (inclusiv din presa vremii) sau pe reconstituirile unor terți (Constantin Călin, Max. Vasiliu, I.M. Rașcu, Gh. Pătrar ș.a.). O „exo-ficțiune“, cum numesc azi francezii romanele cu personaje reale, în care Jicu face artă cu experiența propriei meserii, reînviind o lume întreagă. Albert Thibaudet spunea cândva că geniul nu e bun ca personaj de roman, romanul fiind, prin excelență, despre oameni obișnuiți. ” ( Paul Cernat, Observator cultural, nr. 1136/23-29 nov. 2022 )

Numele sub care este cunoscut și semnează Dorin Radu Antonesi, n. 1959 în Gura Humorului, județul Suceava. Prozator, scenarist de televiziune, actor. Fiul Valeriei și al lui Gheorghe Antonesi. Absolvent al secției de Electronică și telecomunicații a Facultății de electrotehnică, Institutul Politehnic Gheorghe Asachi din Iași (1984), neștiind că va ajunge mai mult umorist decât inginer. Membru fondator al Grupului Divertis. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2025). A debutat cu textul Astă seară stau acasă, în coautorat cu Toni Grecu, pus în scenă la Teatrul Mic în 1988, regia Silviu Purcărete, muzica Nicu Alifantis, interpret Ștefan Iordache. Debut editorial cu volumul Enigma lui Quetzalcoatl (Editura Raton, 1991, policier parodic). Opera: proză: Enigma lui Quetzalcoatl (Editura Raton, 1991), Titi Smeureac, ciobanul freelancer , un roman foileton umoristic (Bookzone, 2016), Albă ca varul și cei șapte zugravi, proză cu lungime scurtă și medie (Bookzone, 2017), Poveșt cenzurate, falsuri combinate, proză scurtă (Bookzone, 2022). Referințe critice: Radu Călin Cristea, Alexandru Colțan, Cristian Pătrășconiu, Cornel George Popa, Nona Rapotan, Cristian Teodorescu „Este așa pentru că – o repet, am spus-o și despre alte cărți semnate de acest autor – imaginația lui Doru Antonesi este fastuoasă; el are harul de a face unele dintre cele mai năstrușnice, cele mai de necrezut și mai izbitoare asocieri. În parafrază la o formulă celebră – „Mănânci și plângi! Plângi și mănânci! – aici, în proza scurtă a autorului școlit (inclusiv d.p.d.v. literar) la Iași, „citești și râzi, râzi și citești!”. Sau, în mod particular, în raport cu jerbele de intertextualitate prezente din belșug în texte: citești, te prinzi și râzi! ” (Cristian Pătrășconiu) „În narațiunile domnului Antonesi te aștepți la orice, oricum și cu oricine. Prin pereții 1or falși, subțiri ca foile de rigips, se furișează aluzii din Eminescu, Baudelaire, dar își pot face apariția oricând ulcica de vin a lui Creangà (Nunc est mâncabum, apoi biberendum’), Madonna, agentul termic, borcanul en murături, Pif și Hercule, mustățile lui Marcel Proust ori indicele ROBOR. Singura grijă a prozatorului pare să fie oroarea de vid și setea de repaos, așa cum unicul motiv ce o poate opri pe Managera de Resurse Umane în „sifonarea banilor publici“ (prin proiectul european Debikinizarea populației feminine heterosexuale tradiționaliste din zonele suburbane nerurale de tip smart-city’) e vestea că el fusese implementat deja de alți opt primari.” (Alexandru Colțan)

Numele sub care semnează Bogdan Dumitru Perțache , n. 25 februarie 1972 în comuna Hălchiu, județul Brașov . Prozator. Fiul Leontinei și a lui Dan-Florian Perțache. Absolvent al Universității de Vest Timișoara, specializarea institutori-limba engleză. A fost învățător și profesor de limba engleză. Actualmente locuiește în Canada și lucrează într-o companie multinațională. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2026). A debutat în revista „Timpul” România, numărul 4 (14)/2022. Debut editorial cu volumul Visul canadian , (Editura Polirom, 2023), roman distins cu Premiul pentru debut de Filiala București- Proză a Uniunii Scriitorilor din România. Totodată, romanul a fost nominalizat la Prix du Premier roman de Chambéry 2023.   Opera: proză: Visul canadian  (Polirom, 2023), Metec  (Polirom, 2025).   Referințe critice: Adrian Alui Gheorghe, Paul Aretzu, Alexandru Lamba, Adrian Lesenciuc, Adrian G. Romila       „ La debutul cu romanul Visul canadian (2023), Bogdan Perțache explora un imaginar al dezrădăcinării. Eroul, absolvent de arte plastice și obsedat de evadarea din lagărul socialist, traversa experiențe diverse, pentru a se așeza, la un moment dat, după mai multe încercări riscante de-a se expatria, în Canada. Romanul era, de fapt, un puzzle original cu 53 de povestiri independente, aranjate necronologic, majoritatea gâlgâind de un haz nebun, cu un acut simț al dialogului și al relatării-reportaj, recomandând un prozator de calitate, la început de drum. Metec, noul roman al lui Bogdan Perțache, păstrează fragmentarismul, ideea de narațiune-mozaic […] Povești, tipologii, lumi și decoruri multicolore se intersectează, lăsându-l pe cititor să reconstruiască detectivistic „desenul din covor” la finalul lecturii . ” ( Adrian G. Romila )   „ Credibil, puternic, penetrant, viu, consistent, textul lui Bogdan Perțache, fie el roman multifațetat, fie sumă de proze scurte distincte, expuse într-un triptic în care completarea e tematică și sugestiv factuală, este o lucrare în măsură să sublinieze – anunțul fusese făcut anterior, prin Visul canadian – un autor remarcabil, capabil de a-și imagina, după magistralele limburi ale Pacificului proiectate de Michel Tournier în pancronie cu cântecul celebru al lui Georges Moustaki, alte limburi, ale Balcanilor, în care să fie scrisă povestea supraviețuirii unei literaturi. Nu o singură insulă (a experienței egoficționale) este cea pe care eșuează eroul unic al povestirilor lui Bogdan Perțache, acest Robinson Crusoe postmodern, nevoit să supraviețuiască, ci un arhipelag al incomunicabilului, în care singularitatea insulară devine predeterminată, consecință, nu alegere, pedeapsă în raport cu hybris-ul artistic postmodern. ” ( Adrian Lesenciuc )

N. 5 iunie 1971 , Ploiești. Prozatoare, eseistă, critic literar. Fiica Silviei și a lui Petre Ghițeanu. Absolventă a Facultății de Litere specializarea franceză-română, a Universități din București (1994). Doctor în literatura franceză la Universitatea din Bretagne-Sud (2009). Cadru didactic (conferențiar universitar) la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2025). C ronicar de carte din 2006 pentru Revista 22. A debutat cu proză scurtă în revista Contrapunct (1991). Debut editorial cu volumul Sylvie Germain .  La Grâce et la Chute. Une lecture multiple : thématique, mythocritique et narratologique (Ed. Institutul European, Iași, 2010).   Opera: în limba franceză: Sylvie Germain. La Grâce et la Chute  (Institutul European Iaşi, 2010), Nancy Huston et Nina Bouraoui. Question d’identité  (Presa Universitarã Clujeanã, 2013), Marguerite Duras ou le goût du vertige  (Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2016); în limba română:  Ora de citit (Alfa, 2011), A doua orã de citit  (Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2015), A treia or ă  de citit  (Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2021), Cartea cu delfini. Convorbiri cu Ana Blandiana  (Humanitas, 2021), Înainte de Apocalips ă (Humanitas, 2023), A patra or ă  de citit  (Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2026). Coautoare a vol. Scriitorul, cenzura şi Securitatea. Bujor Nedelcovici şi invitaţii s ă i (All, 2009) şi a vol.  Literatura la feminin. O antologie.  Coord. Adina Diniţoiu şi Anastasia Staicu (Seneca, 2021).   Referințe critice:   Carmen Ardelean, Adriana Bittel, Dan-Liviu Boeriu, Radu Ciobanu, Dan Gulea, Octavian Guţu, Dan C. Mihăilescu, Marius Miheţ, Mircea Moţ, Alexandru Oraviţan, Cristian Pătrăşconiu, Dana Pîrvu, Vasile Spiridon, Tudorel Urian, Răzvan Voncu         „ Marele merit al Serenelei Ghiţeanu, dincolo de arta conversaţiei [Cartea cu delfini. Convorbiri cu Ana Blandiana] , subtilitatea bine provocatoare şi acribia document ă rii, este mutarea accentului de pe orizontala biografic ă  pe verticala bibliografiei (…) Serenela Ghiţeanu are meritul de a fi metamorfozat un prilej de reverii înseninând resemnarea în turnir cavaleresc de nobila cinstire a blazoanelor libert ă ţii dintotdeauna ” ( Dan C. Mihãilescu, Orizont , 2021 )   „ Marele merit al Serenelei Ghiţeanu este forţa prin care reuşeşte s ă configureze o serie de tipologii pe veci str ă mutate din tiparul ontologic ce le-a fost dat de c ă tre condiţion ă rile timpului şi spaţiului în care s-au nimerit sã fiinţeze. Mutaţiile care au loc la nivelul percepţiei sinelui şi timpului sunt decisive în asigurarea tr ă iniciei prozelor din Înainte de Apocalipsă ” ( Alexandru Oraviţan, Orizont , 2023 )

Nume sub care semnează Gheorghe Bogdan, n. 26 octombrie 1950, Vălenii de Munte. Fiul Elisebatei și al lui Gheorghe Bogdan. Poet. Începe să scrie din clasa a IX-a la Liceul Al. I. Cuza din Ploieşti. A absolvit Facultatea Industria Lemnului, Universitatea „Transilvania” din Braşov. A lucrat ca inginer la Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului din Iaşi. Frecventează, începând din 1976 Cenaclul Junimea. Participă la mişcarea publică din decembrie 1989 de înlăturare a regimului comunist, pe 14 decembrie fiind prezent în Piaţa Unirii din Iaşi, locul unde revolta anticeauşistă a fost înăbuşită de regimul dictatorial. În 1992 se mută la Bucureşti şi devine ziarist la Dimineaţa, ulterior consilier la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. A debutat în 1978. A publicat poezie în revistele Luceafărul de dimineaţă, Amfiteatru, Cronica, Argeş, Antares ș.a. Debutul în volum s-a produs în 2013 cu volumul Tărâmul cu dimineți putrede, apărut la Editura Eminescu. În 2014 i se acordă Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Braşov, pentru același volum. În 2015 primeşte Premiul pentru Poezie al Revistei literare Luceafărul de dimineaţă. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, din 2016 și membru Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, legitimația nr. 4991, din același an. Opera: poezie: Tărâmul cu dimineți putrede (Eminescu, 2013); 1, Casa Revoltei (Tracus Arte, 2014); Dincolo de Calea Victoriei (Tracus Arte, 2015). Referințe critice: Liviu Antonesei, Constanța Buzea, Marian Drăghici, Ioan Groșan, Adrian Lesenciuc, Mihaela Malea Stroe, Marius Oprea, Ion Roșioru, Eugenia Țarălungă. „Atipic prin tematica poemelor, ca și prin zãbava dintre scrierea și publicarea unei excepționale cãrți ce are șanse enorme sã se înscrie drept cap al unei serii paradigmatice, George Bogdan e un poet în toatã puterea cuvântului, iar atitudinea sa civicã e una care-i face cinste și îndreptãțește așteptarea febrilã a viitoarelor sale apariții editoriale cu valențe documentare pe care timpul le va spori. Ca istoria sã nu se mai repete nu trebuie sã-i uitãm niciodatã ororile și rãtãcirile ideologice: iatã morala intrinsecã a cãrții pe care am citit-o pe nerãsuflate pentru noutatea și frumusețea ei.” (Ion Roșioru, Bucureștiul literar și artistic, nr.6(33)/2014) „După cum mărturisește poetul George Bogdan, în prezentul volum (publicat la Editura Eminescu, București, în 2013) „aduce în față adnotările” de la Iași, „din anii de oțel ai dictaturii 1986, 1987, 1988 cu pana anului 2013”. Unul dintre meritele lui George Bogdan este că nu se oprește strict asupra acelor ani (de criză), ci se întoarce în timp pe vremea jertfelor se sânge ale luptătorilor anticomuniști, ochiul critic văzând și prezentul „capitalist” cu tarele lui. Prima stare pe care mi-a generat titlul „Tărâmul cu dimineți putrede” a fost lipsa de speranță, stare care cred că ne-a incercat pe toți trăitorii anilor '80. Citind Stampele din prima parte a cărții am avut senzația că, înainte de a vedea imaginea imprimată, stampa, aud scrâșnetul materialului dir din care e făcută matrița. Poate de aceea mi-aș îngădui să numesc lirismul lui George Bogdan un lirism metalic, degajând luciditate și forță, contururi precise, în măsură să dea acuratețe imaginilor de pe stampele primei părți sau din tablourile celei de a doua. Subtitlul părții a doua („Noaptea de dincolo de cortina de fier”) conține o altă sugestie - a trecerii abrupte de la „diminețile putrede” la întunericul nopții, că pe un tărâm blestemat, unde lumina zilei nu există” (Mihaela Malea Stroe, Poezia, nr.9-12/2016).