top of page

Ioan Suciu


N.4 noiembrie 1945, Braşov, jud.Braşov, d. martie 2013.Fiul Mariei Ciorogan şi al lui Victor Suciu. Poet, publicist. Absolvent al Colegiului Naţional de Informatica Braşov în 1967. A debutat în 1977 în revista Familia. Debutul editorial s-a produs un an mai târziu, cu volumul Poeme despre, Editura Litera, Bucureşti. A colaborat la revistele:  Astra, Luceafãrul, Orizont, Tribuna, Convorbiri literare, România literarã, Tomis, Sinteze literare, Minerva, Oglinda literară,  Salonul literar, Pro saeculum, Porto-Franco, Ardealul literar, Revista nouă, Revista Română, Renaşterea culturalã, Viaţa de pretutindeni, Apostrof. I s-au acordat Premiul revistei Astra, Braşov, 1985; Premiul revistei Tribuna, Cluj-Napoca,1986; Premiul pentru poezie „Gherghinescu Vania“ al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România în  2005 pentru volumele Ştiinţele suave şi Privire spre timp.

OPERA: Poeme despre (1978); Miresme de lumină (1985); Lumină-ntrebare (1996); Imparis (1996); Lacrima departelui (1997); Spusul nespus (1998); Vamile tăcerii, cuvintele (2000); Grădina cu altfel (2001); Bastion intre raze (2002); Privirea cântãtoare (2003); Ştiintele suave (2005); Privire spre timp (2005), Estimp... sau Tabloul periodic al sentimentelor sau 111 poezii de veşnică tranziţie între criză şi recesiune (2009).

REFERINŢE CRITICE: Laurenţiu Ulrici, Al. Piru, Ermil Rãdulescu, Ovidiu Moceanu, A.I.Brumaru, Vladimir Deteşanu, Marius Bunea, Dieter Drotleff , Stelian Rãducanu, Nadia Cella Pop, Mihaela Malea Stroe, Nicolae Paul Mihail, Dorin Mureşan, Ioan Evu.

Comments


bottom of page