Nicoleta Șimon
- uniuneascriitorilorbv
- acum 4 zile
- 2 min de citit

N. 5 decembrie 1997, Brașov. Poetă. Absolventă a Facultăți de Litere și a masterului de Inovare culturală a Universității Transilvania din Brașov. Actualmente doctorandă în cotutelă a aceleiași universități și a UNATC „I.L. Caragiale” din București. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2025). A publicat poezie pe numeroase bloguri specializate și în câteva reviste literare. A fost inclusă în antologia Generația O Mie de Semne (Casa de Pariuri Literare, 2022), coordonată de Gelu Diaconu. Debut editorial cu volumul (ingrats) (Ed. Cartex, 2024) pentru care a fost recompensată cu premiul de debut al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România. Premiul revistei Caiete silvane pentru poezie la Festivalul de Literatură „Vasile Lucaciu”. A fost recompensată cu Premiul festivalului „Literatura tinerilor” de la Neptun, organizat de Uniunea Scriitorilor din România (2025).
Opera: poezie: (ingrats) (Ed. Cartex, 2024). Inclusă în antologii de poezie editate de Casa de Pariuri Literare, Cartex, Tracus Arte și Editura pentru Artă și Literatură.
Referințe critice: Călin Crăciun, Gelu Diaconu, Romeo Aurelian Ilie, Lucia Țurcanu
„(ingrats) nu este un debut: e o carte solidă, a unei poete experimentate care se joacă de-a experimentul cu maturitatea unui actor aflat la apogeul carierei. În cazul de față el nu-și arata chipul, însă îi auzim tot timpul vocea calmă, ușor metalizată, cu efect narcotic. Știi că e acolo, că te trage ușor-ușor în câmpul ei gravitațional, că te seduce. Însă nu-ți pasă de pericole, fiindcă recompensa e atât de bogată în senzații încât nu ți-e teamă de consecințe. Ajuns la final, nu vei avea încotro și va trebui să te întorci ca să reiei totul de la capăt. Nu te gândi că ai scăpat, fiindcă ți se va întâmpla și ție. Iar pentru asta nu vei fi nerecunoscător, dimpotrivă.” (Gelu Diaconu)
„De remarcat modalitatea în care Nicoleta Șimon reușește să conducă tensiunea inerentă acestor căutări interioare, prin toate cele trei secțiuni ale volumului, dar și iscusința cu care jonglează cu limbajul poetic astfel încât să obțină acel echilibru dintre material și spiritual, dintre tehnic și uman, dintre traumă și liniște, fie ea și temporală. Așadar, avem de a face cu un debut puternic, echilibrat, care anunță deja o poetă în plină evoluție.” (Romeo Aurelian Ilie)




Comentarii