Adrian Jicu

N.28 aprilie 1979, în „cartierele democrate” ale Bacăului. Critic literar, eseist, prozator. Fiul Terezei și al lui Ștefan Jicu. Absolvent al Facultatea de Litere și Științe a Universității din Bacău. Masterat în Literatură comparată, teorie literară şi antropologie culturală (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași). Doctor în ştiinţe umaniste al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, cu o teză intitulată H. Sanielevici - studiu monografic. A urmat Școala Postdoctorală a Academiei Române, în cadrul proiectului Valorificarea identităților culturale în procesele globale (2011-2013), realizând o cercetare a publicisticii lui Mihai Eminescu. Lector la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și director al Bibliotecii Județene „C. Sturdza”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2025). Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A debutat cu recenzia la volumul Calistrat Costin – Soare cu dinţi. Miniaturi (În haiku şi tanka), în revista Ateneu (2002). Debut editorial cu lucrarea Dinastia Sanielevici. Prințul Henric, între uitare și reabilitare (Cartea Românească, 2008). A obținut Premiul Special „Mihai Eminescu” al Centrului Cultural Bucovina și al Societății Scriitorilor Bucovineni (2014), Premiul de Excelență pe anul 2013, în domeniul eminescologiei, acordat de Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu” din Chișinău (2014) și Premiul pentru critică literară al revistei „Convorbiri literare” (2021).

Opera: proză: Iorgu (Humanitas, 2022), Maiorescu. Confesiunile unui stoic (Polirom, 2025); critică și istorie literară, eseu: Dinastia Sanielevici. Prințul Henric, între uitare și reabilitare (Cartea Românească, 2008), Coordonate ale identității naționale în publicistica lui Mihai Eminescu. Context românesc și context european (Editura Muzeului Național al Literaturii Române, 2012), Caruselul cu hamsteri. Decupaje din literatura postdecembristă (Casa Cărții de Știință, 2014),  Mon cher Basile. Eseu despre identitarul lui Vasile Alecsandri (Casa Cărții de Știință, 2014), Baricada de hârtie. Cronici, recenzii și alte anacronisme (Casa Cărții de Știință, 2020). A publicat textele Misericorde în volumul Garderoba (Paralela 45, 2024) și Vali în volumul Profesori la tablă (Paralela 45, 2025).

Referințe critice: Șerban Axinte, Paul Cernat, Alexandru Cistelecan, Bogdan Crețu, Gabriela Gheorghișor, Dan Gulea, Marius Manta, Mircea Moț, Alexandru Oravițan, Dan Perșa, Adrian G. Romila, Vasile Spiridon, Cristian Teodorescu, Daniela Vizireanu, George Volceanov

„Nu vreau să mai repet aici vorbele rele spuse în altă parte despre această specie calificată tradițional drept „biografii romanțate” și în care unor meseriași într-ale scrisului li se cere să facă niște oameni – pe cât posibil mai interesanți – din niște scriitori (ori alte feluri de artiști). La urma urmei, păcatele speciei nu trebuie să fie neapărat și ale individului (dacă e posibil), iar Adrian Jicu (al cărui păcat venial e că scrie minunat tot ce scrie) se străduiește în Maiorescu. Confesiunile unui stoic (Polirom, 2025) să profite doar de ale sale și să propună un Maiorescu nu chiar inedit, dar bănuit, deși nu și cunoscut.” (Al. Cistelecan, Familia, nr. 7, iulie 2025)

„O carte neobișnuită, care face diferența prin chiar identitatea ei: Iorgu de Adrian Jicu, proaspăt apărută la Humanitas, într-o bună colecție de proză coordonată de Andreea Răsuceanu. E, după știința mea, primul roman documentar despre cel consacrat în literatură sub pseudonimul George Bacovia, dar rămas, pentru prieteni și familie, Iorgu (sau Iorguț – în actul de naștere: Gheorghie). Un roman de epocă tacticos și atașant, scris la persoana a III-a, cu sfătoșenie moldavă, de un critic literar dedat, ca atâția confrați, la proză – dar la o proză unde a topit destulă istorie literară și socială, în special băcăuană, bazată pe investigații personale (inclusiv din presa vremii) sau pe reconstituirile unor terți (Constantin Călin, Max. Vasiliu, I.M. Rașcu, Gh. Pătrar ș.a.). O „exo-ficțiune“, cum numesc azi francezii romanele cu personaje reale, în care Jicu face artă cu experiența propriei meserii, reînviind o lume întreagă. Albert Thibaudet spunea cândva că geniul nu e bun ca personaj de roman, romanul fiind, prin excelență, despre oameni obișnuiți.” (Paul Cernat, Observator cultural, nr. 1136/23-29 nov. 2022)