Mirel Bănică

N. 27 octombrie 1971, Ianca, jud. Brăila. Eseist, memorialist, publicist. Studii masterale la Institut Européen de l’Université de Genève (1999). Doctor în studii europene la Universitatea din Geneva, Elveția, pe tema: Les intellectuels et l’Eglise dans les années trente: le cas de l’Eglise orthodoxe roumaine (2004). Absolvent al Colegiului Noua Europă, București (2008). Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2025). Cercetător științific la Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română. Debut editorial cu volumul în coautorat cu Codruț Constantinescu, Enervări sau bucuria de a trăi în România (Polirom, 2007). Primul volum publicat în calitate de unic autor: Fals jurnal de căpșunar (Ed. Institutul European, 2007).

Opera: memorialistică: Fals jurnal de căpșunar (Ed. Institutul European, 2007; reed. 2010 și 2012); eseuri sociologice: Biserica Ortodoxă, Stat și Societate în anii 1930 (Polirom, 2007), Locul celuilalt - Ortodoxia în modernitate (Paideia, 2008); reportaje, literatură de călătorie: Religia în fapt. Studii, Schițe și Momente (Eikon, 2012, reed. 2015), Prin România. Carnete de drum (Polirom, 2020); antropologie: Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană (Polirom, 2014), Bafta, Devla și Haramul. Studii despre cultura și religia Romilor (Polirom, 2019), Între două lumi. Monahismul ortodox și modernitatea (Polirom, 2024). Coautor, împreună cu Codruț Constantinescu,  al vol. Enervări sau bucuria de a trăi în România (Polirom, 2007).

Traducere din propria operă: Glueck, Gott und Gaben. Kultur und Religion der Roma (traducere în germană de Larisa Schippel, FRank & Timme Verlag, Berlin, 2021).

Referințe critice: Alexandru Budac, Codruț Constantinescu, Alexandru Ioniță, Florin Iorga, Eugen Istudor, Alexandru Oravițan, Cristian Pătrășconiu, Andrei Pleșu

„Mirel Bănică nu se comportă nici ca „avocat”, nici ca „inamic”. Alege descrierea participativă, nu crede în opacitatea analitică pe care „experții” o dau drept „obiectivitate”. Intră în joc și nu o face de formă, mimând, perfid, solidaritatea cu pelerinii. Devine pelerin, ia lucrurile în serios, stă de vorbă, asumă toată osteneala demersului. Are umor, dar nu practică ironia demolatoare, nu evacuează savant realitatea complicată a fenomenului de care se ocupă. Se lasă atras, cum o marturisește de la bun început, „de calda umanitate a pelerinajelor”, caută, dincolo de faptul religios, faptul social, se străduiește să consemneze aspectul polimorf al vietii religioase, greu de sistematizat prin simpla aplicație teoretică, prin previzibile categorii dogmatice, prin constipate excursuri istorice. (…) Ceea ce reușește nu e, pâna la urmă, doar înțelegerea simpatetică, dar cultivată a „religiosului” comunitar, cu inocențele lui seducatoare, ca și cu derapajele lui stingheritoare, dar și un portret spectaculos, veridic, tulburător, pitoresc, al României de azi, inclasabilă, imponderabilă, inevitabilă….” (Andrei Pleșu, în Dilema veche, nr.543, 2014 )

„Reiau aprecierea (deopotrivă de natură subiectivă și cu sens estetic): „Prin România” este o bijuterie de carte. Este atât de frumoasă, încât îmi vine să zic, ar fi bine, ar fi foarte bine dacă și alte zone/regiuni din țara noastră s-ar lăsa examinate de privirea extraordinară (în mod aparte: extraordinar de tandră) a lui Mirel Bănică. Între altele, pentru că – spun aceasta cu toată admirația mea –privirea lui Mirel Bănică e, ea însăși, un bun de patrimoniu.” (Cristian Pătrășconiu, Revista 22, nr.1582, 2021)