Carmen Elisabeth Puchianu

N. 27 noiembrie 1956, Brașov. Poetă și prozatoare de expresie germană. Fiica lui Hildegard (născută Muerth) și a lui Gheorghe Puchianu. Absolventă a Facultății de Limbi Germanice, Universitatea din București; doctor în Filologie. Conferențiar universitar la Universitatea „Transilvania” din Brașov. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 1998. Debut absolut: nr.11/1980 al revistei Neue Literatur. Debut editorial: Das Aufschieben der zwölften Stunde auf die dreizehnte, Cluj-Napoca: Dacia, 1991. A colaborat la numeroase publicații culturale, în special la Neue Literatur. A tradus din limba germană Miss București, autor Richard Wagner (Rao, 2009). Proză și poezii semnate C.E. Puchianu au fost traduse în limba română de Cosmin Dragoste, Delia Cotârlea și Nora Iuga. Premii literare: premiul “Silberdistel” din partea săptămânalului Karpatendrundschau pentru poezie (1983); premiul de debut pentru poezie din partea Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (1993); premiul Adolf Meschendörfer din partea Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2005); premiul pentru eseu si critica literara din partea Uniunii Scriitorilor, filiala Brașov (2007) pentru Der Splitter im Auge. Überlegungen zur Interpretation einiger Erzählwerke von Thomas Mann..

Opera: poezie: Das Aufschieben der zwölften Stunde auf die dreizehnte/ Amânarea ceasului al doisprezecelea pe cel de-al treisprezecelea (Dacia, 1991); Unvermeidlich Schnee/ Inevitabil zăpadǎ (Stutz, 2002); Verortete Zeiten/ Timpuri relocate (Aldus, 2008); Proză: Amsel – schwarzer Vogel/ Mierlǎ - pasǎre neagrǎ (Lagrev, 1995); Der Ameisenhaufen und andere Geschichten/ Mușuroiul și alte povestiri (Aldus, 1998); Ein Stückchen Hinterhof. Novellistische Familienchronik/ Curtea din dos. Cronică de familie (Stutz, 2001); Der Begräbnisgänger/ Amatorul de funeralii (Stutz, 2007); Patula lacht/ Patula râde (Stutz, 2012); Die Professoressa. Ein Erotikon in gebundener und ungebundener Rede/ Profesoara. Un eroticon în versuri și proză (Pop Verlag, 2019); Eseuri: Der Splitter im Auge. Überlegungen zur Interpretation einiger Erzählwerke von Thomas Mann/ Așchia din ochi. Considerații despre interpretarea unor  opere narative de Thomas Mann (Stutz, 2006).

Referințe critice: Alex Barner, Elisabeth Berger, Caius Dobrescu, Mariana Lăzărescu, Joachim Wittstock

„Carmen Elisabeth Puchianu erzählt Geschichten von Einzelgängern, zurückgezogenen Frauen und Männern. Die meisten von ihnen befinden sich am Rand des Lebens.” So lapidar führt der Klappentext in das 2007 erschienene Buch Der Begräbnisgänger ein. Die Figuren befinden sich aber nicht nur am Rand des Lebens, sondern pendeln auch in ihren Handlungen und Seinsformen häufig in Grenzbereichen hin und her, insbesondere zwischen den Spären des Tragischen und des Komischen [...]. Humor als Januskopf aus sinnlicher Lebenfreude und hohnlachendem Tabubruch, aus Anarchie und ohnmächtigem Aufbegehren, als Verlachen von Bedrohlichem vermag auch zu trösten und den Lebensfeind, möchte man fast sagen, den Tod zu verspotten. [...] Wer jemals Geschichten von Puchianu gelesen hat, wird zustimmen, dass in ihren Erzählungen die Tragik immer zum Lachen herausfordert, das Lachen hingegen den Leser gerne mit einem Quäntchen schlechten Gewissens erfüllt [...]/ Carmen Elisabeth Puchianu povestește despre oameni singuratici, femei și bărbați. Majoritatea dintre ei se află la marginea vieții.” Cu aceste cuvinte lapidare sunt prezentate povestirile volumului Der Begräbnisgänger/Petrecătorul (2007) pe coperta interioară a cărții. Personajele nu se află doar la marginea vieții, ele pendulează adesea în situații limită în sfere situate între tragic și comic [...] Umorul apare ca expresie ambivalentă oscilând între bucuria senzuală a vieții și încălcarea batjocoritoare a tabu-urilor,  între anarhie și revoltă neputincioasă; umorul ia în derâdere ceeace ne amenință, el consolează și poate chiar lua moartea însăși peste picior. Cine a citit vreodată povestirile lui Puchianu, va împărtăși impresia că în ele tragicul întotdeauna provoacă râsul, iar râsul îi provoacă cititorului câteodată  un dram de neliniște.” (Elisabeth Berger, despre volumul Der Begräbnisgänger, 2007)

„Melancholie und Sarkasmus fließen bei Carmen Elisabeth Puchianu ständig ineinander,  wobei zarte Schattierungen sich abwechseln mit prüziser Sinnfomulierung. Ihr Schreiben fügt all das zusammen, was die multirkulturelle Erfahrung von Kronszadz azsmacht: den kristallklaren schwarzen Humor der Rumänen sowie die metaphysische Trauer und den schwarzen Humor der Ungaren. Unter erotischem Vorzeichen, der polymorphen Perversität, die in jedem von uns verborgen liegt, durchdringen sich diese Charakteristiken im  Band Die Professoressa. Ein Erotikon in gebundener und ungebundener Rede (2019) mit hypnotischer Intensität./ Melancolie și sracasm se întrepătrund întotdeauna la Carmen Elisabeth Puchianu, nuanțe subtile alternând cu formulări precise de sens. Scrierea ei cumulează tot ceea ce reprezintă experiența multiculturală a Brașovului: umorul negru românesc în toată claritatea lui, tristețe metafizică și umorul negru al maghiarilor. Sub semnul eroticului și a unei anume perversități polimorfe, care se ascunde în fiecare dintre noi, se regăsesc cu intensitate hipnotizantă toate aceste caracteristici în volumul Die Professoressa. Ein Erotikon in gebundener und ungebundener Rede (2019).” (Caius Dobrescu despre volumul Die Professoressa. Ein Erotikon in gebundener und ungebundener Rede, 2019)