Liviu Ioan Stoiciu

N. 19 februarie 1950, localitatea Dumbrava Roșie (Canton CFR), jud. Neamț. Fiul Ioanei și al lui Ioan Stoiciu. Soțul prozatoarei Doina Popa. Copilărie la Cantonul 248 – Halta CFR Adjudu Vechi. Poet, prozator. Studii superioare în filologie și filosofie întrerupte. A coordonat cenaclul studențesc 3.14. Diferite meserii practicate. Actualmente redactor la Revista Viața Românească. Membru în Uniunea Scriitorilor din România din 1990, transferat la Filiala Brașov din 2024. Debuteză editorial cu ciclurile de versuri Balans şi  Cantonul 248 în Caietul debutanţilor  din 1977 și 1978, ambele apărute sub egida editurii Albatros. La 30 de ani, în 1980, îi apare volumul de debut La fanion, pentru care îi este premiat de Uniunea Scriitorilor din România. Opozant și contestatar recunoscut al regimului dictatorial, este numit, din 22 decembrie 1989 şi până la 5 martie 1990 – când se retrage – în fruntea judeţului Vrancea, devenind și membru al Parlamentului Provizoriu. În ianuarie 1990 a fondat la Focşani revista literară bilunară Revista V, pe care o va conduce trei sferturi de an. Din 5 martie 1990 devine angajat al Uniunii Scriitorilor din România, ca redactor-șef al noului săptămânal literar Contrapunct. În 1991 demisionează și devine redactor principal al revistei Viaţa Românească. Din 1991 până în noiembrie 2004 este şi redactor-colaborator permanent, publicist-comentator şi consilier, la ziarul Cotidianul (fondat de Ion Raţiu). Susţine numeroase rubrici originale în presa scrisă, publică eseuri şi texte de frontieră, dramaturgie, publicistică, pe lângă poezie şi proză. Tradus în engleză, franceză, germană, spaniolă, sârbă, chineză, ucraineana, maghiară, apărut în cărţi de poezie şi în reviste din străinătate.A primit premii în cadrul unor festivaluri internaţionale de poezie organizate la Cluj, Oradea, Deva, Iaşi, Bacău şi ale unor reviste literare, pentru poezie precum: Observator cultural, Poesis, Cuvântul, Ateneu, Antares, Argeş. Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Pentru volumul La fanion (1980). Premii ale Uniunii Scriitorilor din România: premiul ntru debut pentru La fanion (1980); pepremiul pentru poezie pentru Poeme aristocrate (1991); premiul pentru dramaturgie pentru Teatrul uitat (2005). Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova  și Premiul ASPRO pentru Singurătatea colectivă (1996), Marele Premiu ASPRO pentru Ruinele Poemului (1997). Premiul pentru Poezie al Festivalului Internațional de Poezie „Lucian Blaga” (Cluj) pentru Poemul animal (2000): Cartea de Poezie a anului 2012: Substanțe interzise. Marele Premiul al Festivalului Național de Literatură FestLit pentru Efecte 2.0 (2017). Premiul „Cartyea anujlui” la Colocviul Romanului Românesc Contemporan (2015). Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” (2018). Cu ocazia primei ediții a Congresului Național de Poezie, desfășurată în 2004 la Botoșani, i-a fost decernat marele premiu. Cetățean de Onoare al Municipiului Adjud. Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani. Meritul Cultural în grad e Ofițer (2004).

Opera: poezie: La fanion (Albatros, 1980, reed. 2015); Inima de raze (Albatros, 1982); Când memoria va reveni (Cartea Românească, 1985); O lume paralelă Cartea Românească, 1989); Poeme aristocrate (Pontica, 1991); Singurătatea colectivă (Eminescu, 1996); Ruinele Poemului (Pontica, 1997); Post-ospicii Axa, 1999); Poemul animal (Călăuza, 2000); La plecare (Vinea, 2003); Cantonul 248 (Vinea, 2005); pam-param-pam (adjudu vechi) (Muzeul Literaturii Române, 2006); Craterul Platon (Vinea, 2008; reed. 2016); Pe pag/ Vale-Deal (Cartea Românească, 2010); Lanțul, antologie (TipoMoldova, 2012); Substanțe interzise (Tracus Arte, 2012); Nous (Limes, 2015); Opera Poetică, vol.I (1978-1989) și vol.2 (1991-200) (Paralela 45, 2016); vol. III (2003-2008) (Cartea Românească, 2017); Efecte 2.0 (Tracus Arte, 2017); Născut în România (ed. bilingvă română-engleză, trad. Leach Fritz și Ioana Bușe; MTTLC.ro, 2017); Stricarea frumuseții (Rocart, 2019); Luare aminte (Rocart, 2022); Mersul lucrurilor (Limes, 2025); romane: Femeia ascunsă (Cartea Românească, 1997); Grijania (Paralela 45, 1999); Undeva, la Sud-Est (Într-unu-s doi) (Cronica, 2001); Romanul-basm (Trup și suflet) (Dacia, 2002), Vrăjmaș (Polirom, 2014); Transfer (Polirom, 2017); teatru: Teatrul uitat (Muzeul Literaturii Române, 2005); memorialistică: Jurnalul unui martor (13-15 iunie 1990, Piața Universității, București) (Humanitas, 1992); Jurnal stoic din anul Revoluției, urmat de Contrajurnal (Paralea 45, 2002); Calea zădărniciei (Convorbiri de sfârșit cu Al Deșliu & „Inspirații” de început) (Palas, 2008); Ajuns din urmă (poemul-jurnal/ jurnalul-poem) (Junimea, 2017)

Traduceri din opera proprie: Le cratère Platon (trad. Sorin Barbul, Vinea, 2016) ; Poems (Nous) (trad. Alexandra Velicu ; MTTLC.ro, 2017)

Referințe critice:

„Domino-ul nebuniei, linia perfect derulată a oricărei demenţe sînt preluate şi integrate artistic într-un flux poetic în care Liviu Ioan Stoiciu excelează. S-a vorbit destul de mult (eu însumi am făcut-o) despre discontinuitatea şi rupturile din poezia lui Stoiciu; despre scenografia sa dezarticulată, aspectul descusut şi un proces al constituirii textului mai important decît produsul finit. Cu sprijinul acestui remarcabil Pe prag, completez acum profilul unei poezii ce creşte tocmai din rupturi aparente şi sincope bine controlate. Autorul nu pierde niciodată controlul. Reuşeşte să se identifice cu personajul rulat şi totodată să ia o distanţă faţă de acesta. Prima postură e simpatetică, pînă în punctul în care cititorul intră el însuşi în universul de amintiri şi obsesii al unui ins. Dar dacă prin aceste guri slobode sau cusute cu forţa ajunge să fie exprimat Adevărul? Dar dacă nebunul redus la tăcere era un vizionar, un profet, un vestitor al Apocalipsei? A doua postură, care îşi creează şi îşi întreţine un raport specific, este asumat obiectivă, descriptivă la modul exterior. Ea vine cu un uşor accent critic, sesizabil în confruntarea fantasmelor personale cu realitatea factuală (povestea necăjitului rural). În acest caz nu mai avem, prin urmare, o incandescenţă a viziunii, ci puţină culoare pusă în paginarea unei sminteli „obişnuite“, ordinare.” (Daniel Cristea-Enache, Observator cultural, nr.560/2011)

„Liviu Ioan Stoiciu este un poet original, unul din cei mai înzestraţi ai generaţiei sale. El trebuie citit fără prejudecăţile puriste de care continuă să fie grevată receptarea poeziei tinere într-o anumită critică. A venit timpul ca „prozaismele” sale (mai ales la debut), scriitura elocventă şi celelalte să nu mai fie considerate nepoetice. Literatura se schimbă după cum vrea ea, nu după cum ne închipuim noi.” (Nicolae Manolescu).