Daniela Șontică

N. 23 martie 1970 la Vintilă-Vodă, judeţul Buzău. Poetă, eseistă, jurnalistă. Fiica Voicăi și a lui Constantin Șontică. Licenţiată a Facultăţii de Filosofie şi Jurnalism a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti, absolventă a cursurilor de grafică-pictură ale Şcolii Populare de Artă din Buzău. Jurnalist. Este redactor la Ziarul Lumina. A iniţiat şi coordonat suplimentul lunar „Lumina literară şi artistică” al Ziarului Lumina (2014-2019). Membră a filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2017 și membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România din 2022. Debutul absolut s-a produs în noiembrie 1989, cu versuri în revista Convorbiri literare. Editorial a debutat în 1995 cu volumul de poezie Arlechini într-o pădure sălbatică, volum publicat în urma obținerii Premiului I la Concursul național de literatură „Ion Vinea”. Un volum de versuri a fost tradus în limbile franceză (Privilèges de femme de lune (Vinea, 2015). Poeme traduse în engleză și italină. Prezentă în antologiile lui Geo Vasile, Te rog, Beatrice - o istorie subiectivă a poeziei române/ Ti prego, Beatrice - una storia soggetiva della poesia romena (Brumar, 2015) și Daniel Ioniță, Testament – 400 de ani de poezie românească/ 400 years of romanian poetry (Aramis, 2019, trad. Daniel Ioniță, Daniel Reynaud, Eva Foster). A realizat scenariul radiofonic (docu-dramă) al piesei „Ziua cea Mare” pentru Teatrul Național Radiofonic (regia Atila Vizauer). Premiul „Cartea Anului” din partea filialei Brașov a Uniuniii Scriitorilor din România pentru volumul 30 de scriitori români din exil.1945-1989, în 2023; Premiul Uniunii Ziariștilor Profesionști din România pentru 30 de scriitori români din exil.1945-1989, în 2023; Distincția „Scriitoare și jurnalistă emerită” în cadrul Galei Valori contemporane Radar de Media, 2023; Premiul pentru Poezie al revistei Caligraf, 2020; Premiul de excelenţă al Fundaţiei Culturale Georgeta și Mircea Cancicov pentru Oamenii Unirii, 2019; Premiul pentru Poezie al Colocviilor George Coşbuc pentru volumul Iubita cu nume de profet, 2014; Premiul special al Concursului Național Vasile Voiculescu pentru Iubita cu nume de profet, 2014; Premiul pentru Poezie al revistei Luceafărul pentru anul 2006; Premiul I la Concursul naţional Ion Vinea, constând în publicarea volumului de debut la Editura Vinea, 1995. Numeroase distinții, printre care  Ordinul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ Noul Hozevit” (2021) din partea Patriarhului României.

Opera: poezie: Arlechini într-o pădure sălbatică (Vinea, 1995); Uitaţi-vă prin mine (Brumar, 2007); Iubita cu nume de profet (Tracus Arte, 2014); Privilèges de femme de lune (traducere în franceză de Claudiu Soare; Vinea, 2015); Cântece pentru vrăbii și motoare (Vinea, 2024); publicistică, eseu: Însemnări din pridvor (Trinitas, 2013); Oamenii Unirii (Trinitas, 2018); Marin Mândrilă - Povestea unei vieți cu bune și rele (UZP, 2019); Chipuri din satul românesc (Trinitas, 2020); 30 de scriitori români din exil.1945-1989 (Basilica, 2022).

Referințe critice: Paul Aretzu, Mioara Bahna, Iulian Cătălui, Ana Dobre, Florin Dochia,Gheorghe Istrate, Ion Holban, Marin Ifrim, Emanuela Ilie, Adrian Lesenciuc, Marius Manta, Valeria Manta Tăicuțu, Felix Nicolau,  Alex. Ștefănescu, Geo Vasile. Referințe în dicționare, istorii literare: 500 pentru România. Personalități buzoiene (Alpha MDN, 2018); Valeriu Nicolescu (coord.), 1000 de buzoieni pentru România, vol. II (Alpha MDN, 2023); Adrian Lesenciuc, Critica de direcţie, volumul III, Inelul. Deschideri vectoriale (Junimea, 2024).

„Ermetic inaccesibilă puternicilor pământului, poezia Danielei Șontică își deschide larg ușile inocenților ce refuză să exercite orice fel de putere lumească, fiindcă ei posedă întreaga putere a credinței, inclusiv cea de a arde pe rugul imaginarului și al invizibilului. Roadele poetice aproape suprafirești nu se lasă așteptate, înflorind în această veritabilă ars poetica: «Îmi văd sfântul deghizat într-o lalea galbenă uriașă/ pe care o târăsc spre epitaf niște copii fericiți./ Din vârful stâlpului,/ duhul lui trimite fotoni spre ocrotiții deșertului,/ spre imprudenții care și-au trimis copilele după apă/ în toiul nopții,/ pe nisipul roșcat văd lumina scursă din vasele lor.// Chiar acum, un cactus dintr-o specie rară/ înmiresmează calea/ fecioarelor fără frică, fără părinți, fără lume»” (Geo Vasile, Luceafărul de dimineață, 2015)