Doina Popa

N.4 decembrie 1953, loc. Naruja, jud. Vrancea. Fiica Mariei (n. Olaru) și a lui Vasile Popa, fost membru al Mișcării legionare și fost deținut politic. Căsătorită cu scriitorul Liviu Ioan Stoiciu. A absolvit Liceul „Al. I. Cuza” din Focșani (1972). A fost contabilă la Biblioteca Județeană Vrancea, la Uniunea Scriitorilor și la editurile Univers și Paralela 45. A activat în cenaclul studențesc 3,14. Activează în gruparea de la Durău (din 1995). Membră a Uniunii Scriitorilor din România din 2004, transferată la filiala Brașov din 2024. Și-a făcut debutul cu proză (schița Procesul frunzelor) în revista Luceafărul. Editorial debutează în 1985 cu romanul Apel de seară (Editura Albatros). A colaborat la publicațiile Luceafărul, Ateneu; Viața Românească, Convorbiri literare, Cronica, Hyperion, Caietele de la Durău ș.a. Premiul „Dumitru Pricop” pentru volumul Himera cu sfetnic aprins în cadrul Festivalului Internațional de creație literară „Titel Constantinescu” (2013).

Opera: proză: Apel de seară (Albatros, 1985); Sfânta tinerețe (Timpul, 1998); Dragostesa vine de-a valma (Călăuza 2001); Rugăciuneă de iertăciune (Andrew, 2008); Pasărea cerului (TipoMoldova, 2012); Himera cu sfetnic aprins (Rafet, 2013); Ca frunza-n vânt (Junimea, 2016); Luna de miere (Junimea, 2018); Fire de iarbă (Eikon, 2023). Romane nepublicate: Porumbei sălbaici; Să nu te lupți cu morile de vânt; Bărbatul de la telefon (publicat în serial în suplimentul României libere în 1993)

Referințe critice: Mariana Codruț, Mircea Dinutz, Corneliu Fotea, Ioan Holban, Ștefan Ioanid, Adrian Lesenciuc, Valeria Manta Tăicuțu, Ionela Necula, Virgil Nistor, Valentin Popa, Matei Vișniec

„Sint admirabile paginile in care Doina Popa realizeaza [in Apel de seara] disectii subtile pe realitatile explorate, analize laconice sensibilizate de o morala subtextuala. Observatiile seci pe care naratorul le emite in diferite situatii au pregnanta si schiteaza rapid o atmosfera, oferind un anumit tonus prozei, o tratare prin contraste fine, in alb-negru, a unei lumi. Deloc idilic (), micro-romanul Doinei Popa este un avertisment si un apel. Nimic - pare sa spuna cartea - nu este mai fragil decit armonia existentei: nu tulburati acest echilibru dezertind de la seriozitate si rigoare.” (Matei Vișniec)

„Îmi era dor să citesc un roman «bengescian» cinstit – analiză psihologică, fie şi cu despicarea fi­rului în patru, cum spunea «marea europeană» din secolul trecut, in­trigă, portrete memorabile, tipologii, caractere, notaţii de adâncime, planuri epice fin structurate, lumea de marionete, familia şi so­cietatea, monolog interior, problematica specială a cuplului, explorarea feminităţii în pârg sau în surpare –, în tradiţia pe care va fi deschis-o, în proza noastră, Hortensia Papadat-Bengescu, continua­tă, apoi, de (uitatele?) Ticu Archip, Maria-Luiza Cristescu, Eugenia Tudor-Anton, Gabriela Adameşteanu, Dana Dumitriu, Alexandra Târziu, Adriana Bittel, Adina Kenereş şi, iată, Doina Popa a cărei carte, «Ca frunza-n vânt» (în pregătire la Editura Junimea, 2016), nu face decât să con­firme această paradigmă solidă a epicii noastre, structurată în prozele – nuvele, povestiri, romane, schiţe – «femeilor teribile» din anii ’70 ai literaturii noastre într-o poveste de dragoste care explorează adâncul cuplului, problematica sa complicată tocmai din raportul pe care, încă G. Ibrăileanu, în «Privind viaţa» şi «Adela», îl vedea în termenii amor şi iubire.” (Ioan Holban).