Dumitru Manolache

N.25 aprilie 1955, Gurbănești, jud. Călărași. Poet, prozator, critic literar. Fiul Voicăi și al lui Ștefan Manolache. Absolvent al Școlii postliceale de Electronică Industrială București și al Universității Politice și de Conducere București. Jurnalist. A lucrat la principalele cotidiane centrale (Tineretul Liber, România Liberă, Adevărul, Curentul, Evenimentul Zilei, Gardianul) şi a condus departamentele de anchetă şi reportaj ale unora dintre acestea. Timp de un deceniu a fost redactor la cotidianul Ziarul Lumina al Patriarhiei Române. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (din 2017) și al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (din 2019). A debutat cu proză scurtă în Scânteia tineretului (1993). Debut editorial cu romanul Nunți Înnecate (Editura Anca, 2008). Prezent în volume colective, ediții bilingve (română-engleză). Premii literare: Diploma de excelență în proză  „Mihail Sadoveanu” pentru romanul Nunți înecate (2009), Societatea Culturală Apollon; Diploma de Excelență pentru romanele Sâmbăta mută (2016) și Absconditus (2018) la Festivalul Internațional „Axis Libri”, Galați; Premiul pentru proză „Daniel Drăgan”, al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, acordat de Asociația Cenaclul Literar „Buna Vestire” din Miercurea-Ciuc, pentru romanul A doua aflare (2022); Premiul Național pentru proză, obținut la Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”, ediția a XXXV-a, pentru romanul Violoncelul de țărână (2023); Premiul „Niște țărani” pentru proză al Fundației Naționale „Niște țărani”, Ediția a XXVII-a (2025).

Opera: poezie: Ochiul din talpă (Detectiv literar, 2020); proză: Nunți înecate (Anca, 2008; reed. 2013); Sâmbăta mută (Detectiv literar, 2016); Absconditus (Detectiv literar, 2018); A doua aflare (Creator, 2021); Nunta lui Bacaliu (Hoffman, 2022); Violoncelul de țărână (Agnos, 2023); eseu, reportaje, apoftegme: Locuit de Athos. 200 plus trei tâlcuri și revelații (Editura Episcopiei Giurgiului, 2012); PLumea din cuvinte (Trinitas, 2015); teatru: Protocol de gradul 0 (Macarie, 2005).

Referințe critice: Paul Aretzu, Mioara Bahna, Theodor Codreanu, Florin Dochia, Adrian Lesenciuc, Marius Manta, Emilian Marcu, Ștefan Mitroi, Carmen Mușat, Viorel Patrichi, Florentin Popescu, Daniela Șontică, Elena Vieru, Corneliu Vlad, Radu Voinescu.

„Ceva din spiritul heraclitean al lui Dostoievski, așa cum l-a văzut Berdiaev, transpare și în proza lui Dumitru Manolache, cum transpare, de altfel, și dorința de salvare ontologică, devenită crez. Multiplele personaje dostoievskiene se infiltrează în pielea personajelor lui Dumitru Manolache. Procesul de purificare interioară, de înțelegere a răului și de redare a lui în întreaga paletă de fațete grotești are o miză personală și ontologică și la prozatorul nostru, asemenea procesului similar din opera maestrului rus”. (Adrian Lesenciuc, Tribuna, nr. 449/2021)

„Criticul onest poate avea surpriza să întâlnească autori semnificativi, nesemnalați nici măcar în dicționarele de largă cuprindere. Un asemenea caz, deocamdată nedreptățit, este Dumitru Manolache, optzecist prin naștere, nouăzecist prin debut editorial, douămiist (de fapt un transmodern) prin viziune creștină asupra lumii. Surpriza care mi s-a arătat și care îl plasează pe Dumitru Manolache printre scriitorii maturizați deplin, de luat în seamă de azi înainte, este romanul Absconditus. A scrie despre apărarea condiției creștine a omului este astăzi o întreprindere dintre cele mai dificile și mai riscante. Dumitru Manolache construiește o carte complexă, într-o structură compozițională simplă, cvasiclasică, aproape rebreniană, stăpânind, în același timp, fără excese, tehnicile moderne ale narațiunii”. (Theodor Codreanu, Caligraf, nr. 199/2018).