Dumitru Nicodim

N.16 februarie 1951, sat Sălcioara, com. Jurilovca, jud. Tulcea. Poet, prozator. Fiul Mariei și al lui Trifu Nicodim. Născut într-o familie de coloniști ardeleni din Petrilaca de Luduș, a rămas orfan după ce tatăl său, Trifu Nicodin, a fost decăzut din drepturile părintești „pentru needucarea copiilor în spiritul moralei socialiste” și a fost ucis, ulterior, în propria casă. A fost asistat al caselor de copii din Năvodari și Tulcea. Absolvent al Facultății de Energetică, Universitatea Politehnică din București (1976), doctor în energetică al aceleiași universități (1989). Absolvent al Școlii Superioare de Jurnalistică și Relații Publice (1992). Inginer constructor la numeroase hidrocentrale și clădiri. Autor a numeroase invenții și inovații. Jurnalist, cadru didactic universitar. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2007. Debut  în presa scrisă în 1990. Redactor-șef al ziarului Dreptatea. Debut în volum cu Poezii amare (Tornada, 1992). Traduceri din opera proprie în engleză, franceză, italiană, albaneză, bulgară. Premii, distincții: Premiul pentru poezie (2009), pentru volumele Lebede albe și Umbra unui pom în flăcări, Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România; Premiul pentru proză/ roman/ document al Asociației Scriitorilor din județul Tulcea, Aegyssus pentru Simfonia 666, demonica (2019); Diploma Poetul anului 2023, pentru merite deosebite literare și umane, acordată de Uniunea Culturală a albanezilor din România; Diploma de Excelență pentru activitatea în slujba comunității românești din Italia, acordată de Consulul Onorific al României la Brescia (2013).

Opera: poezie: Poezii amare (Tornada, 1992); Lacrimă cu zăvor (Mustang, 1997); Cusături eterne (Artemis, 2007); Lebede Albe calea iubirii (VOX, 2008); Umbra unui pom în flăcări (Curtea Veche, 2010); Frunze de toamnă pe fluviul Amur (Semne, 2010); Omariada, catrene (Curtea Veche, 2012); Romaiate (Curtea Veche, 2014; reed. 2015; Libris Editorial, 2016; 2020); Tratat de iubire (Curtea Veche, 2017), Ultimul cuc, antologie (Libris Editorial, 2019); El ojo de Dios (Creator, 2022); Te laud, Doamne (Curtea Veche, 2022); Catedrala ruinată. Sonete (Creator, 2024); Mirare perpetuă, Colecţia Una sută una poezii (Ed. Academiei Române, 2024); romane: Casa lui David (Humanitas, 1996); Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul (coutor, Fiat Lux, 1999); Poarta Albă (Humanitas, 2001); Scoală-te și scrie (Creator, 2020); Simfonia 666, demonica (Libris Editorial, 2020); Jurnalul lui Geremus (coautor, Creator, 2025); alte genuri: Vorbeşte tu! Dacă mie îmi vor închide gura (Creator, 2020); Carte cu cronici (Creator, 2022); Temelie pentru poezie (Curtea Veche, 2022).

Traduceri din opera proprie: Cygnes Blancs (în franceză, trad. Alina Clej; VOX, 2009); David’s House (în engleză, Dorrance Publishing House Co, 2010); Rubâiyat (în italiană, trad. Geo Vasile; Curtea Veche, 2012); Rubaiate (ediție bilingvă, română-engleză; Curtea Veche 2012); Foglie d’autunno sul fiume Amour (ediție bilingvă, română-italiană, Curtea Veche, 2013); Romayades, 147 quatrains (în franceză, trad. Constantin Frosin; Le Brontosaure, 2013); Rubâiyat, 152 quatrine (în italiană, Edizioni del Poggio, 2014); Feuilles d’Automne (în franceză, trad. Constantin Frosin; Le Brontosaure, 2015); Via, vita, amore (în italiană, trad. Geo Vasile; FaLvision Editore, 2019); Romayatte/ 555Quatrine (în italiană, trad. Geo Vasile; FaLvision Editore, 2021); Singur printre cuvinte (ediție bilingvă română-albaneză, trad. Baki Ymeri, Amanda Edit Verlag, 2021); Poezii (ediție bilingvă română-bulgară, trad. Anka Staneva; Curtea Veche, 2022); Lumina Cuvintelor/ Drita e fjaleve (cu Xhemi N. Muzai, ediție bilingvă română-albaneză, trad. Baki Ymeri, Amanda Edit Verlag, 2023); Catedrala ruinată/ La Cattedrale Cadente (în italiană, trad. Geo Vasile; La Bussola, 2024);

Referințe critice: Radu Aldulescu, A.I. Brumaru, Bedros Horasangian, Adrian Lesenciuc, Valeriu Matei, Marius Oprea, Pasquale Gerardo Santella, Dan Stanca, Nicolae Stoie, Alex Ștefănescu, Ion Topolog Popescu, Cornel Ungureanu, Geo Vasile, Smaranda Vultur, Mihai Zamfir. Referințe în dicționare, istorii literare: Ioan Holban, Un dicționar al scriitorilor români contemporani (TipoMoldova, 2016); Geo Vasile, Poeți reprezentativi ai postmodernității (Eikon, 2018); Adrian Lesenciuc, Critica de direcţie, volumul III, Inelul. Deschideri vectoriale (Junimea, 2024).

„Scriitor prolific, autor a treisprezece volume de versuri, a trei romane, a unor volume de nuvele şi de publicistică, precum şi a unor scenarii de film, Dumitru Nicodim Romar debuta editorial abia în 1992, la 41 ani, cu volumul de versuri Poezii amare, dar se afirma în spaţiul literaturii române, patru ani mai târziu, cu romanul Casa lui David, o epopee a propriei sale familii, strivită de tăvălugul nemilos al dictaturii comuniste, avându-l ca erou principal pe tatăl său, care s-a opus făţiş regimului. De aici destinul tragic al scriitorului şi al întregii sale familii. Dumitru Nicodim a supravieţuit în case de copii, a înfruntat toate vicisitudinile vieţii, a rezistat tuturor intemperiilor şi a reuşit să se afirme exemplar, la început ca inginer constructor, cercetător şi inventator, apoi ca ziarist şi scriitor. […] După o primă antologie din poezia sa - Ultimul cuc, apărută la Braşov în 2019, - Dumitru Nicodim Romar publică acum în colecţia O sută şi una poezii a Editurii Academiei Române, devenită deja una de referinţă în peisajul literaturii române, un nou volum selectiv care nu înseamnă altceva decât o consacrare a sa ca unul dintre cei mai importanţi autori contemporani.” (Acad. Valeriu Matei, Prefață la cartea Mirare perpetuă, 2024)

„Eroul inflexibil al cărții se opune tuturor normelor statului român în prefacere, aderă la confesiunea Martorii lui Iehova în chip de protest, arde actele familiei și pleacă în bejenie; refuzând colectivizarea, neînscriindu-se în gospodăria agricolă, pornește războiul său împotriva tuturor. În dubla sa calitate de personaj care se opune normelor, dar și de sectant, Trif, care își ia numele de David în lupta sa împotriva întregului tăvălug al comunismului nivelator, este supus celor mai groaznice chinuri, închis iarna într-un turn fără ferestre, bătut, mutilat. În plus este decăzut din drepturile părintești. Pe de altă parte, Dumitru Nicodim începe propria luptă pentru normalitate, izbutind prin ambiție și dorință de cunoaștere să se instruiască și se ridică el însușii împotriva propriului tată și a normelor dure pe care acesta le impune. Teribila carte a fost primită cu un val de entuziasm în presa literară românească, printre numele mari ale criticii care s-au aplecat asupra acesteia numărându-se Bedros Horasangian, care a așezat-o în continuarea expresiei dramei țăranului român după Ion și Moromeții, Dan Stanca, Vlad Zografi, Cornel Ungureanu, Adriana Babeți, Marius Tupan, Smaranda Vultur, Mihai Zamfir, Radu Aldulescu, Geo Vasile, ș.a.” (Adrian Lesenciuc, Critica de direcție, vol. II, 2024).