Florin Caragiu

N.10 iunie 1969 în Ploiești. Fiu al Aureliei (din Pietroasele, Buzău) şi al lui Constantin Caragiu (n. în Durostor, Cadrilater). Căsătorit cu poeta Diana Caragiu. Poet, eseist, traducător. Este absolvent al Facultăţii de Matematică, Universitatea din București (bursier Tempus la Universitatea din Dortmund) și al Facultății de Teologie Ortodoxă al aceleiași universități. Master în Teologie Ortodoxă. Cadru universitar la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2017. Director al Editurii Platytera. Editor al Revistei Sinapsa. Organizator al Serilor Sinapsa și al Colocviilor dedicate operei și personalității Părintelui Ghelasie de la Frăsinei. A debutat cu eseul Cuviosul Ghelasie Isihastul (Platytera, 2004). În poezie a debutat cu volumul catacombe, aici totul e viu (Vinea, 2008), volum nominalizat la Premiile Revistei România Literară și la Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu Opus Primum. A publicat articole și studii în majoritatea revistelor literare importante din țară, a fost invitat în diverse emisiuni de radio și televiziune. A tradus, din franceză din Monahul Grigorie Krug, Egon Sendler și Ieromonahul Ioan de la Schitul Sainte-Foy și, în special din engleză, din Daniel V. Thompson jr, John Baggley, George Florovsky, Kallistos Ware, Alexander Schmemann, Ioannis Zizioulas Daniel B. Hinshaw și Alexei Nestereomecanice lucrări teologice, publicate la editurile Sophia, Basilica și Platytera. Volumul Omul cu două inimi a fost tradus în franceză (Vinea, 2014). Prezent în numeroase antologii. A fost recompensat cu premiul Editurii Vinea pentru debut și cu premiul „Cartea anului” al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Este (Platytera, 2018)

Opera: poezie: catacombe, aici totul e viu (Vinea, 2008); sentic (Vinea, 2009); Omul cu doupă inimi (Vinea, 2014); Este (Platytera, 2018); Sânge curat (Platytera, 2018); Ca să visezi și să-nviezi (Platytera, 2020); eseu, critică literară: Întrupări ale iubirii (Platytera, 2014); Frumusețea lucrurilor ultime (Platytera, 2017); Școala Martiriului (Platytera, 2017); Cunoașterea științifică în orizontul tainei (Platytera, 2020); teologie patristică: Antropologia iconică (Platytera, 2008); Maica Domnului în conștiința patristică (Platytera, 2025); Taina Sfintei Treimi în conștiința patristică (Platytera, 2025); traduceri: Monahul Grigorie Krug, Cugetările unui iconograf despre sensul și menirea icoanelor (Ed. Sophia, 2002, cotrad.); Daniel V. Thompson jr., Practica picturii în tempera (Ed. Sophia, 2004, cotrad.); John Baggley, Porți spre veșnicie. Icoanele și semnificația lor duhovnicească (Ed. Sophia, 2004, cotrad.); George Florovsky, Biserica, Scriptura, Tradiția, Trupul viu al lui Hristos (Ed. Platytera, 2005, cotrad.); Egon Sendler, Icoana, Imaginea Nevăzutului. Elemente de teologie, estetică, tehnică (Ed. Sophia, Buc., 2005, cotrad.); Kallistos Ware, Tainele vindecării (Ed. Basilica, 2013); Alexander Schmemann, Cred (Ed. Basilica, 2014); Alexander Schmemann, Preasfânta Fecioară Maria  (Ed. Basilica, 2014); Ioannis Zizioulas, Prelegeri de Dogmatică Creștină (Ed. Sophia, 2014); Căsătoria, cale spre sfințenie. Viețile sfinților căsătoriți (Ed. Sophia, 2015, cotrad.); Daniel B. Hinshaw, Suferința și natura vindecării (Ed. Sophia, 2016); Alexei Nesteruk, Omul după imaginea lui Imago Dei (Ed. Platytera, 2021); Ieromonahul Ioan de la Schitul Sainte-Foy, Rugăciunea inimii (Ed. Platytera, 2024).

Traduceri din opera proprie: Omul cu două inimi (în franceză, Anamaria Lupan; Vinea, 2014)..

Referințe critice: Paul Aretzu, Șerban Axinte, Constanța Buzea, Dumitru Crudu, Marian Drăghici, Gellu Dorian, Emanuela Ilie, Adrian Lesenciuc, Felix Nicolau, Ovidiu Nimigean, Ioan Es. Pop, Octavian Soviany, Chris Tănăsescu, Nicolae Tzone, Lucian Vasilescu.

„Florin Caragiu se prezintă – în Sentic – ca un surprinzător poet postdouămiist. Deşi a frecventat Cenaclul Euridice, el s-a ferit să practice poetica minimalistă, propunând un tonus destins, fără derapajele visceralizante specifice generaţiei sale. Discursul acestui poet autentic se caracterizează printr-o sobră surdinizare stilistică, deşi nu lipsesc acele energii lingvistice dejective atribuite de obicei douămiismului canonic. În straturile de profunzime ale textului se notează o „transfuzie” mistică firească, fără să distoneze în acest context receptiv atât de heteroclit. Sunt convins că despre Florin Caragiu se va mai vorbi de acum înainte, aşa cum se cuvine.” (Marin Mincu)

„Într-o lume care nu numai că nu respiră poetic, dar pare definitiv prizonieră în Gestell, Florin Caragiu îi cere poeziei, spre deosebire de majoritatea congenerilor, nu să ricaneze pe seama veacului bolnav şi a lumii căzute, ci să-şi redescopere virtutea contemplativă. Îi cere – şi îşi cere – o răbdare cvasimonahică, sinonimă exerciţiului spiritual. „Se întîmplă ceva acolo unde nu se întîmplă nimic.” Iar miracolul – fulgurant, o... „litotă” epifanică – se chiar întîmplă: materia opacă prinde să se străvadă, căpătînd transparenţe nebănuite, lucrurile şi chipurile îşi dezvăluie conturul hieratic, atmosfera banală a cotidianului se transfigurează atinsă de graţie. După care atmosfera profană se reface, „răutatea zilei” îşi urmează cursul, fără însă a putea şterge urma jubilaţiei discrete. Rămîne o stare ce aminteşte, într-o măsură, de poezia tîrzie a lui Montale: nostalgie şi seninătate. Și un duh filocalic, vorbind despre puterea simplităţii şi a fragilităţii.” (Ovidiu Nimigean)