Florin Șindrilaru
- uniuneascriitorilorbv
- 7 ian. 2024
- 4 min de citit
Actualizată în: 6 apr.

N. 8 iunie 1942, satul Gura Bâscii, comuna Cislău, judeţul Buzău. Fiul Mariei și al lui Nicolae Șindrilaru. Critic și istoric literar, eseist, poet. Ablovent al Facultății de Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii Bucureşti (1965). Profesor. Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 2006, mutat în filiala Brașov în 2019. Debutul în cotidiane sau periodice a fost timpuriu, dar ne-legat de activitatea scriitoricească, ci de cea de ziarist. Debut în volum cu antologia de poezie Excelsior, vizând două motive lirice, denumite Între stele şi lut şi Excelsior, cu un Cuvânt înainte de prof. univ. Dumitru Micu (Editura Minerva, 1982). A fost inclus în alte patru antologii de versuri în 1983, 1987, 1988 și 2012, printre care și Arta poetică (cu o prefață a lui Dumitru Micu, Minerva, 1983). A fost redactor coordonator al Filialei din Brașov a Editurii Paralela 45 și redactor al revistei Astra. Premii literare: Premiul Mira pentru critică şi eseistică, acordat de Societatea Ziariştilor şi Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu” (2020) pentru Chiriaşii secundei. Batalionul disciplinat și Premiul Opera omnia acordat de Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor din România (2022). Alte premii, diplome, titluri: Titlul de Profesor evidenţiat, acordat de Ministerul Învăţământului (1985); Diploma de excelenţă „Gheorghe Lazăr“ emisă de Ministerul Educației și Cercetării (2008).
Opera: eseistică, critică și istorie literară: Chiriaşul secundei. Cronici, eseuri, comentarii, vol. I-II (Libris Editorial, 2016); Doru Munteanu -- un romancier în crucea mileniului. O morfologie a prozei (Libris Editorial, 2016); La frontierele adevărului. Alegorie şi simbol în proza lui Ion Coja (Libris Editorial, 2019); Chiriaşii secundei. Batalionul disciplinat, 1 (Libris Editorial, 2019), Chiriaşii secundei. Poeţi braşoveni, 1 (Agnos, 2020); Şaizecism, optzecism. Portrete în diagonală (Agnos, 2021), Chiriaşul secundei. Dări de seamă (Ravexcoms, 2023); Şapte poeţi (Eikon, 2024); dicționare, lucrări de critică și istorie literară: Dicţionar de personaje literare (iniţiator şi coautor, alături de alţi colegi braşoveni, Societatea de Ştiinţe Filologice din România, 1987); Dicţionar de proză românească, (coautor, alături de alţi colegi braşoveni, Societatea de Ştiinţe Filologice din România, 1988); Dicţionar de personaje literare din proza şi dramaturgia românească, cu un Cuvânt înainte de prof. univ. dr. Paul Cornea, două volume, (coordonator, Paralela 45, 2002); dicționare, antologii, lucrări de critică și istorie literară de interes didactic: Dicţionar de personaje literare (coordonator, Paralela 45, 1997, reed.. 1998, 1999, ș.a., reviz. 2005, numeroase ediții); Literatura română. Dicţionar de texte literare pentru clasele V-VIII (coordonator, împreună cu Steluţa Pestrea Suciu, Paralela 45, 1999; reed., revizuire și completare, coordonator, împreună cu Steluţa Pestrea Suciu şi Mircea Moţ, 2000); Mari teme literare. Dicţionar-antologie de texte pentru clasa a IX-a, vol. I-III, (coordonator, împreună cu Gheorghe Crăciun, Paralela 45, 2000); Limba şi literatura română pentru bacalaureat şi admitere, vol. I-II, (coordonator, împreună cu Nicolae Manolescu, Gheorghe Crăciun, Mircea Moţ, Paralela 45, 2004; numeroase reeditări); 77 de lecturi ale copilăriei, (coordonator, împreună cu Liviu Ioani şi Adina Sasu, Paralela 45, 2004); Poezia românească. Antologie de comentarii literare şi aprecieri critice, pentru clasele IX-XII (coordonator, împreună cu Cezar Boghici şi Gabriela Dinu, Paralela 45, 2006); O istorie a prozei şi dramaturgiei româneşti. Perspectiva personajului literar, vol. I-II (coordonator, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2011); alte lucrări: Excursiunile noastre în literatură, artă, filosofie (coordonator, Bravox, 1995).
Referințe critice: Iulian Cătălui, Magda Cârneci, Șerban Cioculescu, Paul Cornea, Șt. Aug. Doinaș, Daniel Drăgan, Ion Drăgănoiu, Gheorghe Grigurcu, Ruxandra Ivăncescu, Dumitru Micu, Mircea Moț, Constantin Valer Necula, Ovidiu pecican, Nicolae Stoie, Eugenia Țarălungă. Referințe în dicționare, istorii literare: Boris Crăciun și Daniela Crăciun-Costin, Dicţionarul poeţilor români de azi (Porțile orientului, 2011)
„Florin Şindrilaru a mai publicat până acum culegeri de poezie. Acelea, primite favorabil de critică, puneau în evidenţă onestitatea profesorului, erudiţia cărturarului şi un mărturisit cult al valorilor. Calităţi ce l-au ferit pe Florin Şindrilaru de capcanele unui teren compromis de avalanşa culegerilor omagiale şi a antologiilor tematice, de serie. Antologia poeziei româneşti culte este însă cu totul altvceva. (...) Încântarea cărturarului şi o anume afecţiune, ce ţin de tandreţea grădinarului faţă de florile pe care le cultivă, însoţesc fiecare text selectat. Antologatorul este un «achizitor», el are aerul că, odată selectate, textele îi aparţin şi îl dă deoparte, cu o reverenţă măgulitoare, pe autorul care, în mod sigur, nu a constituit niciodată, mai mult decât textul, ţinta interesului său. Se află aici, poate, chiar secretul unui paradox: deşi mai puţin «voluminoasă», ca număr de pagini, decât «O mie şi una de poezii româneşti», antologia lui Florin Şindrilaru oferă mai multe revelaţii.” (Nicolae Stoie, Astra, nr. 4/1998)
„Suntem datori unii altora cu neuitarea. Nu ştim dacă există o ştiinţă cerească pentru aceasta. Dar există un soi de minerit în galeria cu diamante a Poeziei care izvodeşte în astfel de Antologii ale secundei, ce ţine Ora Astrală a lumii legată de Timpul Cuvintelor. După ce ne-a dăruit Chiriaşii secundei. Batalionul disciplinat – printre multe alte daruri-florilegii de secundă poetică –, Florin Şindrilaru ne aduce la viaţă secunda prea repede a versurilor braşovenilor Poeţi. Heraldici Domni şi Domniţe la Castelul cel de Lumină al Poemei pre limbă românească tocmită.” (Pr. Constantin-Valer Necula, pe coperta IV a volumului Chiriaşii secundei. Poeţi braşoveni, 1, 2020).
Comments