Gheorghe Lupașcu

Cunoscut și sub pseudonimul Gheorghe Lupașcu Marchidan, n. 20 aprilie 1940, Berteștii de Jos, Brăila. Poet. Fiul Vasilicăi și al lui Radu Lupașcu. Absolvent al Universității din București, Facultatea de Filologie, secția Limba și literatura română. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, din 1980. A debutat în 1956 în pagina culturală a ziarului Înainte. Debutul editorial s-a produs în 1969, cu volumul de versuri  Laocoon Împăcat (Editura pentru literatură). A colaborat la Pagini Dunărene, Dunărea, Înainte, Viaţa Nouă, Gazeta Literară, Analele Brăilei, Miracolul cuvantului, Argeș, Luceafărul,  Gazeta literară, Vatra, Romania Literară, Tomis, Astra, Antares, Contemporanul, Familia, Luceafarul Romanesc, Magazin Literar, Amfiteatru, Dealul Melcilor etc. Volumul Transurania (2012) a fost publicat în ediție bilingvă, româno-engleză. Premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov, pentru volumul Iubire exilată pe Terra (2000) şi pentru volumul Baladin într-o fabulă (2005); Premiul Internaţional al Festivalului Poeţilor din Balcani (2008); Premiul Opera Omnia al fundatiei româno-canadiene Ronald Gasparic (2010); premiul „Opera omnia” al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România (2013).

Opera: poezie: Laocoon Împăcat (Editura pentru literarură, 1969); Stapânul timpului (Eminescu, 1978); Întoarcerea arlechinului (Cartea Românească, 1980); Ziua delfinului (Eminescu, 1988); Singurătate pe Planeta Pământ (Enos, 1994); Iubire exilata pe Terra (Enos, 2000); Excelența (Enos, 2001); Iambirul (Enos, 2003); Strigăt în Alcandoria (Enos, 2004); Monologul Secret al Prințului Hamlet (Enos, 2005); Vocația Osândei (Editura Bibliotecii Pedagogice Naționale „I.C. Petrescu”, 2006); Iambirul țărmului poetic (Enos, 2007), Baladin într-o fabulă (Enos, 2008), Eram... Erai..., antologie (Dealul Melcilor, 2009); Când... (Enos, 2010); Cabala Corifeilor (Enos, 2010); Viețuitoare (Pastel, 2011); Transurania (Enos, 2012); Vocaţia Osândei, versuri, antologie de autor (TipoMoldova, 2013); Asediul (Pastel, 2014); monografii, eseuri: Monografia Jubiliară a Teatrului Maria Filotti, studiu monografic (Institutul Poligrafic, 1974); Invocându-l pe Nicăpetre (Pastel, 2015).

Referințe critice: Dumitru Anghel, Cezar Baltag, A.I. Brumaru, Ioan S. Cârâc, Lucian Chișu, Gabriel Dimisianu, Armanda Filipine, Constantin Gheorghinoiu, Constantin Hârlav, Nicolae Hârlav, Sean O’Heaty, Doru Munteanu, Ion Rotaru, Dorin Sălăjan, Ion Scarlat, Teodor Vârgolici; Referințe în dicționare, istorii literare: Marian Popa, Istoria de azi pe mâine a literaturii române (Ed. Luceafărul, 2002); B. Crăciun, D. Crăciun-Costin, Dicționarul scriitorilor români de azi (Editura Porțile Orientului, 2011).

„Poeziile lui L. sunt scurte, concise. Aceasta nu înseamnă că au un potențial artistic diminuat. Dimpotrivă. Cu o reală putere de concentrare a ideilor și sentimentelor într-un număr restrâns de versuri, L[upașcu]. creează stări emoționale intense, transpuse prin relevarea esențialului, prin imagini deosebit de expresive, prin metafore și simboluri de o penetrantă forță sugestivă” (Teodor Vârgolici)

„Principala caracteristică a liricii lui L[upașcu]. o reprezintă evoluția ei versatilă, cu schimbări de orientare tematică de la un volum la altul, de la o etapă de viață la alta, fenomen stabilizat prin concepte și asumări definitive după 1989, la vârsta maturizării artistice. Apreciat pentru temperamentul său de o „remarcabilă luciditate” (Cezar Baltag), încă din perioada când publica versuri în revista „Amfiteatru”, L[upașcu]. debutează editorial cu Laocoon împăcat (1969) ilustrându-se în ipostaza unui rafinat care vizează „psihologia (nu cromatica) lui Mateiu Caragiale din Craii de Curtea Veche”. Eul liric este invadat de neliniști și miresme florale, rezonând în barocul imagistic al viziunii sale poetice, din care nu lipsesc accente de atmosferă balcanică și nici elemente de ironie caricaturală. ” (Lucian Chișu).