Luminița Dascălu

N. 3 decembrie 1961, Boldu, jud. Buzău. Poetă. Fiica Pavelicăi și a lui Aurel Dascălu. Bibliotecară la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” din Brăila. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov din 2011. A debutat în 1994 cu proză scurtă în revista Kogaion din Deva. Debutul editorial s-a produs în 1997, cu volumul de versuri Rime fragile (Univers Enciclopedic). A colaborat cu versuri la Literatorul, Convorbiri literare, Familia, Ateneu, Hyperion, Poezia, Sud, Porto Franco, Revista nouă, Excelsior, Aisberg, Trivium, Spații culturale. A publicat teatru și proză în Kogaion, Sud, Excelsior, Dunărea de Jos etc. Prezentă în antologii brăilene. Organizatoare de evenimente literare. Coordonatoare a Cercului de Lectură „Mihail Sebastian” din Brăila. Inițiatoare și redactor șef al revistei de poezie Poem Caffé. Premiu literar pentru poezie la Festivalul „Lucian Blaga”. Ținutul fratelui mai mare a fost nominalizat la Marele Premiu al Festivalului de Literatură FestLit Cluj-Napoca, 2014 și a fost distins cu Premiul „Cartea anului 2013” al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România (2015).

Opera: poezie: Rime fragile (Univers Enciclopedic, 1997); Condominium (Brumar, 2008); Poeme (Editura Centrului de Creație Brăila, 2010); Ținutul fratelui mai mare, versuri (Charmides, 2013); fiara. nevisătorul. trei (Cartea Românească, 2018)

Referințe critice: Lucian Alecsa, Dan Anghelescu, Andrei Bodiu, Aurel M. Buricea, Constantin Gheorghinoiu, Adrian Lesenciuc, Tudor Opriș, Violeta Savu, Constantin Trandafir.

,,Pânã în prezent autoare a cinci cãrți de poezie, Luminița Dascãlu avea sã debuteze editorial în 1997, cu volumul „Rime fragile“, la Editura „Univers Enciclopedic“. Eu am descoperit-o odatã cu volumul sãu din 2013, „Ținutul fratelui mai mare“, publicat la Editura „Charmides“. Remarcasem atunci în poezia ei ludicul cu filon dadaist, ironia finã, între[1]pãtrunderea dintre real și ima[1]ginar, scindarea eului, narativitatea, oniricul, dar și expresiile eufemistice, infuzia absurdului. Volumul de versuri „fiara. nevisãtorul. trei“ (Ed. „Cartea Româneascã“, București, 2018) pãstreazã toate aceste caracteristici. Luminița Dascãlu revine parcã și cu o mai mare poftã de a povesti. Cele mai multe poeme din acest volum pot fi privite ca mici narațiuni în care se împletesc, uneori pânã la confuzie, viața cu visul, firescul cu absurdul, cotidianul cu fabulosul. Ca într-un caleido[1]scop se perindã tot felul de personaje, într-un melanj de anonimitate și celebritate (într-un vis se înșirã ca la „Oscar“, pe covorul roșu, tot felul de vedete: actori de cinema, dar și scriitori deveniți clasici, ale cãror nume sunt sugerate strict prin citarea operelor). Rostirea se face cu simplitate, fãrã zorzoane inutile. Însã vocabularul e bogat, nu prea se face economie de cuvinte, excepție fiind câteva texte în care poeta apeleazã la jocuri de cuvinte și aliterații, imprimând un ritm aproape muzical.'' (Violeta Savu, Ateneu, nr.595/ 2019)

,,Cu toate că are multe trimiteri la modele și maeștri, la autori preferați și personaje de referință, poezia Luminiței Dascălu nu lasă impresia de cosmopolit, ea asimilează în pasta lirică toate energiile lumii înconjurătoare. Fantezia productivă o ajută să proiecteze în ținutul fratelui mai mare, inclusiv un subiect de roman, ca să nu mai vorbim de alte subiecte exotice, anunțate prin titluri care mai de care mai fanteziste. E o poezie evazionistă care are nevoie de mult spațiu și verbigerație pentru a pune în lucrare complexele și jocurile complicate de-a șoarecele metafizic ți pisica lirică. Cele mai multe poeme reușesc să se impregneze de acea frumusețe trecătoare, iar unele u un efect devastator” (Arca, nr.1-12/2015).