Mona Antohi

N.18 februarie 1963, Iași, cu numele Mona-Liana Paiu. Traducătoare și redactor de carte. Absolventă a Facultății de Filologie (secția Franceză-Engleză) a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1985). Membră a Uniunii Scriitorilor, Filiala Brașov din anul 2024. În 1983 publică la Editura Humanitas traducerea volumului Limba de lemn al istoricului francez Françoise Thom. A mai tradus din opera lui René Girard, Alain Besançon, Paul D. Quinlan, Ralf Dahrendorf, Maurizio Viroli, Amitai Etzioni, Pierre Manent, Vladimir Nabokov, Mark Lilla, Allan Bloom, Marcel Gauchet, Oscar Wilde, Victor Ieronim Stoichiță. A publicat „La mia età d’oro“, povestire în volumul colectiv coordonat de Adriana Corrado, Ama il prossimo tuo come te stesso…fosse anche tuo marito! (Edizioni Scientifiche Italiane, Napoli, 2017).

Opera: traduceri: Françoise Thom, Limba de lemn (Humanitas, 1993; reed. 2005); René Girard, Violența și sacrul (Nemira,  1995); Alain Besançon, Imaginea interzisă : Istoria intelectuală a iconoclasmului de la Platon la Kandinsky (Humanitas, 1996); Alain Besançon, Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism și unicitatea „Șoah”-ului (Humanitas, 1999; reed. 2007; 2017); Paul D. Quinlan, Regele playboy.

Carol al II-lea al României (Humanitas, 2001; reed. 2008); Ralf Dahrendorf, După 1989. Morală, revoluție și societate civilă (Humanitas, 2001); Maurizio Viroli, Din dragoste de patrie. Eseu despre patriotism și naționalism (Humanitas, 2002); Amitai Etzioni, Societatea monocromă (Polirom, 2002); Pierre Manent, O filozofie politică pentru cetățean; reed. sub titlul Cum de putem trăi împreună. 16 lecții de filozofie politică pe înțelesul oricui (Humanitas, 2003: reed.2017); Vladimir Nabokov, Pnin (Humanitas, 2004; reed. Polirom, 2011; 2020); Mark Lilla, Spiritul nesăbuit. Intelectualii în politică (Polirom, 2005); Allan Bloom, Criza spiritului american (Humanitas, 2006; reed. 2017); Marcel Gauchet, Ieșirea din religie (Humanitas, 2006); Oscar Wilde, Crima lordului Arthur Savile (Humanitas, 2009); Emil Cioran, Luca Pițu, Sorin Antohi, Le Néant roumain. Un entretien/Neantul românesc.O convorbire (ed. Bilingvă, Polirom, 2009); Pierre Manent, Metamorfozele cetății. Eseu despre dinamica Occidentului (Humanitas, 2012); Victor Ieronim Stoichiță, Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice (Humanitas, 2013); Victor Ieronim Stoichiță, Despărțirea de București. O povestire (Humanitas, 2015; reed. 2024).

A mai tradus: în colaborare cu Sorin Antohi: Pierre Manent, Istoria intelectuală a liberalismului. Zece lecții (Humanitas,  1992; reed. 2003, 2013); Alain Besançon, Confuzia limbilor. Criza ideologică a Bisericii (Humanitas, 1992); Alain Besançon, Anatomia unui spectru. Economia politică a socialismului real (Humanitas, 1992, reed. în 2014 sub titlul Anatomia unei stafii. Falimentul unei utopii întrupate); Katherine Verdery, Compromis și rezistență. Cultura română sub Ceaușescu (Humanitas, 1994); Mihai Șora, Despre dialogul interior. Fragment dintr-o antropologie metafizică (Humanitas, 1995; reed. 2006); Alain Besançon, Dilemele mântuirii. Criza Bisericii catolice (Humanitas, 2001); Mircea Eliade, Făurari și alchimiști, Humanitas, București, 2019; în colaborare cu Ruxandra Demetrescu și Gina Vieru ‒  Victor Ieronim Stoichiță, Vezi? Despre privire în pictura impresionistă (Humanitas, 2007; reed. 2024); în colaborare cu Claude Karnoouh (tr. din română în franceză) ‒ Sorin Antohi, Imaginaire culturel et réalité politique dans la Roumanie moderne. Le stigmate et l’utopie (L’Harmattan, Paris, 1999); în colaborare cu Oana Bârna ‒ Aleksandra Mizielińska, Daniel Mizieliński, Sub pământ, sub ape (Humanitas Junior, 2017).

Referințe critice: Adrian Papahagi, Bogdan-Alexandru Stănescu.

„Cea mai frumoasă carte citită în ultima vreme este Despărţirea de Bucureşti (Humanitas, 2015) a lui Victor Ieronim Stoichiţă, povestea copilăriei şi adolescenţei sale în anii ’50-’60. Niciun tânăr n-ar trebui să rateze acest bildungsroman memorialistic. Aş introduce mâine cartea în programa şcolară, alături de Amintiri din copilărie şi Romanul adolescentului miop. Memoriile lui Stoichiţă sunt în primul rând o şcoală a eleganţei stilistice: deşi e tradusă din franceză (de impecabila Mona Antohi), cartea pare scrisă în română. În chip firesc, „dinţii de metal care muşcă voios din cincinal“ din cântecul comunist al anilor lui Gheorghiu-Dej şi multe asemenea sună mai autentic în originalul românesc decât în versiunea franceză.” (Adrian Papahagi, Apostrof, nr. 1 (308)2016)

„Amintirile se încheie cu plecarea la Roma, alături de alți doi bursieri (dintre care unul pare a fi Marian Papahagi), cu începutul unei noi vieți, cu începutul adevăratei formări intelectuale. Despre care eu, personal, aș vrea să știu mai multe… Dat fiind că ediția Humanitas este o traducere, trebuie neapărat spus că ea îi apar­ține Monei Antohi și este impecabilă.” (Bogdan-Alexandru Stănescu, Observator cultural, nr. 819/2016).