Mona Mamulea

N. 14 decembrie 1966, Brașov. Eseistă, traducătoare, poetă. Cercetător științific în cadrul Institutului de Filozofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2002. Colaborări cu poezie, studii de filozofie, eseu și cronică de carte la publicațiile Astra, Gazeta de Transilvania/ Foaie pentru minte, inimă și literatură, Respiro, Revista de filosofie, Academica, Saeculum, Cercetări filosofico-psihologice, Cogito, Argeș. A publicat în jur de 30 de studii în volume colective și a îngrijit peste 10 ediții. A tradus din limba engleză lucrări importante în domeniul filosofiei și științelor sociale, dintre care enumerăm: James W. Heisig, Şcoala filosofică de la Kyoto (2003); James W. Heisig, Dialoguri la câţiva centimetri deasupra solului. Revendicările credinţei într-o epocă interreligioasă (2003); Keiji Nishitani, Religia si Nimicul (2004); Thomas Hobbes, Despre om şi societate (2011); David Hume, Tratat despre natura umană (Cartea I) (2012). A debutat în 1999 cu un volum de versuri, Anistorică-i zidirea (Editura Arania). Premii literare: Premiul filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru eseu în 2001, pentru studiul Visele si cultura. Elemente de antropologie a oniricului, Braşov, Editura Arania, 2000; premiul Fundației Culturale Arania pentru studiu științific în 2001, pentru aceeași lucrare. 

Opera: poezie: Anistorică-i zidirea (Arania, 1999); eseuri, studii: Visele si cultura. Elemente de antropologie a oniricului (Arania, 2000); Visul cultural. Studiu de caz la Bogata (Arania, 2003); Dialectica închiderii şi deschiderii în cultura română modernă (Editura Academiei Române, 2007); Teme filosofice în cultura populară românească (Editura Academiei Române, 2015). Ediții îngrijite: Studii de istoria filosofiei românești, I-XV (Editura Academiei Române, 2006-2019); Simpozionul Național Constantin Noica, ed. III, V-VII (Editura Academiei Române, 2011-2015). Traduceri în volum: James W. Heisig, Şcoala filosofică de la Kyoto (Merc Serv, 2003); James W. Heisig, Dialoguri la câţiva centimetri deasupra solului. Revendicările credinţei într-o epocă interreligioasă (Merc Serv, 2003);  Thomas Hobbes, Despre om şi societate (All, 2011); David Hume, Tratat despre natura umană (Cartea I) (All, 2012); John Stuart Mill, Despre guvernarea reprezentativă (All, 2016). Numeroase studii în volume colective și în publicații de specialitate. .

Referințe critice:

„Într-o cultură săracă în studii actuale privitoare la această arie de interes – asupra deschiderii culturale s-au aplecat, în special, criterioniștii, iar ochii contemporanilor sunt mai degra[1]bă îndepărtați de la o generație care, trăind într-un mediu poli[1]tic impregnat de viziuni de extremă dreapta, s-a contaminat în parte –, cercetătoarea brașoveană reușește să aducă în prim[1]plan, evident că și cu foarte mult curaj, atâta vreme cât cultura interbelică a reușit să iasă la suprafață, datorită unor critici care s-au îndepărtat de stânga opacă a anilor ’60-’70, în special în forma ei literaturizată, problematica închiderii și deschiderii culturale. Mona Mamulea nu rămâne acolo, în orizontul interbe[1]licului, poate cu atât mai mult cu cât cunoaște foarte bine acest orizont mărginit ideologic pe alocuri, ci reușește, dintr-o pers[1]pectivă universalistă, să ofere, cel puțin în Dialectica închiderii și deschiderii în cultura română modernă1, o deschidere inedită asupra unei culturi care are vocația exhibării, dar pe care istoria a determinat-o să se închidă, uneori pentru intervale extrem de mari de timp, pentru a se autoconserva.”. (Adrian Lesenciuc, Critica de direcție, vol.III. Inelul. Deschideri vectoriale, 2024)

„Mona Mamulea observă, pe bună dreptate, că „gestul deschiderii este întotdeauna un gest critic, lucid, selectiv“, lucru ce nu se poate susţine cu certitudine și fără nuanţe. „Odată introdus elementul străin (pasul 1), acesta este supus unui proces de transformare funcţie de nevoile, exigenţele şi contextul cultural existent. Procesul este unul de traducere (pasul 2). În urma lui, elementul de import îşi pierde o bună parte din semnificaţiile cu care a fost investit în cultura donatoare, căpătînd semnificaţii atribuite de cultura care îl primeşte. Dacă la acest al doilea nivel elementul străin suportă influenţa culturii-gazdă, odată ajuns pe cea de-a treia treaptă a difuziunii sale, îşi creează propriul său «loc cultural», influenţînd, la rîndul lui, cultura de adopţie (pasul 3)“” (Ovidiu Pecican, Observator cultural, nr.744/2014)