top of page

Nicolae Băciuț

Actualizată în: 8 apr.



N. 10 decembrie 1956, Chintelnic, Bistrița-Năsăud. Poet, publicist, eseist, editor. Absolvent în 1982 al Facultății de Filologie, secția româno-engleză, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A profesat în învățământul preuniversitar și universitar, precum și în diferite funcții redacționale în județul Mureș la publicații, edituri, televiziuni. Director al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural național Mureș. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990, transferat în 2016 la filiala Brașov. A debutat cu publicistică în ziarul bistrițean Ecoul și cu poezie în revista clujeană Echinox. A colaborat la revistele românești Echinox, Vatra, Steaua, Tribuna, Astra, Convorbiri literare, Luceafărul, SLAST, Flacăra, Transilvania, Mișcarea literară, Poesis etc., dar și publicații din Statele Unite, Polonia, fosta Iugoslavie. A înființat și conduce publicația Vatra veche, a organizat numeroase concursuri naționale de poezie, tabere de artă, saloane de carte etc. A înființat edituri și publicații literare. A fost inclus în antologii și volume colective. A debutat în volum cu Muzeul de iarnă, publicat în 1986 la Editura Dacia. I-au fost decernate numeroase premii, dintre care amintim Premiul I la festivalul Artei și Creației Studențești Timișoara (1979); Premiul revistei Luceafărul (1981); Premiul revistei Astra (1982); Premiul revistei România literară (1982); premiul „George Coșbuc” al Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Casa cu idoli (1997); premii ale filialei Mureș a Uniunii Scriitorilor din România (1999, 2000 și 2006). Marele Premiu pentru Poezie la Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănecu” (2014); Marele premiu al Festivalului Internațional de Poezie „Grgore Vieru” (2019); Cetățean de Onoare al Județului Bistrița (2022).

 

Opera (selectiv): poezie: Memoria zăpezii (Cartea Românească, 1989); Nostalgii interzise (Columna, 1991); Casa cu idoli (Tipomur, 1996); Manualul de ceară (Academos, 2001); Poduri de umbră/ Hidak az arnyekok felett (ed. bilingvă, română-maghiară, trad. Toth Istvan; Tipomur, 2001); Solstițiu la Echinox (Tipomur, 2002); Anotimpul din colivie, antologie (Tipomur, 2006; reed. ed. Bilingvă română-franceză, trad. Mircea Bătrânu; Nico, 2006); Pleoapa lui Homer, carte radio de poezie (red. Valentin Marica, 2006); Umbra apei (Nico, 2007); Arheologia clipei (Nico, 2007); Să nu uit (antologie multilingvă, Nico, 2008); Radiografia umbrei Nico, 2010); Vamă pe vloare adăugată (Nico, 2010); Poemul Phoenix (Dacia XXI, 2011); Poeme verzi pe pereți (Nico, 2013); În spatele oglinzii (Nico, 2013);  Alfabetul unui alfabet (Nico, 2015); La taclale cu Dumnezeu (Vatra veche, 2016; reed. Vatra veche, 2018); Poduri de umbră (Vatra veche, 2019); Exilul din exil (Vatra veche, 2020); Radical din doi (Vatra veche, 2022); literatură pentru copii: .Jocuri încrucișate (Alpha, 1990); Lina lumina Tipomur, 1999); Rățușca albă și curcubeul (Vatra veche, 2024); jurnale de călătorie: America, partea nevăzută a lumii (Tipomur, 1994; reed. În engleză, Nico, 2007); A doua Americă (Tipomur, 1996); De la San Francisco la Muntele Athos (Tipomur, 2004); Muntele Athos - Meteora. Via Bizanț (Tipomur, 2006; reed. Dacia 2006); Sacru și profan în Țara Sfântă (Nico, 2006); interviuri: Anotimpul probabil (Tipomur, 1995); Curs și recurs (Tipomur, 1997); Oglinzi paralele (Ambasador, 1997); Babel după Babel (Tipomur, 2000); Aproape departe (Tipomur, 2001); N. Steinhardt. Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Băciuț Dacia, 2001; reed. 2006, Libris Editorial 2016); Zona liberă (Tipomur, 2003); O istorie a literaturii române contemporane în interviuri, 2 vol. (Reîntregirea, 2005); Mihai Sin. Ierarhiile liniștii (Nico, 2006); Romulus Guga. Bărci în amurg (în colaborare cu Mariana Cristescu; Nico, 2006); Linia de orizont (2 vol., Nico, 2009); Împachetări. Dialoguri cu Suzana Fântânariu (Nico, 2010); eseuri: Credință și ortodoxie (Tipomur, 2006); Exilul literaturii, literatura exilului (2006); Dincoace de Capitală, dincolo de provincie (2006); Nichita Stănescu. Cu colțul inimii (Nico, 2006); Nicu Caranica. Dincolo de noapte (Nico, 2006); Ștefan Baciu. Privire prin geamlâc la Isarlâk (Nico, 2013); publicistică: Și așa mai departe (Arhipelag, 1997); În așteptarea melcului (Nico, 2008); La răsărit de apus (Nico, 2008); Înapoi, la viitor! (Nico, 2010); .Repere culturale mureșene 2010 (Nico, 2010); Pretexte și contexte (Nico, 2015); Între Csilla și Caribda (Nico, 2015);Vă pup, ciocoflenderilor (Vatra veche, 2021). A editat sute de titluri, a scris sute de articole de presă și a realizat mii de reportaje TV.

 

Referințe critice: Iulian Boldea, Constanța Buzea, Al. Cistelecan, Traian T. Coșovei, Gheorghe Grigurcu, Cezar Ivănescu, Nicolae Manolescu, Cornel Moraru, Marian Papahagi, Petru Poantă, Ion Pop, Zaharia Sângeorzan, Eugen Simion, N. Steinhardt, Alex Ștefănescu.

 

„Provenit din grupul de la Echinox, Nicolae Băciuț este în Muzeul de iarnă un poet interesant, îndeosebi prin finețea scriiturii, elegantă, concisă și cultivată. Se poate cita aproape orice. (…) Remarcabilă este ingeniozitatea metaforică. (…) Acuratețea stilistică e neîndoielnică, Nicolae Băciuț fiind în definitiv un calofil, cu emoții discrete, o natură așa-zicând delicată”. (Nicolae Manolescu, România literară, 1986).

 

„Starea lirică, statutul cuvântului, poesis-ul sunt socotite fără prejudecată drept motivări principale ale discursului liric, racorduri plauzibile, necontenit reluate, la substanța sa intrinsecă. Biografismului sentimental ori anecdotic i se preferă unul specific, ca aventură a expresiei. Existențialului i se conferă un înțeles legat de existența întru poezie, cu nimic mai prejos, sub raportul complexității și implicațiilor umane, decât variantele sale ‘clasice’. Tânărul poet își divulgă sensibilitatea la nivelul elaborării lirice, așadar nu într-un chip artificios, convențional, alienat, ci, contrar aparențelor, într-unul genuin. (…) Nicolae Băciuț e un poet ce merită urmărit cu interes.” (Gheorghe Grigurcu, Steaua, 1986).

コメント


bottom of page