Ovidiu Moceanu

N. 17 februarie 1949, Copru, jud. Cluj. Prozator, eseist, critic literar. Fiul Mariei şi al lui Simion Moceanu. Studii universitare în filologie la Universitatea „Babeş-Bolyai” şi în teologie la Universitatea „Lucian Blaga”, doctorat în filologie. Preot, profesor universitar doctor la Universitatea ”Transilvania”, coordonator de doctorat la Universitatea „Lucian Blaga”. Profesor universitar, conducător de doctorat. A înființat, alături de Gheorghe Crăciun și Alexandru Mușina Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov, din 1990. A colaborat la numeroase publicații culturale: Astra, Gazeta de Transilvania, Tribuna, Poesis, Steaua, Contrapunct, Atheneum, Caiete critice, Echinox, Limba română, Athaeneum etc. şi religioase Lumea monahilor, Tabor, Revista teologică, Telegraful român, Renaşterea, Foaia Diecezană, Îndrumătorul bisericesc, Lumina de duminică etc. A coordonat şi/sau publicat articole în volume colective, printre care: Eonul Blaga. Întâiul veac. Culegere de lucrări dedicată Centenarului Lucian Blaga (1895-1995), îngrijită de Mircea Borcilă, (1997), Dea Munera, coord. Caius Dobrescu şi Ovidiu Moceanu, (2005), Caietele Lucian Blaga, vol. VI, (2005) etc.  A participat la conferinţe ştiinţifice. A debutat în revista Tribuna din Cluj-Napoca în anul 1969 cu o recenzie. Debutul editorial s-a produs în 1983 cu volumul de nuvele O privire spre Ioan, Editura Dacia. Premii literare: Premiul filialei Braşov a USR în 1993; Premiul filialei Cluj a USR în 1994. În 2013 a fost distins cu premiul pentru proză la „Colocviile Liviu Rebreanu” de la Bistriţa. În 2014 i s-a decernat premiul „Vasile Conta” al Academiei Române pentru Tratatul despre vis (2012). A fost recompensat cu Premiul „Opera omnia” al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România. Din 2019 este Cetățean de Onoare al Municipiului Brașov. Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004).

Opera: proză: O privire spre Ioan (Dacia, 1983); Fii binevenit, călătorule (Dacia, 1986); Ordinul Bunei Speranţe (Dacia, 1989, reed. Tracus Arte, 2015); Împăratul Iubirii (Dacia, 1994); Povestiri cu uşa deschisă (Aula, 2009); Spovedania (Tracus Arte, 2012; reed. Casa Cărții de Știință, 2014); Suflete pereche. Zece povestiri (Limes, 2022); studii şi monografii: Experienţa lecturii (Aula, 1997); Visul şi împărăţia. O teologie a visului (Egumențița, 1998); Visul şi literatura (Antim, 1998; reed. Paralela 45, 1999, 2002); Sensuri fundamentale (Paralela 45, 2001); Literatura română veche (2002); Literatura română la începutul secolului al XX-lea (1900-1918). Reviste, curente şi direcţii literare (2002); Teologie şi filologie. Andrei Şaguna vs. Ion Heliade Rădulescu (Paralela 45, 2003), Literă şi duh (Paralela 45, 2003), Cu Hristos prin Babilon (Nemira, 2004), Cuvinte şi cărţi (Editura Universității Transilvania, 2006), Disciplina lecturii (Editura Universității Transilvania, 2010); Tratatul despre vis (Casa Cărții de Știință, 2012; reed. Cartie, 2023); Sens unic. Interviuri (Tracus Arte, 2016); peste 20 de volume în colaborare, printre care dicţionare de personaje literare şi istorii didactice ale literaturii române, în colaborare cu Caius Dobrescu, Gheorghe Crăciun, Andrei Bodiu, Florin Şindrilaru, Mircea Zaciu ş.a.; lucrări didactice: compendii şi teste de limba română, antologii etc.

Referințe critice: Andrei Bodiu, A.I. Brumaru, Constantin Cubleşan, Ion Itu, Cornel Moraru, Liviu Petrescu, Eugen Simion, Vasile Spiridon, Radu G. Ţeposu, N. Steinhardt, Laurenţiu Ulici, Ion Vlad, Mircea Zaciu Referințe în dicționare, istorii literare: Academia Română, Dicţionarul cronologic al romanului românesc de la origini până la 1989 (Ed. Academiei Române, 2004); Academia Română, Dicţionarul general al literaturii române (Ed. Univers Enciclopedic, 2005); Aurel Sasu, Dicţionarul biografic al literaturii române (Ed. Paralela 45, 2006). 

„Lucrarea este un reper dintre cele mai importante în cadrul bibliografiei critice românești, dar și europene, consacrate unei problematici a visului și a raporturilor acestuia cu literatura. […] Cele două lucrări pe care D-l Ovidiu Moceanu ni le-a dăruit (Visul și Împărăția și Visul și literatura, reunite în Tratatul despre vis – n. ed. Cartier.) se constituie în adevărate lucrări de referință, pe care nicio cercetare ulterioară nu-și va permite luxul de a le ignora” (Liviu Petrescu)

„Un prozator demn de toată atenția se anunță a fi Ovidiu Moceanu după povestirile din O privire spre Ioan (Ed. Dacia). Sub titlul acesta (unul asemănător avea, dacă nu mă înșel, Eugen Uricaru la una dintre prozele publicate pe vremuri în Echinox) sunt puse douăzeci și cinci de texte independente ca materie narativă, dar având, unele, în comun situarea geografică a evenimentelor și altele, tipologia umană. Tânărul (probabil) prozator a învățat, ca să zic așa, bine și lecția modernilor mai noi. Povstește frumos, firesc și cu miez, dar își imaginează discursul în spiritul unei gramatici narative bazate pe sugestie, pe interferența planurilor temporale și pe promovarea intertextualității (în această privință pare să se înscrie ca un moderat între radicalii ultimului val epic, de la Mircea Nedelciu la Gheorghe Crăciun). Deși trec rareori de dimensiunile unei schițe, povestirile lui sunt încăpătoare ca niște nuvele și asta în egală măsură datorită sugestiei și imaginației. Subiectul fiecărei povestiri poate fi concentrat în câteva propoziții, numai că autorul are grijă să nu-l dilate în prolix […], ci să-l amâne pur și simplu prin suprapuneri de momente în vocea naratorului și printr-un du-te-vino al narațiunii care dă cu puține mișcări iluzia bogăției de mișcări.” (Laurențiu Ulici, România literară, nr.36/1983).