Rodica Fleșariu Marinescu

Numele Rodicăi Marinescu-Frăsinei, n. 11 aprilie 1957, Brașov. Semnează și Rodica Marinescu. Fiica Virginiei și a lui Ovidiu Fleșariu. Absolventă a Facultății de mecanică, secția Electrotehnică, Universitatea din Brașov (1981). Master în Cultură Italiană, Universitatea din București (2005). A beneficiat de burse de studii din partea guvernului italian. Referent la Direcția Cercetare-Editură a Muzeului Țăranului Român. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2024. Debut absolut cu textul „Liviu Rebreanu – după o jumătate de veac” în Gazeta Transilvaniei (1994). Debut în volum cu lucrarea Roma - între jurnal și fotografie (Editura Punct/ Paideia, 2004). Lucrarea Roma inedită a fost publicată în ediție bilingvă, română-italiană, tradusă în italiană de Gabriela Petre și Lavinia Bassani. A realizat expoziții de fotografie la Institutul Italian de Cultură din București, la Muzeul Țăranului Român, la Centrul Cultural Italian din Cluj-Napoca, la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și la Accademia di Romania din Roma.

Opera: eseuri, jurnale: Roma – între jurnal și fotografie (Punct/ Paideia, 2004); C. Roma inedită/ Roma inedita (ediție bilingvă, Martor, 2016); Amprente italiene (Peter Pan, 2022).

Referințe critice: Smaranda Bratu Elian, Federico Carabetta, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Vito Grasso, Cristina Manole, Lucia Mureșan, Costion Nicolescu. Referințe în dicționare, istorii literare: Adrian Lesenciuc, Critica de direcție, vol. II. Inelul . Mărimi scalare (Junimea, 2024).

„Citesc cu încântare și invidie cele 47 de eseuri de iubire pentru Italia ale Rodicăi Marinescu. Voi încerca să explic pe scurt aceste două simțăminte și să extrag din ele un îndemn către cititor. Așa cum știam și cum ni se mărturisește și în aceste pagini, iubirea autoarei pentru patria lui Bramante și Michelangelo a fost instantanee și definitivă – de când a pus piciorul în Roma, mai ales în Roma. Iată că se împlinesc 30 de ani de atunci, 30 de ani de reveniri, de peregrinări în peninsulă, de intensă documentare și de repetate mărturii : căci Rodica Marinescu și-a împărtășit necontenit impresiile din călătoriile italiene prin numeroase expoziții fotografice organizate în spațiile expoziționale ale unor instituții de mare prestigiu din țară și din Italia și prin mai multe articole și volume de autor (toate menționate și la sfârșitul cărții de față). Primul contact cu Italia – aflăm din aceste pagini – a declanșat în ea, ca o boală, dorul de Italia, pe care apoi, iar și iar, și l-a satisfăcut dar nu și domolit. Cartea de față este o nouă mărturie a acestei dragoste fericite, căci e mereu împlinită și mereu declarată. Prin ce se deosebește această nouă mărturie de cele precedente? Prin ilustrație dar și prin text.” (Smaranda Bratu Elian, prefață la Amprente italiene, 2022)

„Rodica Marinescu, prin observațiile sale, prin descrieri și impresii, ne înlesnește această călătorie imaginară, aducându-ne acasă imagini, și gânduri, și emoții trăite, cu sensibilitatea unui consumator de artă avizat și mare iubitor de frumos. Sunt convinsă că sensibilitatea lectorului român al începutului de mileniu al treilea nu poate să nu vibreze la cele scrise în capitolele cărții, la călătoria prin tărâmul ce se lasă descoperit de ochiul atent și îndrăgostit de tot ce vede, de tot ce întâlneșete (dând uneori senzația că e o întâmplare, alteori că e un traseu inițiatic). […] Este aproape surprinzător că un specialist într-un domeniu al planurilor și cifrelor exacte, găsește resurse lirico-sentimentale și un limbaj firesc, elocvent, vorbindu-ne familiar și apropiat fiecăruia despre o „Italie a sa”, făcându-ne să ne dorim a o vedea sau revedea mereu… E un exercițiu de admirație și de iubire emoționant..” (Lucia Mureșan, 2004)