Search Results

Numele  sub care semnează Ioan Vintilă, n.6 iulie 1954, Finta, jud. Dâmbovița. Poet și publicist. Fiul Tudorei (n. Matei) și al lui  Alexandru Vintilă. Absolvent al Liceului Indusrial de Petrol din PLoiești (1974) și al Facultății de Tehnologia Prelucrării Țițeiuluii și Petrochimie a Institutului de Petrol și Gaze. Inginer. Frecventează în studenție Cenaclul „I.L. Caragiale” din Ploiești, unde se afirmă ca poet și interpret de muzică folk. Înființează Cenaclul „Prometeu”. Membru al Uniuni Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 1995. Debutează în ziarul Flamura Prahovei (1976). Debut editorial în antologia colectivă Suprema iubire (1977). Citește în Cenaclul de luni la propunerea lui Ion Stratn, Colaborează la numeroase publicații din țară: Luceafărul, Vatra, Poesis, Convorbiri litrare, Ramuri, Timpul, Dacia literară, Cronica, Astra, Familia, Axioma, Sinteze literare. Membru fondator al Grupului de la Ploiești (1992), redactor, secretar de redacție și apoi redactor-șef al revistei Sinteze literare. Vicepteședintele Societății pentru Literatrură Ploiești. Președintele Cenaclului literar „I.L. Caragiale”. Prezent în antologii de poezie din România și din Germania: Lumina laterală.   Streiflicht eine auswahl zeitgonossischer Rumanicher lyrik , Dyonisos Verlag, Kastellaum. Premii: Premiul filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Premiul Festivalului Național de Poezie Moștenirea Văcăreștilor, Târgoviște pentru Obiecte după frig (1993); Premiul filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România  pentru Ceremonii de iarnă (2002) și Bufonul și KlaRaRegina (2009); Premiul Festivalului internațional de poezie Sighetu Marmației pentru Făptura căzută din mit (2012); Premiul revistei Literadura  pentru Dincolo de ceață (2023); Premiul revistei Cafeneaua Literară pentru Lacrima templului (2024).   Opera: poezie: Singurătatea supremă (Labirint, 1991); Obiecte după frig (Porto Franco, 1993); Amintiri de pe malul celălalt (Calende, 1994); Dealul (Universal Cartfil, 1996), red. 2007; Hierofania (Universal Cartfil, 1997, red. 2006); Halucinația (Biblioteca Sinteze, 1998); Obiecte după frig, antologie de autor   (Ed. Regală, 1999); Ceremoni de iarnă (Prefectura Județului Prahova, 2002); Sonete (Prefectura Județului Prahova, 2002); Visul toboșarului (împreună cu Costin Lupu, Labirint, 2003); Timp muzical (Premier, 2008); Bufonul și KlaRaREgina (Karta Graphic, 2010); Icoana din apă (Ghepardul, 2010); Făptura căzută din mit (Karta Graphic, 2011); Amintiri de pe malul celălalt (TipoMoldova, 2013); Fântânile frigului (Tracus Arte, 2014); Lupta cu umbra (TipoMoldova, 2015); Dincolo de ceață (TipoMoldova, 2023); Dinastia timpului  (PLeiade, 2023), Lacrima timpului (Limes, 2024); Tristețile mirate (Nimis, 2024); Prăbușirea din abstract (Limes, 2025).   Referințe critice: Mircea Bârsilă, Dan Silviu Boerescu, Iulian Boldea, Romulus Bucur, Adrian Bucurescu, Radu Cange, Liviu Comșia, Stefan Ion Ghilimescu, Gheorghe Mocuța, Ioan Moldovan, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon, Stelian Stan, Victor Sterom, Nicolae Stoie.   „ Cu volumul Singurătatea supremă debutează Ioan Vintilă Fintiș (Ed. Labirint, 1991). Titlul volumului poate da seamă, întrucâtva, de relieful tematic ce-l structurează, de anumite simetrii și simboluri care se lasă descifrate de la o primă lectură…Am putea defini această poezie ca o poezie reductivă, căci autorul decupează din realitate secvențe de mare intensitate metaforică, pe care le asociază unei stări de spirit și le codifică în text, răsfrângând asupră-le o întreagă, subtilă regie a literalității... Toposurile pe care cade accentul poetic în volumul lui Ioan Vintilă Fintiș, toposuri ce mizează pe o specularitate înscenată cu grație, sunt singurătatea și lumina, motive în esența lor antitetice, dar și complementare…Situate într-un spațiu bipolar, al ficțiunii și trăirii, al iluzionării și dezabuzării, poemele acestui volum rezumă un traseu deopotrivă existențial și liric, un destin poetic bântuit de neliniște, singurătate și angoasă, destin circumscris, uneori, prin parabole aluzive, de o semnificativă discreție metaforică, precum în Setea de lumină: ”. (Iulian Boldea, Vatra, 1992)   „ Volumul de debut al lui Ioan Vintilă Fintiș, Singurătatea supremă (Editura Labirint, 1991) ne oferă o căutare a identității într-un plan sensibil-fantast, în care raționamentele conceptuale se dizolvă pentru a elibera fondul liric…Ioan Vintilă Fintiș este un poet al transparenței lucrurilor din neodihna cosmică și al transfigurării eului atent la propria înfățișare: „ – Să te macini ca piatra / mereu înlăuntru / Să te subțiezi / săgeată-n săgeată / Să devii o rază / într-un duh de iubire!” (Mai frig decât într-un cântec)... Este prezentă și opțiunea entropică: lumina are sugestia relevării ontologice, este starea fulgurantă care anunță căderea cuvântului dintr-un babilonic turn ” (Vasile Spiridon, Poesis, 1993)

Pseudonimul cu care semnează Mariana Răducu, n. 7 februarie 1971, Radovanu, jud. Călărași. A semnat anterior cu pseudonimul Magda Mirea. Fiica Elenei (născută Postelnicu) a lui Gheorghe Răducu. Licențiată în științe juridice, master în drept internațional și comunitar și în comunicare managerială și consultanță de imagine. Diverse specializări în domeniul comunicării, dezvoltării personale și al relațiilor publice. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, din 2020. Alături de Aurelian Titu Dumitrescu și Ciprian Chirvasiu, a înființat Cenaclul literar ,,Nichita Stănescu”, în cadrul căruia a coordonat proiecte și concursuri literare destinate copiilor și artiștilor amatori din cadrul ministerului. A debutat literar, sub îndrumarea lui Aurelian Titu Dumitrescu, în anul 2008 cu volumul Femeia cu mâinile lipite de trup (Agerpress). A publicat în revistele literare Ramuri , Tribuna , Urmuz , Vatra Veche , Cenaclul de la Păltiniș , Singur , Revista nouă , Sintagme literare , Algoritm , Boema ș.a. A participat în tabere de creație literară organizate de Asociația Arthgotica Sibiu.   Opera: poezie: Femeia cu mâinile lipite de trup (Agerpress, 2008); Siaj (Scrisul Românesc, 2012); Ceva nu e (Brumar, 2014); Refugii pentru lupi (Brumar, 2018); Cartea tăcerilor (Pastel, 2014); Joc terț (Pastel, 2015); Cartea de apă. Cu Borges privind râul (Detectiv Literar, 2004). Volume colective: Artgothica (ATU, 2011; 2012); Albastru ilegal (Agnos, 2022), Xenomorfie (Anconeum & Analepsie, 2025).   Referințe critice: Paul Aretzu, Mioara Bahna, Ciprian Chirvasiu, Nicolae Constantin, Florin Dochia, Aurelian Titu Dumitrescu, Virgil Dumitrescu, Lucian Gruia, Octavian Mihalcea, Felix Nicolau.   „În Refugii pentru lupi, Magda Mirea induce notele unui colocvialism cultivat cu grijă, prin intermediul căruia produce disimularea. Camuflarea nu este doar a poeziei în spatele secvențelor esențializate de realitate cotidiană, ci și de natură reflexivă, a poetei interogându-se în speranța de a se pierde pe (sau lepăda de) sine în vârste sau ipostaze de pe parcurs. Se produce o multiplicare, nu doar o simplă dedublare în care „o femeie s-a refugiat în mine”. Sinele se desfășoară, în transformările continue pe o axă a prefacerilor, între ipostaza copilului (fost sau potențial) și cea a femeii, mereu îndrăgostite. Pe această axă a continuei prefaceri, mereu un copil-martor, un copil-promisiune, un copil redus la privire, judecă și reordonează pe o scală a gravității întâmplările, faptele cotidiene redate prin imagini concrete și aparent fără adâncime existențială. Poezia Magdei Mirea e în esență o evocare a unei vârste continue prin varii stații pe parcurs, markeri digitali ai unui întreg analogic.” (Adrian Lesenciuc)   „Magda Mirea este un poet al viziunii. Al viziunii care te face să participi aproape fizic la o sublimare a iubirii sublime, locuitoare a absenţei. Chiar titlul volumului dezvăluie conţinutul: „ceva nu e” – fiecare cuvânt este căutare a sensurilor absente ale existenţei. Ne aflăm în mod manifest la nivelul Eros din construcţia clasică Eros-Thanatos. Totul este viu şi activ. Mecanica expresivă este golirea cuvintelor de sensurile originare şi umplerea cu sensuri noi, în împerecheri noi, pentru simţuri noi. Se ghiceşte lesne prezenţa aerului rarefiat al suprarealismului, bine asimilat, bine condus pentru a uimi şi a surprinde, pentru a subjuga. Coerenţa este câştigată nu prin liniaritatea expresiei, prin logica morfologică plată, ci prin rupere, prin fragmentarism, prin rearanjare aparent aleatoare a peisajului şi populaţiilor care îl decorează. Surprinde la Magda Mirea arta organizării cuvintelor pentru a isca imagini de o claritate şi strălucire orbitoare, sfidând limita indefinibilului raţional, deci cu nevoia accesului la perceperea şi priceperea intuitivă. Cum spunea altădată un comentator, poezia aceasta „ţi se deschide direct în sinapse”. Dacă nu ne-am teme de platitudine, am putea spune că de aflăm în teritoriul „necuvintelor” lui Nichita Stănescu, dar un sector neparcurs de acesta, ci poate numai intuit.” (Florin Dochia)

N. 21 septembrie 1969, Brașov. Fiul Soniei și al lui Alexandru Borcan. Eseist, critic și istoric literar, traducător. Licențiat în limba franceză (1994) și în limba spaniolă (2023), doctor în filologie al Universității din Craiova (2009). În curs de finalizare a studiilor teologice de licență la Centru „Dumitru Stăniloae” din Paris. Cadru didactic universitar la Universitatea Transilvania din Brașov. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2024. Membru al Association des sciences du langage (ASL), Paris, din 2014 și al Asociației Române a traducătorilor literari (ARTLIT) din 2025. A debutat cu textul „Hoții de buzunare” în Gratuit BV (1996). Debut în volum cu lucrarea Punct și virgulă  (Lux Libris, 2013), pentru care a fost recompensat cu Premiul de debut al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, 2015. A tradus în limba română din G. Apollinaire și J.-P. Sartre.   Opera: eseu, critică și istorie literară: Punct și virgulă   (Lux Libris, 2013); La typologie discursive du poeme en prose français (Casa Cărții de Știință, 2015); Efectul de domino (Editura Universității Transilvania, 2020); Cântecul lebedei. Pentru o tipologie discursivă a poemului în proză francez   (Editura Universității Transilvania, 2024). A publicat lucrări de uz didactic: Franceza de nota 10 (în coautorat cu Valentina Borcan, Aula, 2001).   Referințe critice: A.I. Brumaru, Adrian Lesenciuc, Mircea Moț.   „Critica literară practicată de universitarul dr. Virgil Borcan (refuză premeditat recenzia canonică ori exclamarea impresionistă, repudiază rezumatul fidel al operei din vizor ca și pripitele judecăți de valoare), e, în consecință, mai degrabă o mostră de eseism superior, în felul lui Mihai Ralea din Valori, cu deosebirea că dacă gânditorul și eseistul (psihologul și sociologul eminent interbelic) era captivat frecvent, în publicistica ocazionala, de duhul mondenității, contemporanul și prietenul nostru e mai abstras în operă, captat în ideistică (de, cum însuși zice, matricea arhetipala). I s-ar aplica totuși, ca și lui M. Ralea, aprecierea din epoca a lui G. Călinescu: neservindu-i ca obiect de contemplare, opera îi servește mai curând unei lungi călătoriri ideologice: critica fiind acum numai analiza și interpretare ar fi deopotrivă o continuă intelectualizare, criticul urmând a fi in caz numai un creator de puncte de vedere in raport cu opera. Ar arunca, așadar, punți între natură și cultură, iar din raportarea fenomenelor comentate, prin descoperirea de relații surprinzătoare, criticul din această speță face idei.” (A.I. Brumaru, Apologii și navigații, 2019)   „Virgil Borcan are plăcerea comentariului de text, pe care-l realizează în această carte sub semnul tipologiei discursive a poemului în proză. Detaliul este atent privit, fiindcă îi oferă criticului perspecive generoase asupra autorului. O metaforă centrală dintr-un fragment din Louis Aragon, „acest șarpe Ouroboros care concentrează privirile și declanșează contemplarea (în locul unei priviri concupiscente sau a unei reflexii platoniciene) acționează ca un vârtej, proiectând în jurul lui o serie metonimică, o „rafală” de comparații contigue care – virtual- este infinită, căreia nu i se mai cere nici măcar să respecte legile verosimilului” (Mircea Moț)

Numele sub care semnează Mihaela Stroe, n. 17 iunie 1957, Brașov. Semnează și Rodica Marinescu. Fiica Silviei (n. Oțetea) și a lui George Malea. Poetă, prozatoare, eseistă. Absolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea „Babeş-Bolyai” (1980), doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti (2002). Profesor de limba și literatura română la Colegiul „Nicolae Titulescu” din Braşov (1980 – 2015). Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov, din 2009. A debutat în revista Liceului „Andrei Şaguna”, Muguri , 1973. Debut editorial cu romanul „Fatimata”, Editura Arania, 1995. Colaborări cu poezie, proză, teatru, eseu şi cronică de carte la publicaţiile: Astra , Revista română , Şcoala braşoveană / Corespondenţe , Sinteze literare , Tribuna învăţământului , Gazeta de Transilvania ,  Axioma , Tribuna , Tabor , Luceafărul , Vitralii , Dacia Literară , Cetatea culturală , Hyperion , Steaua , Observator cultural , Spaţii culturale , Sisif , Curtea de la Argeș , Aisberg , Mozaic , Euphorion , România literară , Utopiqa , Ziarul   Lumina , La pas prin Brașov, Limba română (Chișinău), Biblioteca lui Dan Culcer , Südostdeutsche Vierteljahresblätter , Alternanțe , Lumină Lină . Colaboratoare la cinci volume colective. Membră în redacţiile revistelor Astra , Libris  şi Vatra veche .. Poeme traduse de Hans Bergel și Valeria Manta Tăicuțu în limbile germană, franceză şi engleză. Premii literare: premiul pentru debut „Darie Magheru”, acordat de filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor pentru volumul Fatimata  (1997); menţiune specială, acordată de Uniunea Democrat Creştină – Braşov, pentru piesa „Remiza” (1998); premiul „Arania” pentru cercetare ştiinţifică, pentru volumul Darie Magheru. Trasee tragice, de la Sisif la Pygmalion  (2002); Marele Trofeu în cadrul concursului judeţean „Braşovul văzut de tineri” pentru realizarea proiectului „Scriitori braşoveni” (2007); premiul „Cartea anului” al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Clipa de grație  (2022); medalie pentru colaborare la revista Curtea de la Argeș .   Opera: poezie: Spre al nouălea cer  (Pastel, 2008); Anotimp fără nume  (ediție cvadrilingvă: română, engleză, franceză, germană; Pastel, 2008);  7x7 poeme de iubire  (Pastel, 2009); Poemele ființei și ale semnelor (KronArt, 2012); Clipa de grație (Eikon, 2016); Alfabestiar (Eikon, 2020); Acolo unde... începe singurătatea (Eikon, 2023); proză: Fatimata (Arania, 1995; reed. Eikon, 2017); eseuri, studii: Darie Magheru. Trasee tragice, de la Sisif la Pygmalion (2002); Eseuri (KronArt, 2018). A coordonat volumul De la copii pentru copii (Pastel, 2007). Prezentă în numeroase antologii, în română, germană și engleză, printre care: Verlorener Horizont   Fünfzig Gedichte aus dem Rumänischen Auswahl und Übersetzung von Hans Bergel (Noack Block, 2012, trad. Hans Bergel) și Daniel Ioniță, Testament – 400 de ani de poezie românească/ 400 years of romanian poetry  (Aramis, 2019, trad. Daniel Ioniță, Daniel Reynaud, Eva Foster)   Referințe critice: Ștefan Borbély, A.I. Brumaru, Ion Bălu, Liviu Comşia, Christian Crăciun, pr. Theodor Damian, Adrian Hamzea, Rodica Lăzărescu, Adrian Lesenciuc, Angela Nache Mamier, Valeria Manta Tăicuţu, Emilian Marcu, pr. Constantin Necula, Bianca Osnaga, Octavian Soviany, Tudorel Urian, Elena Vieru.  Referințe în dicționare, istorii literare: Aurel Sasu, Dicţionarul Biografic al Literaturii Române  (Paralela 45, 2006); Irina Petraş, Literatură română contemporană. O panoramă  (Ideea Europeană, 2008; reed. 2012); Emilian Marcu, Vitrina cărţilor (un deceniu de singurătate... în bibliotecă) . (Pim, 2013).   „Polivalentă, reactivă, slovenind cu sârg, Mihaela Malea Stroe află în/prin scris „pătimirea cea roditoare”. Poeta, râvnind „clipa de grație”, descoperă lumina iubirii (înveșnicind clipa) doar încercată de o Golgotă lăuntrică. În Fatimata, ca roman al feminității, prozatoarea ne avertizează că „pustiul de cuvinte” ucide, îndemnând la scris; personaj-scriitor, Bogdana, în „Seara nucilor verzi”, degustând singurătatea, iubește așteptând „partea de lumină” și caută, cu „dezlegare” la scris, „cuvintele de penitență”, tămăduind lumea. Ca eseistă, răfuindu-se cu puzderia blogerilor anonimi, Mihaela Malea-Stroe își dezvăluie fibra de polemist; propunând „încercări de re-citire”, textele sale dovedesc informație precisă și mână sigură (de-ar fi să pomenim doar expedițiile erudite despre  „Miorița”, „Meșterul Manole”, Eminescu etc.).” (Adrian Dinu Rachieru)   „Sub toate aspectele, Mihaela Malea Stroe e „omul timpurilor noastre” şi al breslei literare din care face parte, respon­sabilizată fiind mai cu seamă de obligaţia de a descrie marasmul decât de aceea de a oferi soluţii de ieşire din el, fiindcă, indiferent de cât de cucer­nici am dori să ne arătăm, aproape nimeni nu mai crede că o imersiune în cristelniţă e, în sine, sufi­cientă, pentru a ne izbăvi de concertul apocaliptic care răsună în jurul nostru. În consecinţă, autoarea adastă, şi ea, pe cernoziomul răscolit al Apocalipsei şi al degenerescenţei planetare, selectând din grămăjoarele de cuvinte marcate cu aceeaşi literă, mici – şi, de multe ori, impecabile – scenarii convulsionale, care ar fi făcut, cu siguranţă, deliciul eminenţelor baroce, atrase cu precădere nu de sintaxa ca atare a declinului, cât de estetica acestuia.” (Ștefan Borbély)

N. 31 martie 1967, Câmpina. Poetă. Fiica Alicsandrei și a lui Ion Dobrescu. Absolventă a Institutului Pedagogic al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1989) și al cursurilor postuniversitare în Științele Educației la Universitatea Transilvania din Brașov (2017), precum și a Facultății de limba și literatura română, specializarea română-engleză la Universitatea „Spiru-Haret” din București (2008) și a Masterului Laba română – identitate și multiculturalism a Universității Transilvania (2017). Profesor de limba și literatura română. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, din 2023. Membru fondator al Societății Scriitorilor Prahoveni. Debut în antologia de cenaclu Virtualia , Iași (nr.2/2009). În volum a debutat în 2012, cu mireasa de sare (Grinta). A publicat în revistele Neuma , Epithet , Rexpublica , Literadura , Hyperion , Urmuz , Revista nouă , Atitudini  ș.a. Organizatoare a numeroase evenimente literare în Câmpina, precum și al proiectului „Câmpina citește” (2010-2011). Premii: Premiul pentru poezie „Cartea anului” la Câmpina, pentru mireasa de sare (2012) și gânduri în cușcă (2013); Premiul „Alexandru Deșliu” la Festivalul Internațional „Titel Constantinescu”, Râmnicu-Sărat, 2019, pentru poeme cu Filip .   Opera: poezie: mireasa de sare  (Grinta, 2012); gânduri în cușcă  (Premier, 2013); poeme cu Filip (Rafet, 2019); Absolution (Neuma, 2022). A publicat în volumul colectiv  6 de inimă neagră  (Singur, 2015);   Referințe critice: Ottilia Ardeleanu, Silvia Bitere, Raluca Faraon, Horia Gârbea, Mioara Bahna, Ioan Groșan, Adrian Lesenciuc, Felix Nicolau, Cristina Ștefan, Constantin Trandafir .   „Maria Dobrescu ştie să-şi construiască textele cu migală, atentă la impactul metaforei care sugerează de fiecare dată o abia ascunsă suferinţă” (Ioan Groșan)   „După debutul cu mireasa de sare, premiată anul trecut de doi critici pretenţioşi, gânduri în cuşcă păstrează linia aproape minimalistă, dar viguroasă, a versului şi o conduce în aceleaşi zone pline de miez ale interogaţiei. Aparenţa înşelătoare a concretului este numai un vehicul lunecând spre nostalgia unei împliniri aflate întotdeauna la orizont şi care funcţionează la fel ca acesta: este mereu la aceeaşi distanţă de dorinţa noastră. Ceea ce îmi aminteşte de versurile, dacă nu chiar şi maniera impresionistă a poemelor americanului Stephen Crane: „I saw a man pursuing the horizon; / Round and round they sped.” (Florin Dochia)

Numele sub care semnează Cezar-Mihai Pârlog, n. 23 februarie 1970, Cluj. Alt pseudonim literar: Sabin C. Popescu. Prozator. Fiul Marietei și al lui Ionel Pârlog. Studii de licență de inginerie, căi ferate, drumuri și poduri, masterate în infrastructuri pentru transporturi rutiere și relații internaționale, studii de securitate, doctorat în științe militare și informații. Membru în Uniunea Scriitorilor din Români, filiala Brașov, din 2018. Membru PEN Club România (2019). Membru al Cenaclului Literar „Lucian Blaga” Sinaia (2021). A debutat în Revista Forțelor Terestre  în 2007. În volum a debutat în 2014 cu lucrarea Flori, fete, fițe și băieți (Tracus Arte), pentru care a obținut Premiul Național „Vasile Voiculescu” (2015). A publicat proză scurtă în numeroase antologii și în revistele/ ziarele România literară , Luceafărul de dimineață , Tribuna , Dilema Veche , Caţavencii , Adevărul , Historia , 24FUN , Gazeta SF , Revista de Povestiri , Scriptor , Libris , Conta , Litere , Puterea , Tiuk  ș.a., inclusiv în presa militară. Alte premii: Marele premiu „Marin Preda” la Festivalul Naţional de Literatură „Marin Preda” (2014), Premiul Revistei Luceafărul (2014), Premiul III la Concursul Național de literatură „Moștenirea Văcăreștilor” (2013), Premiul III la Concursul Național de proză „Ioan Slavici” (2021).   Opera: proză: Flori, fete, fițe sau băieți (Tracus Arte, 2014; 3 ediții); Life stuff sau Învățături pentru Andreea  (Tracus Arte, 2016; 3 ediții); Electric Puzzle (Neuma, 2017); Ce mult te-am iubit! (Libris Editorial, 2018); Facts of life (Junimea, 2018).   Referințe critice: Paul Cernat, Liviu Comșia, Nina Corcinschi, Augustin Doman, Horia Gârbea, Adrian Lesenciuc, Nicoleta Milea, Felix Nicolau, Cătălin Stanciu, Laurențiu-Ciprian Tudor, Elena Vieru, Răzvan Voncu . Referințe în dicționare, istorii literare: Nina Corcinschi, Cărțile care mă iubesc (Jnimea, 2016); Răzvan Voncu, Prozatori români de azi  (Cartea Românească, 2024); Adrian Lesenciuc, Critica de direcție, vol. II. Inelul. Mărimi scalare  (Junimea, 2024).   „Îmi place mult, în Life stuff, bine ascunsul palier polemic al cărții. Sub polemica superficială, «civică» a la Facebook, la adresa realității, se ascunde o alta, profundă, de factură literară. Cezar Pârlog scrie un text care, pe un palier satisface gustul generației sale (egografie, simulacre, marginalitate, tragic al derizoriului, etc), iar pe de altul, de adîncime, îl subminează. E multă tristețe în privirea pe care naratorulo proiectează asupra lumii și destulă nostalgie pentru o viață mai plină de conținut, ca și pentru o literatură mai înaltă. Chiar și pan-erotismul și aplecarea către dionisiac, atunci cînd nu sînt o simpatică poză, sînt semne ale acestei melancolii a lui «ce-ar fi putut să fie», a unei normalități, se pare pierdute, pentru totdeauna.Fără multă publicitate, Cezar Pârlog a început un drum în proza noastră de azi, cu maturitate și cu prospețime a viziunii care-l evidențiază în peisajul, altminteri, destul de șters al auto-ficțiunii și mizerabilismului (pardon: minimalismului!) contemporan. Life stuff e un volum inteligent alcătuit și bine scris, care confirmă traseul ascendent al autorului.” (Răzvan Voncu, Prozatori români de azi, 2023)   „Aflat la vîrsta deplinei maturități, Cezar Pârlog e un prozator care se camuflează cu naturalețe complice în culorile cotidianului urban, pentru a ne spune mici povești despre viața noastră cea de toate zilele. Scrise cu umor conținut, povestirile sale alcătuiesc un caleidoscop pe cît de atașant, pe cît de derutant; ele amintesc uneori de microprozele lui Florin Iaru din volumul Fraier de București. Life stuff sau Învățături pntru Andreea este, sîntem lăsați să înțelegem, o «instalație», ca în artele contemporane.O instalație narativă, evident asamblată cu materialul clientului. Cu talent și cu un simț exersat al detaliului – în fond, atît Dumnezeu, cît și Diavolul se ascund în detalii! - , autorul mimează naivitatea și te asaltează cu instantanee multicolore, pînă cînd te trezești că-ți trage covorul realului de sub picioare și te aruncă în alte realități. Poți să te trezești atunci în viitor (un viitor care nu sună neapărat bine...), într-un nou basm, cu Alba-ca-Zăpada sau în lumea celor care nu cuvîntă. Venit după un prim volum de proză scurtă – eclecticul Flori, fete fițe sau băieți, insuficient observat -, Life stuff nu e o promisiune. E o confirmare. S-ar putea ca ea să aparțină unuia dintre cele mai interesante new entries din proza românească recentă.” (Paul Cernat, New Entry, Life stuff sau Învățături pentru Andreea,  2016, coperta 4)

N. 13 decembrie 1973, București, în familia pictorilor Amelia și Marin Gherasim. Prozatoare. Artist vizual. Absolventă a Universității Naționale de Arte din București (6 ani) în 1998. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția Pictură București din 1998 și membră a Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din anul 2025. A colaborat cu numeroase publicații, printre care: Viața Românească (rubrica Stil), România Literară , Libris , Epithet , Ramuri , LaPunkt , Literomania , Observator Cultural . Debutează în 2016 cu volumul de proză scurtă Femeia-valiză , editura Oscar Print. Ca artist vizual, numeroase expoziții în țară și în străinătate, călătorii de studiu și cercetare, și premii și distincții, printre care Mențiunea specială pentru grafică, la Bienala Internaţională de pictură, grafică, sculptură – Meeting Point (Arad, 2011). Nominalizată la Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, la Salonul Mic (Bucureşti, 2014).   Opera: proză: Femeia-valiză  (Oscar Print, 2016, reed. 2019);  Colonia de cormorani  (Oscar Print, 2017);  Noemi știe ea de ce  (Oscar Print, 2017);  Noemi știe ea de ce e la Paris  (Oscar Print, 2018);  Armor (Oscar Print, 2018);  Liniște, începe apusul!  (Oscar Print, 2019);  La Socrate (Oscar Print, 2020);  Noemi știe ea de ce e la New York  (Oscar Print, 2020);  Piața Trapez  (Oscar Print, 2021);  O vară în cuvinte puține  (Oscar Print, 2021);  Tăcerea – Povestiri de la Vechiul Testament la lumea de azi  (Oscar Print, 2022);  Plămânul de mătase – povești de dragoste  (Oscar Print, 2024).   Referințe critice: Alexandru Colțan, Simona Constantinovici, Romeo Aurelian Ilie, Adrian Lesenciuc, Aurora Liiceanu, Cristian Pătrășconiu, Ioana Pârvulescu, Simona Preda, Robert Șerban, Florin Toma.   ,, Ceea ce aduce în peisajul literaturii actuale e o scriitură care se remarcă prin această fragilitate și delicatețe a notației, devoalând o putere auctorială remarcabilă de a reuși în texte de dimensiuni reduse să creeze o atmosferă contagioasă. Cu o derulare factuală restrânsă la simple întâmplări, cel mai adesea banale și greu de imaginat că pot fi purtătoarele unor înțelesuri atât de adânci ale vieții, proza Alinei Gherasim recompune din simpla notație contextul purtător al stării de spirit a personajului și deschizător spre arcul hermeneutic la care e împins lectorul. Alina Gherasim alege să scrie altfel, delicat, despre o umanitate fragilă, păstrând resorturile forței auctoriale pentru a sublinia ceea ce este simplu, discret, adânc și perpetuu: dragostea, în multiplele ei ipostaze, care face să se oprească aerul respirării în lectură. Care transformă aerul greu al contemporaneității sufocate de porniri individualiste în aerul diafan al propriei literaturi.” (Adrian Lesenciuc)   „Culorile, mirosul, sunetele/foșnetul se îmbină dând ideea de închidere a cercului complet al simțurilor, cum numește McLuhan senzorialitatea umană. Alina Gherasim aduce ideea interesantă a legăturii dintre lucruri și oameni, așa cum „zmeul se leagă de copil” prin sfoara lui. În câteva povestiri, Alina Gherasim se referă la trecut –, sondând memoria –, în altele atacă ironic prezentul, abundența de rețete despre viața fericită, postmodernitatea izbitoare, atât de galeșă și de nepăsătoare, evenimentele firmelor, timpul petrecut și valorile prezentului. Contextele alese de autoare sunt atât de diferite, o mănăstire, o pușcărie, cafenele, vile și locuințe, vacanțe și călătorii.” (Aurora Liiceanu).

N. 22 aprilie 1966, Oneşti, judeţul Bacău. Critic şi istoric literar, traducător. A fost membră a Cenaclului „Zburătorul” din Oneşti, condus de poetul Gheorghe Izbăşescu. A absolvit Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filologie (1989). Doctor în Filologie din 2009, la aceeași universitate. A predat Limba română la Colegiul Naţional „Grigore Moisil”, din Oneşti. Colaborează la revistele Ateneu, Plumb, Libris ș.a. A organizat patru ediţii ale Festivalului „Primăvara poeţilor”, la Oneşti, şi 13 ediţii ale Zilelor Moisil, tot la Oneşti. Coordonează seria de jocuri „Civilizaţii”, de la Didactica Publishing House (DPH), din care au apărut: „Incaşii”, „Aztecii”, „Mayaşii”, „Dacii”, „Grecii”, „Romanii”. Este membră a Uniunii Scriitorilor, Filiala Braşov, din 2020. A debutat în revista Experiențe culturale în 2006. Debut publicistic în 2011, Conversații cu Nora Iuga (Tracus Arte, 2011). Premii literare: Premiul special al revistei Ateneu pentru lucrarea Primul Război Mondial între realitate şi ficţiune (2018); Diplomă de excelenţă în cadrul Premiilor anuale pentru literatură, artă şi cultură AVANGARDA XXII din partea Uniunii Scriitorilor – Filiala Bacău şi a Fundaţiei Culturale „Georgeta şi Mircea Cancicov” pentru aceeași lucrare; numeroase diplome și premii pentru activitatea didactică. Opera: interviuri: Conversații cu Nora Iuga (Tracus Arte, 2011); critică și istorie literară: Literatura lui Mihail Sebastian (CD Press, 2012); Case memoriale din județul Bacău (Magic Print, 2016, reed.); Primul Război Mondial între realitate și ficțiune (Didactica Publishing House, 2018); Mihai Eminescu. Viața și opera (Didactica Publishing House, 2022); Ion Luca Caragiale (Didactica Publishing House, 2022); Ciprian Porumbescu. Viața și creația (Didactica Publishing House, 2023, reed. 2024); Ion Creangă. Viața și opera (Didactica Publishing House, 2023); Petre Ispirescu. Viața și opera (Didactica Publishing House, 2024); Vasile Alecsandri. Viața și opera (Didactica Publishing House, 2024); Regina Maria. Viața și opera (Didactica Publishing House, 2024). Traduceri din spaniolă: Pasqual Mas, Strategie pentru un oraș al umbrelor (în colaborare cu Antonia Gîrmacea, Magic Print, 2012); Gustavo Adolfo Béquer, Scrisori literare către o doamnă (Magic Print, 2017); Horacio Quiroga, Povești (Magic Print, 2017); César Vallejo, Paco Yunque (Kult, 2018); Julia de Asensi, Santiago Arabal. Povestea unui copil sărman (Magic Print, 2022). Coordonatoarea al lucrării colective Unirea – măreţia unui timp: Dicţionar de personalităţi şi instituţii, Prefaţă de Ioan-Aurel Pop (Kult, 2018) și a numeroase antologii, printre care și Cărțile copilăriei noastre (Magic Print, 2024). Referințe critice: Luminița Cornea, Constantin Cubleșan, George Damian, Nora Iuga, Adrian Jicu, Adrian Lesenciuc, Marius Manta, Carmen Mihalache, Nicoleta MIklea, Alfredo Perez Alencart, Elena Ruxandra Petre, Violeta Savu, Alina Tiboacă, Luminița Voina Răuț, Mihai Zamfir. „Cartea aduce în fața noastră zona umilă, zilnică, în aparență total lipsită de eroism, a realităților frontului, varianta imediată a unor fapte devenite după aceea istorie. Instantaneele surprind cotidianul tranșeelor, al spitalelor de campanie, al caselor peste care a trecut tăvălugul artileriei, al bucătăriilor improvizate, al prânzului pe genunchi etc., pe care marile sinteze le lasă deoparte. Obiectele care făceau cotidianul frontului românesc apar în aceste fotografii în extrema lor modestie. Înțelegem acum de ce, în primele pagini ale cărții, descriind pre-ziua intrării noastre în luptă, autoarea amintește că o mare parte a intelectualilor și a opiniei publice se declarase împotrivă: nivelul de pregătire materială al armatei era lamentabil. Originalitatea ultimă a acestei cărți o reprezintă reproducerea exactă, în facsimil, a documentelor legate de război: ordine de luptă zdrențuite, biete scrisori și cărți poștale către familiile rămase acasă, articole de ziar care conțin reportaje sau comentarii, decorații etc. Cartea se transformă într-un imprevizibil și emoționant catalog al documentelor de epocă găsite și reproduse.” (Mihai Zamfir, România literară, nr. 8/2023) „Pentru a scrie într-o formulă foarte concentrată despre viața și opera lui Petre Ispirescu, foarte apreciat de iluștri contemporani, printre care Vasile Alecsandri, în primul rând, Gabriela Gîrmacea a parcurs multe documente de arhivă, scoțând la iveală informații dintre cele mai prețioase despre om, despre scrierile sale și despre context, epocă, personalități marcante. Se oprește asupra biografiei lui Ispirescu, furnizând datele esențiale (anii de școală, viața de familie), și cum acesta a fost tipograf, autoarea concepe un capitol substanțial, „Tiparul în vremea lui Petre Ispirescu”, în care prezintă cele mai cunoscute tipografii din acea vreme și descrie și meseriile care se practicau aici. Excelentă idee!” (Carmen Mihalache, deșteptarea.ro).

N.20 ianuarie 1969, Galați. Prozatoare. Fiica Rodicăi și a lui Adrian Antonescu. A copilărit în localitatea Țintea, jud. Prahova. După absolvirea Liceului Constantin Dobrogeanu Gherea (actualul Colegiu Naţional Nichita Stănescu) din Ploieşti, a urmat cursurile Facultăţii de Chimie din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2017. A debutat în anul 2015 cu romanul Fotograful Curţii Regale , roman câştigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească şi al Premiului pentru Cartea de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. De asemenea, Fotograful Curţii Regale s-a numărat printre finalişti la Festival du Premier Roman de Chambéry, în anul 2015. Romanul a devenit în scurt timp bestseller şi a fost reeditat în 2016, în prestigioasa colecţie Top 10+ a Editurii Polirom. În anul următor, Simona Antonescu a publicat la Editura Cartea Românească Darul lui Serafim, iar în 2017 a apărut la Editura Polirom romanul Hanul lui Manuc, reeditat în colecţia Top 10+, numărându-se printre romanele finaliste la Premiul Naţional pentru Proză Ziarul de Iaşi  în anul 2018. Alte premii: Premiul Radio România Cultural, secțiunea Proză (2024), pentru romanul Chiajna din Casa Mușatinilor  ; Premiul Național pentru Proză Ziarul de Iași  (2024) pentru Chiajna din Casa Mușatinilor  ; Premiul „Cartea Anului” al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România în 2019, pentru Ultima Cruciadă și în 2024 pentru Chiajna din Casa Mușatinilor .   Opera: proză: Fotograful Curţii   Regale (Cartea Românească, 2015, reed. Polirom 2016); Darul lui Serafim (Polirom, 2016, reed. 2020); Hanul lui Manuc  (Polirom, 2017, reed. 2018); Ultima cruciadă  (Polirom, 2019); Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos  (Polirom, 2019); În umbra ei  (Polirom, 2021, reed. 2024); Chiajna din Casa Mușatinilor  (Polirom, 2023); literatură pentru copii: seria Istoria povestită copiilor  (Nemi, 2018-2020, reed. Polirom, 2024), volumele: Decebal şi un solomonar misterios ; Aeticus şi o călătorie în jurul lumii ; Menumorut şi minele de aur de la Roşia Montană ; Litovoi şi Şcoala Solomonarilor din Crângul Pământului ; Mircea cel Bătrân şi şcoala scutierilor ; Regina Maria și Marea Unire ; Mihai copilul-rege ; Vlad Țepeș și Ordinul Dragonului ; Iancu de Hunedoara și legenda fântânii din castel .   Referințe critice: Gabriela Adameșteanu, Bianca Burța-Cernat, Radu Ciobanu, Bogdan Crețu, Dan Gulea, Elisabeta Lăsconi, Adrian Lesenciuc, Marius Miheț, George Neagoe, Florina Pârjol, Irina Petraș, Alexandru Oravițan, Cristian Teodorescu, Laurențiu-Ciprian Tudor, Stelian Țurlea; Referințe în dicționare, istorii literare: Mihai Iovănel, Istoria literaturii române contemporane 1990-2020 (Polirom, 2021); Adrian Lesenciuc , Critica de ditrecție, vol. II, Inelul. Mărimi scalare  (Junimea, 2024).   „Am citit în patru reprize noul roman al Simonei Antonescu. După fiecare pauză m-am întors mai curios la ceea ce urma. Asta nu mi se prea întîmplă cu romanele care trec de cinci sute de pagini, chiar dacă respect hărnicia autorilor. Foarte bine construit, după o formulă clasică, Hanul lui Manuc e cel mai ambițios proiect epic al romancierei și, pentru gustul meu, cea mai bună carte a ei de pînă acum. Pentru cei care au citit și primele ei două romane: vor regăsi aici marile însușiri ale autoarei. Darul de povestitoare, putința de a zugrăvi personaje care să-ți rămînă în minte și, aici mai ales, știința de a lega între ele feluritele fire narative ale romanului într-un edificiu fără fisuri.” (Cristian Teodorescu)   „ Fotograful Curţii Regale este un roman vintage, reuşind să capteze istoria cea mare prin istoriile mărunte, cu multe poveşti cu mister (Croitoresele), poveşti magice (Balta Vrăjitoarelor) sau fabuloase (Căsăndriţa Sânzienelor) şi naraţiuni iniţiatice (Lăutarii). Este dovada unui talent autentic, îi rămâne să confirme cu următoarea carte că este ceea ce promite aici: o mare scriitoare. ” (Elena Lăsconi).

N. 8 decembrie 1954, Reghin. Prozator, poet. A urmat liceul în Codlea și l-a absolvit la Petroșani, unde a urmat ulterior cursurile Institutului de Mine. A experimentat numeroase meserii, în țară și în străinătate. A ocupat în ultimii ani funcții administrative în cadrul Primăriei Municipiului Codlea. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2022. A debutat cu poezie în 1971, în Orizont , Convorbiri literare și Tomis . În 1972 debutează cu proză, publicată în Vatra. Debutul editorial cu volumul de povestiri Să n-o săruți pe Isabel (Arania, 2000). O antologie de autor a fost publicată în limba engleză, Do Not Kiss Isabel (Infrarom Publishing, 2008). Premii: Premiul I la concursul Helion organizat de Casa Universitarilor din Timișoara (1987), cu povestirile Să n-o săruți pe Isabel și O casca albă și un copil în ploaie   Opera: proză: Să n-o săruți pe Isabel  (Arania, 2000; reed. 2005); Cadouri de Crăciun (Karmat Press, 2003); Aproape îngeri (Cartea Românească, 2004); Numărul fiarei (Vremea XXI, 2004); Poiana îngerilor (Aldus, 2004); Aproape îngeri (Vremea, 2005); Cartea de magie  (Vremea, 2005); Cum să cumperi un calculator  (Phoenix, 2005); Șapte flori erotice (Vremea, 2006); Apocalipsa după Ceaușescu (Vremea, 2012, reed. 2013); Întâlnire cu dragonul  (Etnous, 2015); Justițiarul  (Vremea, 2016); Comisarul și cei șapte pitici (Smart Publishing, 2016); Comisarul și blestemul sângelui (Neuma, 2017); Gheață la malul sufletului meu (Etnous, 2018); Războiul Eleninei (PavCon, 2018); Iubirea, ca o pânză de păianjen (Etnous, 2019); Laika, dragostea mea (Etnous, 2019); Războiul Celestinei (Pavcon, 2019); Comisarul și cei șapte pitici (Neuma, 2019); Cum fac dragoste taurii (Creator, 2019) Comisarul, Pisica și Malamutul (Neuma, 2020); Univers lipsit cu scoci (Pavcon, 2021); Zbang tung bung (Pavcon, 2021); O lacrimă de Batavia (Smart Publishing, 2022); Arma noastră este timpul (Tracus Arte, 2022); Dulce ca moartea este sărutarea ta (Smart Publishing, 2022); Aventurile unei fere cuminți (Creator, 2022). Traduceri din opera proprie: Do Not Kiss Isabel (în engleză, Infrarom Publishing, 2008).   Referințe critice: Cătălin Badea-Gheracostea, Nicolae Dina, Horia Gârbea, Nicoleta Milea, Radu Ilarion Munteanu, Răzvan Nicula   „ Comisarul și blestemul sângelui este un roman atipic și care depășește limitele consacrate ale genului policier. Sergiu Someșan este un prozator experimentat, care a obținut succes în multe specii ale prozei, de la romanul SF și povestirile fantasy până la epica realistă. Suspansul menținut cu atenție este însoțit în permanență de umor, bine dozat, și de un remarcabil dar de a crea personaje veridice, din medii sociale foarte diverse. Fundalul social al acțiunii dă consistență unui text excelent, care va avea succes nu doar în România. Tema va interesa numeroși cititori, în măsura în care romanul va fi tradus, așa cum merită. ”. (Horia Gârbea)   „ Cu primul său roman, Sergiu Someșan trece la alt nivel al prozei proprii și, îndrăznesc să spun, își găsește un loc singular în ficțiunea speculativă romînească. El este interesat de a trăi clipa și, simultan, de a afla înțelesul perioadelor, vîrstelor, regimurilor și erelor. Antinomia aceasta, autorul de proză scurtă, Sergiu Someșan, o rezolva fie apropriindu-și un mit, o legendă sau un simbol, întotdeauna printr-o transfigurare artistică personală, străină clișeelor, de cele mai multe ori sub un stil osmotic cu umorul inteligent, fără excese, iar rezultatul purta mai degrabă o notă satirică decît parodică. ” (Cătălin Badea-Gheracostea, Observator cultural, nr.652/2012)

Născut la 18 decembrie 1971, Brașov,  din părinții Ștefan și Maria-Aurelia preot, poet, eseist, redactor tv. Licențiat în teologie pastorală al Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea, doctor în Teologie Biblică al aceleiași facultăți debut absolut în revista “Legea românească “ (1991), debut cu volumul de versuri : “Singurătățile dorului “ (2003). Membru al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din anul 2013. Premiul Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de versuri “Nostalgii” (2013) și pentru volumul “ Poeme din exil”(2020). A publicat : -volumele de versuri: " Singurătățile dorului"(2003), "Tăceri roditoare"(2005), "Neînserate dimineți "(2008), "Silencios fructuosos"- ediție bilingvă (2010), "Citadela sufletului meu" (2011), "Nostalgii" - antologie de autor (2013), "Semne de carte" (2015), "Oglindiri în acuarelă" (2019) și "Poeme din exil" (2020). “Culoarea zilei - jurnal poetic” (2023). -volume de omilii: “ Înțelesuri ale Evanghelie “, “ Bucuriile Cuvântului”, “Decojind ceapa în așteptarea Răsăritului“, -volume de eseuri: “Înțelesuri ortodoxe”, ”Ortodoxia romantică”, ”Gânduri pastorale”,” Ierusalim - Istorie și eshatologie”. -cărți de dialoguri : “Bucuriile credinței”, “Mărturisire și dialog”, “ Ca o zi de duminică”, “Farmecul discret al mirării”. - ediții de text : “ Episcop Vasile Coman,  Rugăciunile pentru autoritățile statului în Cultul creștin “(2007), Episcop Vasile Coman,  “ Glasul credinței, cuvântări apologetice pentru întărirea credinței în Dumnezeu “(2011) Referințe critice: Anca Maria Dobri, Juvenile Ionașcu, Mircea Moț, Florin Șindrilaru, Constantin Necula, Liliana Ursu, Răzvan Voncu, Cezar Boghici, Ioan Paler, Adrian Lesenciuc,  Laurențiu Ciprian Tudor, Anton Nicolae, Olivia Axinte, Constantin Petrea, Virgil Borcan, Ovidiu Moceanu. Virgil Borcan : “ S-a observat cu precizie critică un aspect esențial al liricii lui Cristian Muntean, pe care aș îndrăzni să-l numesc sublimare, în sensul aproape chimic, nu psihanalitic, al termenului. Poezia lui spune foarte mult ( uneori chiar mai mult) prin ceea ce nu spune, ca și cum autorul și-ar fi însușit ( sunt sigur că a făcut-o) lecția lui Michelangelo, dezgolind statuia din blocul de marmură, ori pe a lui Mallarme, pentru care numirea unui lucru suprima nouă zecimi din plăcerea de a-l sugera. Se obține astfel un reflex retoric destul de rar, un halou al (pe)trecerii cuvintelor, care persistă după încheierea lecturii poemului. Or, asta nu o dă doar talentul, oricât de necesar ar fi el, ci o știința deplină a strunirii textului, pe care de altfel o întâlnim și în eseurile, or, mai recent, minunatele omilii ale părintelui poet”. Florin Șindrilaru: “ O bună parte din creația poetică a lui Cristian Muntean este apotefmatică. Textul poate fi clar, silogistic dar și asertotic:” Vai de cei ce n-au fost niciodată înfrânți/ Nu vor învinge niciodată/ în viață.” Alteori, textul gnomic recurge la paradox: “ Pentru foarte mulți dintre noi/ iubește-l pe aproapele tău/ ca pe tine însuți/ e o formă de neiubire.” O învățătură, un precept,trece în poezie, iar textul, aparent sec, se cere îndelung asumat: “ Astăzi este mâinile de care /te-ai temut ieri.” Poemul capătă alteori formă unei proze curate, raționamentul de tip conceptual obligând cititorul la meditație:” Am față de moarte un sentiment de vinovăție/ pentru că mă simt dator/ să-i explic mereu/ prezența.//Sunt din ce în ce mai mulți/ cei care îmi cer socoteală// De fapt ei au uitat/ că nu există moarte fără înviere// Înger căzut.”

Pseudonimul sub care semnează Alexandru Maroiu. N.13 aprilie 1948, București. Inginer, absolvent al Universității Politehnice Bucuresti, facultatea TCM, în anul 1971 și al Cursurilui Postuniversitar de Comerț Exterior din anul 1982. Prozator şi eseist, membru al filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România din decembrie 2019. Colaborator la publicațiile Libris , Scrisul românesc , Vatra Veche , Utopiqa , Epithet, Tribuna . A debutat cu colecția de nuvele   Dicţionar comercial subiectiv,  apărută la Editura Scrisul Românesc din Craiova în anul 2012. Din anul 2016, începe să publice romanele aparținând ciclului  Anii cenuşii,  o lungă cronică a societăţii româneşti din perioada comunistă. Pentru volumul I din acest ciclu, intitulat Viaţa la periferie,  a primit, în anul 2017, Premiul de Debut al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România.     Opera: proză: Dicționa comercial subiectiv , proză scurtă   (Scrisul Românesc, 2012); Ciclul Anii cenușii , vol. I, Viața la periferie  (Scrisul românesc, 2015); vol. II, Prețul evadării (ePublishers, 2016); vol. III, Umbrele trecutului  (Libris Editorial, 2017); vol. IV, Minciună și trădare  (Libris Editorial, 2018); vol. V, Sfârșit de eră (Pastel, 2021); vol. VI, O revoluție ratată (Pastel, 2022); Spre occident  (Libris Editorial, 2019); Katia  (Creator, 2020); Nunta (Pastel, 2024); eseuri: Paris, între real și vis , publicat ca serial în diferite reviste; Note de lectură , în curs de apariție, eseuri despre apariții pe piețele de carte din România și Franța.   Referințe critice: Nicolae Băciuț, Rodica Bretin, A.I. Brumaru, Iulian Cătălui, Mircea Doreanu, Florea Firan, Gheorghe Stroe, Ștefan Vlăduțescu ; Referințe în dicționare, istorii literare: Ion Popescu Topolog,  Lector - Lictor , vol. II   (Pastel, 2021); Adrian Lesenciuc, Critica de direcție, vol. II. Inelul . Mărimi scalare (Junimea, 2024) .   „ Nota aparent nevinovată a lui Alex Maroiu este, într-un fel, esența întregii întrețeseri epice: „ Cine putea fi mai popular decât un vechi securist ?”. Poate că tocmai de aici ar putea veni limpezirea firului lecturii. Ciclul Anii cenușii menține această indecidabilitate morală instituită de comuniști și propune o radiografie epică alertă, aparent alunecând în planurile personale ale relațiilor pseudoprotagoniștilor, în fapt simple mașinării într-o lume guvernată de „ relațiile securiste ”, cum le denumește Alex Maroiu . Cred că Anii cenușii constituie un demers epic consistent, o lucrare importantă, care necesită a se bucura de reflectarea fidelă în presa românească de specialitate. ”. (Adrian Lesenciuc, Tribuna, nr.478/2022)   „ Romanul lui Alex Maroiu este foarte bine condus pe toate meandrele epice, narația se impune prin soliditate. Scriitura nu este volatilă, dar volubilă, are naturalețea vieții, fără contrafacerea artizanală a diletantului. Cred că, deja, fără voia autorului, situându-se valoric lângă acela, prin scriitura trainică și prin gustul neastâmpărat pentru poveste, romanul Katia al lui Alex Maroiu e o replică remarcabilă la Rusoaica lui Gib Mihaiescu. Povestea nu face, în roman ( aci, desigur, nici în remarcabila carte a lui Alex Maroiu ), doar sarea și piperul, cum se spune, aci povestea este tocmai substanță, materia epică, dar e, deopotrivă,  spiritul care animă materia. Este, mai întâi, ceea ce induce, în lectură și în citator plăcerea, fără de care textul, orișicare, ar mai avea oare palpitul vieții? ” (A.I. Brumaru, Vatra Veche, nr.1(145)/2021)