Search Results

N.18 februarie 1963, Iași, cu numele Mona-Liana Paiu. Traducătoare și redactor de carte. Absolventă a Facultății de Filologie (secția Franceză-Engleză) a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1985). Membră a Uniunii Scriitorilor, Filiala Brașov din anul 2024. În 1983 publică la Editura Humanitas traducerea volumului Limba de lemn al istoricului francez Françoise Thom. A mai tradus din opera lui René Girard, Alain Besançon, Paul D. Quinlan, Ralf Dahrendorf, Maurizio Viroli, Amitai Etzioni, Pierre Manent, Vladimir Nabokov, Mark Lilla, Allan Bloom, Marcel Gauchet, Oscar Wilde, Victor Ieronim Stoichiță. A publicat „La mia età d’oro“, povestire în volumul colectiv coordonat de Adriana Corrado, Ama il   prossimo tuo come te stesso…fosse anche tuo marito!  (Edizioni Scientifiche Italiane, Napoli, 2017).   Opera: traduceri: Françoise Thom,  Limba de lemn (Humanitas, 1993; reed. 2005); René Girard, Violența și sacrul (Nemira,  1995); Alain Besançon, Imaginea interzisă : Istoria intelectuală a iconoclasmului   de la Platon la Kandinsky (Humanitas, 1996); Alain Besançon, Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism și unicitatea „Șoah”-ului (Humanitas, 1999; reed. 2007; 2017); Paul D. Quinlan, Regele playboy. Carol al II-lea al României (Humanitas, 2001; reed. 2008); Ralf Dahrendorf, După 1989. Morală, revoluție și societate civilă (Humanitas, 2001); Maurizio Viroli, Din dragoste de patrie. Eseu despre patriotism și naționalism (Humanitas, 2002); Amitai Etzioni, Societatea monocromă (Polirom, 2002); Pierre Manent, O filozofie politică pentru cetățean ; reed. sub titlul Cum de putem trăi împreună. 16 lecții de filozofie politică pe înțelesul oricui (Humanitas, 2003: reed.2017); Vladimir Nabokov, Pnin (Humanitas, 2004; reed. Polirom, 2011; 2020); Mark Lilla, Spiritul nesăbuit. Intelectualii în politică (Polirom, 2005); Allan Bloom, Criza spiritului american (Humanitas, 2006; reed. 2017); Marcel Gauchet, Ieșirea din religie (Humanitas, 2006); Oscar Wilde, Crima lordului Arthur Savile (Humanitas, 2009); Emil Cioran, Luca Pițu, Sorin Antohi, Le Néant roumain. Un entretien/Neantul românesc.O convorbire (ed. Bilingvă, Polirom, 2009); Pierre Manent, Metamorfozele cetății. Eseu despre dinamica Occidentului (Humanitas, 2012); Victor Ieronim Stoichiță, Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice (Humanitas, 2013); Victor Ieronim Stoichiță, Despărțirea de București. O povestire (Humanitas, 2015; reed. 2024). A mai tradus: în colaborare cu Sorin Antohi: Pierre Manent, Istoria intelectuală a liberalismului. Zece lecții  (Humanitas,  1992; reed. 2003, 2013); Alain Besançon, Confuzia limbilor. Criza ideologică a Bisericii  (Humanitas, 1992); Alain Besançon, Anatomia unui spectru. Economia politică a socialismului real  (Humanitas, 1992, reed. în 2014 sub titlul Anatomia unei stafii. Falimentul unei utopii întrupate ); Katherine Verdery, Compromis și rezistență. Cultura română sub Ceaușescu  (Humanitas, 1994); Mihai Șora, Despre dialogul interior. Fragment dintr-o antropologie metafizică  (Humanitas, 1995; reed. 2006); Alain Besançon, Dilemele mântuirii. Criza Bisericii catolice (Humanitas, 2001); Mircea Eliade, Făurari și alchimiști , Humanitas, București, 2019; în colaborare cu Ruxandra Demetrescu și Gina Vieru ‒  Victor Ieronim Stoichiță, Vezi? Despre privire în pictura impresionistă  (Humanitas, 2007; reed. 2024); în colaborare cu Claude Karnoouh (tr. din română în franceză) ‒ Sorin Antohi, Imaginaire culturel et réalité politique dans la Roumanie moderne. Le stigmate et l’utopie (L’Harmattan, Paris, 1999); în colaborare cu Oana Bârna ‒ Aleksandra Mizielińska, Daniel Mizieliński, Sub pământ, sub ape  (Humanitas Junior, 2017).   Referințe critice: Adrian Papahagi, Bogdan-Alexandru Stănescu.   „Cea mai frumoasă carte citită în ultima vreme este Despărţirea de Bucureşti (Humanitas, 2015) a lui Victor Ieronim Stoichiţă, povestea copilăriei şi adolescenţei sale în anii ’50-’60. Niciun tânăr n-ar trebui să rateze acest bildungsroman memorialistic. Aş introduce mâine cartea în programa şcolară, alături de Amintiri din copilărie şi Romanul adolescentului miop. Memoriile lui Stoichiţă sunt în primul rând o şcoală a eleganţei stilistice: deşi e tradusă din franceză (de impecabila Mona Antohi), cartea pare scrisă în română. În chip firesc, „dinţii de metal care muşcă voios din cincinal“ din cântecul comunist al anilor lui Gheorghiu-Dej şi multe asemenea sună mai autentic în originalul românesc decât în versiunea franceză.” (Adrian Papahagi, Apostrof, nr. 1 (308)2016)   „Amintirile se încheie cu plecarea la Roma, alături de alți doi bursieri (dintre care unul pare a fi Marian Papahagi), cu începutul unei noi vieți, cu începutul adevăratei formări intelectuale. Despre care eu, personal, aș vrea să știu mai multe… Dat fiind că ediția Humanitas este o traducere, trebuie neapărat spus că ea îi apar­ține Monei Antohi și este impecabilă.” (Bogdan-Alexandru Stănescu, Observator cultural, nr. 819/2016).

N. 6 noiembrie 1958, la Brașov. Prozatoare, membră a Uniunii Scriitorilor din 1991, a PEN România şi a Asociaţiei Creatorilor de Ficţiune, Rodica Bretin a debutat cu o povestire în 1982, iar în 1985 i-a apărut volumul Efect Holografic. Este absolventă a Colegiului Naţional Andrei Şaguna (1977) şi a Facultăţii TCM, Universitatea Braşov (1982). A urmat o carieră literară în Bucureşti, activând ca lector, redactor, traducător, editor. A coordonat seria Antares, dedicată prozei fantastice şi culturii enciclopedice, a realizat antologiile de literatură clasică Cronici din lumi interzise (2003) şi Vânătorii Lumii de Dincolo (2006). A tradus patru romane din engleză şi franceză. Publică proză, eseuri, articole și recenzii în reviste literare din România (România literară, Viaţa românească, Convorbiri literare, Luceafărul de dimineaţă, Familia, Ficțiunea, Vatra, Tribuna etc.) şi din străinătate: The Historian (Marea Britanie), Antares (Franţa), Cirsova Magazine, Four Star Stories, Aphelion, Gracious Light (SUA), Teoria Omicron, Maquina Combinatoria (Ecuador). În 2017 a primit „Premiul COLIN, categoria volum de proză scurtă fantastică“ pentru Cetatea fără trecut, Editura Nemira, Bucureşti; în 2019 „Premiul Opera Omnia“, decernat la Timişoara pentru întreaga activitate, în 2022 „Premiul Daniel Drăgan“ acordat de Asociaţia „Buna Vestire“ din Miercurea-Ciuc şi Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor, pentru volumul de povestiri Amurgul elkilor; în 2023 „Premiul Ficţiunea“ pentru povestirea A opta moarte, apărută în revista Ficțiunea, iar în 2024 „Premiul revistei literare Libris pentru proză“. Opera: este autoarea a peste 30 de volume de povestiri și romane de proză fantastic-realistă, memorialistică și istorie romanțată, printre care: Şoimul Alb (Facla, 1987); Uriaşul cel Bun (Ion Creangă,1989); Drumul fără Sfârşit (Baricada, 1991); Cel care Vine din Urmă (Baricada, 1993); Lumea lui Hind (RAI,1998); Omul de Nisip (Image, 2000); Cetatea fără trecut (Nemira, 2015); Fortăreaţa (Tritonic, 2016); Fecioara de Fier (CNI Coresi, 2002; reed. Cartea de Buzunar, 2006; Eagle, 2014; Tritonic, 2017); Casa fără cărţi (Pavcon, 2020); Amurgul elkilor (Creator, 2021); Ultima frontieră (Pavcon, 2021); Ecouri din tenebre (Crux, 2016; reed. Creator. 2022); Vikingii (Creator, 2023); Tigrii visează în culori (Editura pentru Artă și Literatură, 2024). Referințe critice: Horia Aramă, Cătălin Badea-Gheracostea, Voicu Bugariu, Iulian Cătălui, Vladimir Colin, Oliviu Crâznic, Mircea Doreanu, Gabriela Gîrmacea, Alex Lamba, Mircea Opriță; Referințe în dicționare, istorii literare: B. Crăciun, D. Crăciun-Costin, Dicționarul scriitorilor români de azi (Editura Porțile Orientului, 2011); Alina Kristinka (Cătunescu), Dicționarul autorilor români contemporani, (Editura Arial, 2013); Georgeta Marcu, Personalități feminine contemporane din România. Dicționar biografic (Editura Meronia, 2013). „Fibra autentică a Rodicăi Bretin este cea poetică, dar arta abstractizării, a formelor literare elaborate nu e dusă niciodată la extrem, lăsând libertate de mişcare inovaţiei creatoare şi reacţiilor spontane. Dincolo de o lectură care va stărui în mintea cititorului măcar o vreme, Rodica Bretin mai-mai că ne determină să iubim din nou, cu dulce-amară naivitate, literatura.” (Mircea Doreanu) „Rodica Bretin este, în momentul de față, o scriitoare consacrată, prolifică pe plan beletristic și apreciată de critică, de editori și de public. Cărțile ei sunt un amalgam de istorie, aventură, fantastic, ceva filosofie şi intrigă poliţistă, toate amestecate într-o acţiune spectaculoasă, care pune problemele societăţii actuale într-un mod original.” (Oliviu Crâznic)

N. 27 noiembrie 1956, Brașov. Poetă și prozatoare de expresie germană. Fiica lui Hildegard (născută Muerth) și a lui Gheorghe Puchianu. Absolventă a Facultății de Limbi Germanice, Universitatea din București; doctor în Filologie. Conferențiar universitar la Universitatea „Transilvania” din Brașov. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov,   din 1998. Debut absolut: nr.11/1980 al revistei Neue Literatur. Debut editorial: Das Aufschieben der zwölften Stunde auf die dreizehnte , Cluj-Napoca: Dacia, 1991. A colaborat la numeroase publicații culturale, în special la Neue Literatur . A tradus din limba germană Miss București , autor Richard Wagner (Rao, 2009). Proză și poezii semnate C.E. Puchianu au fost traduse în limba română de Cosmin Dragoste, Delia Cotârlea și Nora Iuga. Premii literare: premiul “Silberdistel” din partea săptămânalului Karpatendrundschau pentru poezie (1983); premiul de debut pentru poezie din partea Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (1993); premiul Adolf Meschendörfer din partea Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2005); premiul pentru eseu si critica literara din partea Uniunii Scriitorilor, filiala Brașov (2007) pentru Der Splitter im Auge. Überlegungen zur Interpretation einiger Erzählwerke von Thomas Mann. .   Opera: poezie: Das Aufschieben der zwölften Stunde auf die dreizehnte/ Amânarea ceasului al doisprezecelea pe cel de-al treisprezecelea (Dacia, 1991); Unvermeidlich Schnee/ Inevitabil zăpadǎ (Stutz, 2002); Verortete Zeiten/ Timpuri relocate (Aldus, 2008); Proză: Amsel – schwarzer Vogel/ Mierlǎ - pasǎre neagrǎ (Lagrev, 1995); Der Ameisenhaufen und andere Geschichten/ Mușuroiul și alte povestiri (Aldus, 1998); Ein Stückchen Hinterhof. Novellistische Familienchronik/ Curtea din dos. Cronică de familie (Stutz, 2001); Der Begräbnisgänger/ Amatorul de funeralii (Stutz, 2007); Patula lacht/ Patula râde (Stutz, 2012); Die Professoressa. Ein Erotikon in gebundener und ungebundener Rede / Profesoara. Un eroticon în versuri și proză (Pop Verlag, 2019); Eseuri: Der Splitter im Auge. Überlegungen zur Interpretation einiger Erzählwerke von Thomas Mann/ Așchia din ochi. Considerații despre interpretarea unor  opere narative de Thomas Mann (Stutz, 2006).   Referințe critice: Alex Barner, Elisabeth Berger, Caius Dobrescu, Mariana Lăzărescu, Joachim Wittstock   „ Carmen Elisabeth Puchianu erzählt Geschichten von Einzelgängern, zurückgezogenen Frauen und Männern. Die meisten von ihnen befinden sich am Rand des Lebens.” So lapidar führt der Klappentext in das 2007 erschienene Buch Der Begräbnisgänger ein. Die Figuren befinden sich aber nicht nur am Rand des Lebens, sondern pendeln auch in ihren Handlungen und Seinsformen häufig in Grenzbereichen hin und her, insbesondere zwischen den Spären des Tragischen und des Komischen [...]. Humor als Januskopf aus sinnlicher Lebenfreude und hohnlachendem Tabubruch, aus Anarchie und ohnmächtigem Aufbegehren, als Verlachen von Bedrohlichem vermag auch zu trösten und den Lebensfeind, möchte man fast sagen, den Tod zu verspotten. [...] Wer jemals Geschichten von Puchianu gelesen hat, wird zustimmen, dass in ihren Erzählungen die Tragik immer zum Lachen herausfordert, das Lachen hingegen den Leser gerne mit einem Quäntchen schlechten Gewissens erfüllt [...]/ Carmen Elisabeth Puchianu povestește despre oameni singuratici, femei și bărbați. Majoritatea dintre ei se află la marginea vieții.” Cu aceste cuvinte lapidare sunt prezentate povestirile volumului Der Begräbnisgänger/Petrecătorul (2007) pe coperta interioară a cărții. Personajele nu se află doar la marginea vieții, ele pendulează adesea în situații limită în sfere situate între tragic și comic [...] Umorul apare ca expresie ambivalentă oscilând între bucuria senzuală a vieții și încălcarea batjocoritoare a tabu-urilor,  între anarhie și revoltă neputincioasă; umorul ia în derâdere ceeace ne amenință, el consolează și poate chiar lua moartea însăși peste picior. Cine a citit vreodată povestirile lui Puchianu, va împărtăși impresia că în ele tragicul întotdeauna provoacă râsul, iar râsul îi provoacă cititorului câteodată  un dram de neliniște.” (Elisabeth Berger, despre volumul Der Begräbnisgänger, 2007)   „Melancholie und Sarkasmus fließen bei Carmen Elisabeth Puchianu ständig ineinander,  wobei zarte Schattierungen sich abwechseln mit prüziser Sinnfomulierung. Ihr Schreiben fügt all das zusammen, was die multirkulturelle Erfahrung von Kronszadz azsmacht: den kristallklaren schwarzen Humor der Rumänen sowie die metaphysische Trauer und den schwarzen Humor der Ungaren. Unter erotischem Vorzeichen, der polymorphen Perversität, die in jedem von uns verborgen liegt, durchdringen sich diese Charakteristiken im  Band Die Professoressa. Ein Erotikon in gebundener und ungebundener Rede (2019) mit hypnotischer Intensität./ Melancolie și sracasm se întrepătrund întotdeauna la Carmen Elisabeth Puchianu, nuanțe subtile alternând cu formulări precise de sens. Scrierea ei cumulează tot ceea ce reprezintă experiența multiculturală a Brașovului: umorul negru românesc în toată claritatea lui, tristețe metafizică și umorul negru al maghiarilor. Sub semnul eroticului și a unei anume perversități polimorfe, care se ascunde în fiecare dintre noi, se regăsesc cu intensitate hipnotizantă toate aceste caracteristici în volumul Die Professoressa. Ein Erotikon in gebundener und ungebundener Rede (2019).” (Caius Dobrescu despre volumul Die Professoressa. Ein Erotikon in gebundener und ungebundener Rede, 2019)

N. 19 februarie 1950, localitatea Dumbrava Roșie (Canton CFR), jud. Neamț. Fiul Ioanei și al lui Ioan Stoiciu. Soțul prozatoarei Doina Popa. Copilărie la Cantonul 248 – Halta CFR Adjudu Vechi. Poet, prozator. Studii superioare în filologie și filosofie întrerupte. A coordonat cenaclul studențesc 3. 14. Diferite meserii practicate. Actualmente redactor la Revista Viața Românească. Membru în Uniunea Scriitorilor din România din 1990, transferat la Filiala Brașov din 2024. Debuteză editorial cu ciclurile de versuri Balans şi  Cantonul 248  în Caietul debutanţilo r  din 1977 și 1978, ambele apărute sub egida editurii Albatros. La 30 de ani, în 1980, îi apare volumul de debut La fanion , pentru care îi este premiat de Uniunea Scriitorilor din România. Opozant și contestatar recunoscut al regimului dictatorial, este numit, din 22 decembrie 1989 şi până la 5 martie 1990 – când se retrage – în fruntea judeţului Vrancea, devenind și membru al Parlamentului Provizoriu. În ianuarie 1990 a fondat la Focşani revista literară bilunară Revista V , pe care o va conduce trei sferturi de an. Din 5 martie 1990 devine angajat al Uniunii Scriitorilor din România, ca redactor-șef al noului săptămânal literar Contrapunct . În 1991 demisionează și devine redactor principal al revistei Viaţa Românească . Din 1991 până în noiembrie 2004 este şi redactor-colaborator permanent, publicist-comentator şi consilier, la ziarul Cotidianul  (fondat de Ion Raţiu). Susţine numeroase rubrici originale în presa scrisă, publică eseuri şi texte de frontieră, dramaturgie, publicistică, pe lângă poezie şi proză. Tradus în engleză, franceză, germană, spaniolă, sârbă, chineză, ucraineana, maghiară, apărut în cărţi de poezie şi în reviste din străinătate.A primit premii în cadrul unor festivaluri internaţionale de poezie organizate la Cluj, Oradea, Deva, Iaşi, Bacău şi ale unor reviste literare, pentru poezie precum: Observator cultural, Poesis, Cuvântul, Ateneu, Antares, Argeş. Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Pentru volumul La fanion (1980). Premii ale Uniunii Scriitorilor din România: premiul ntru debut pentru La fanion (1980); pepremiul pentru poezie pentru Poeme aristocrate (1991); premiul pentru dramaturgie pentru Teatrul uitat (2005). Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova  și Premiul ASPRO pentru Singurătatea colectivă (1996), Marele Premiu ASPRO pentru Ruinele Poemului (1997). Premiul pentru Poezie al Festivalului Internațional de Poezie „Lucian Blaga” (Cluj) pentru Poemul animal (2000): Cartea de Poezie a anului 2012: Substanțe interzise. Marele Premiul al Festivalului Național de Literatură FestLit pentru Efecte 2.0 (2017). Premiul „Cartyea anujlui” la Colocviul Romanului Românesc Contemporan (2015). Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” (2018). Cu ocazia primei ediții a Congresului Național de Poezie, desfășurată în 2004 la Botoșani, i-a fost decernat marele premiu. Cetățean de Onoare al Municipiului Adjud. Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani. Meritul Cultural în grad e Ofițer (2004).   Opera: poezie: La fanion (Albatros, 1980, reed. 2015); Inima de raze (Albatros, 1982); Când memoria va reveni (Cartea Românească, 1985); O lume paralelă Cartea Românească, 1989); Poeme aristocrate (Pontica, 1991); Singurătatea colectivă (Eminescu, 1996); Ruinele Poemului (Pontica, 1997); Post-ospicii Axa, 1999); Poemul animal (Călăuza, 2000); La plecare (Vinea, 2003); Cantonul 248 (Vinea, 2005); pam-param-pam (adjudu vechi) (Muzeul Literaturii Române, 2006); Craterul Platon (Vinea, 2008; reed. 2016); Pe pag/ Vale-Deal (Cartea Românească, 2010); Lanțul , antologie (TipoMoldova, 2012); Substanțe interzise (Tracus Arte, 2012); Nous (Limes, 2015); Opera Poetică , vol.I (1978-1989) și vol.2 (1991-200) (Paralela 45, 2016); vol. III (2003-2008) (Cartea Românească, 2017); Efecte 2.0 (Tracus Arte, 2017); Născut în România (ed. bilingvă română-engleză, trad. Leach Fritz și Ioana Bușe; MTTLC.ro , 2017); Stricarea frumuseții (Rocart, 2019); Luare aminte (Rocart, 2022); Mersul lucrurilor (Limes, 2025); romane: Femeia ascunsă (Cartea Românească, 1997); Grijania (Paralela 45, 1999); Undeva, la Sud-Est (Într-unu-s doi)  (Cronica, 2001); Romanul-basm (Trup și suflet) (Dacia, 2002), Vrăjmaș (Polirom, 2014); Transfer (Polirom, 2017); teatru: Teatrul uitat (Muzeul Literaturii Române, 2005); memorialistică: Jurnalul unui martor (13-15 iunie 1990, Piața Universității, București) (Humanitas, 1992); Jurnal stoic din anul Revoluției, urmat de Contrajurnal (Paralea 45, 2002); Calea zădărniciei (Convorbiri de sfârșit cu Al Deșliu & „Inspirații” de început) (Palas, 2008); Ajuns din urmă (poemul-jurnal/ jurnalul-poem) (Junimea, 2017) Traduceri din opera proprie: Le cratère Platon (trad. Sorin Barbul, Vinea, 2016) ; Poems (Nous) (trad. Alexandra Velicu ; MTTLC.ro , 2017)   Referințe critice: „Domino-ul nebuniei, linia perfect derulată a oricărei demenţe sînt preluate şi integrate artistic într-un flux poetic în care Liviu Ioan Stoiciu excelează. S-a vorbit destul de mult (eu însumi am făcut-o) despre discontinuitatea şi rupturile din poezia lui Stoiciu; despre scenografia sa dezarticulată, aspectul descusut şi un proces al constituirii textului mai important decît produsul finit. Cu sprijinul acestui remarcabil Pe prag, completez acum profilul unei poezii ce creşte tocmai din rupturi aparente şi sincope bine controlate. Autorul nu pierde niciodată controlul. Reuşeşte să se identifice cu personajul rulat şi totodată să ia o distanţă faţă de acesta. Prima postură e simpatetică, pînă în punctul în care cititorul intră el însuşi în universul de amintiri şi obsesii al unui ins. Dar dacă prin aceste guri slobode sau cusute cu forţa ajunge să fie exprimat Adevărul? Dar dacă nebunul redus la tăcere era un vizionar, un profet, un vestitor al Apocalipsei? A doua postură, care îşi creează şi îşi întreţine un raport specific, este asumat obiectivă, descriptivă la modul exterior. Ea vine cu un uşor accent critic, sesizabil în confruntarea fantasmelor personale cu realitatea factuală (povestea necăjitului rural). În acest caz nu mai avem, prin urmare, o incandescenţă a viziunii, ci puţină culoare pusă în paginarea unei sminteli „obişnuite“, ordinare.” (Daniel Cristea-Enache, Observator cultural, nr.560/2011)   „Liviu Ioan Stoiciu este un poet original, unul din cei mai înzestraţi ai generaţiei sale. El trebuie citit fără prejudecăţile puriste de care continuă să fie grevată receptarea poeziei tinere într-o anumită critică. A venit timpul ca „prozaismele” sale (mai ales la debut), scriitura elocventă şi celelalte să nu mai fie considerate nepoetice. Literatura se schimbă după cum vrea ea, nu după cum ne închipuim noi.” (Nicolae Manolescu).

N. 2 decembrie 1967, Onești. Poet. a fost, pe rând, elev la o școală profesională din Brașov (profil turnător formator), „voluntar” la „Șantierul Național al Tineretului” Poarta Albă-Midia- Năvodari, angajat la „Uzina Steagul Roșu” (Întreprinderea de autocamioane), student neabsolvent al Facultății de Drept din București, absolvent al Facultății de Științe Economice, masterand (între 2007-2009) la cursurile de scriere creatoare coordonate de Alexandru Mușina la Facultatea de Litere din Brașov, apoi masterand la cursurile de Arta Actorului (Universitatea de Arte din Târgu Mureș), actor în câteva zeci de filme, reclame și piese de teatru. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2024. A debutat literar în revista Astra  în 1996. Debut editorial:  Gândurile inimii, volum de versuri publicat la Editura Orientul Latin (2005). A fost inclus în volumul colectiv 13 al Cenaclului Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, coordonat de Ion Topolog și Adrian Lesenciuc. A colaborat la revistele brașovene Astra , Corpul T și la Gazata de Transilvania/ Foaie pentru minte, inimă și literatură. I s-a acordat premiul pentru debut al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul 13 (c2design, 2006).   Opera: poezie: Gândurile inimii  (Orientul Latin, 2005); Stand-up poetry (Transilvania Express, 2010); Espresso lung, fără zahăr (Tracus Arte, 2016); Eva și raiul domestic (Tracus Arte, 2023).   Referințe critice: Andrei Bodiu, Cristian Ghinea, Daniel Luca, Mihaela Malea Stroe, Ion Oprișor,    „Silviu Dudescu este, mai întâi de toate, o persoană foarte interesantă. Economist de profesie și actor de vocație, Silviu Dudescu a trecut recent printr-o experiență-limită, o boală grea pe care cred că a învins-o în primul rând datorită naturii sale puternice și tonice. Poezia sa, care a trecut până astăzi prin varii “purgatorii”, inclusiv prin experiența masteratului de scriere creativă al Facultății de Litere a Universității Transilvania din Brașov, e rândul unei realități percepute ca spectacol, un spectacol comic și tragic totodată, în care eul e actant sau martor. Tocmai la poezia ca spectacol face trimitere și titlul volumului – Standt up Poetry. Este aici, dincolo de jocul de suprafață, o intenție de definire a poeziei ca punere în scenă.” (Andrei Bodiu)   „Într-o lume complice la propria banalizare – o lume aparent anostă, indiferentă – Silviu Dudescu încearcă, uneori cu disperare, să prindă clipa, clipa aceea esenţială, fulguraţia, strălucirea unică şi irepetabilă a unei faţete a cotidianului expusă efemer la lumină.  Clipa aceea esenţială, care dă sens existenţei. Clipa pentru care viaţa merită trăită. Cartea de faţă asta şi este. Dincolo de poezie, poem, poem în proză, este o colecţie de clipe esenţiale puse în ramă. Momentul ridicat la rang de instantaneu etern, rezumat al existenţei, precum vechile tabluri de nuntă, din care străbunicii ne zâmbesc şi acum, cu aerul conveţional-fericit al clişeelor sepia. Silviu Dudescu, poet al contemporaneităţii, care-şi construieşte lirica cu mijloace moderne, se află printre noi pentru a ne spune, la un „Espresso lung, fără zahăr”, ce se află dincolo de acest zâmbet şablon.” (Cristian Ghinea).

Numele sub care semnează Valentin-Horațiu Mălăele, n. 1 august 1952 (31 iulie 1952 în acte), Târgu-Jiu. Prozator, scenarist. Studii secundare la Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. Absolvent al Institutului de Artă teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” 91975), clasa prof. Octavian Cotescu. Actor, regizor, caricaturist. A jucat numeroase roluri în Studio „Casandra” în anii studenției, ulterior l Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, la „Nottara”, „Odeon”, Teatrul Național, ”Bulandra”, Teatrul de Comedie și în diverse companii independente. A regizat numeroase spectacole de teatru, jucate în special la „Nottara” și la Teatrul de comedie. A jucat peste 40 de roluri în filme, a semnat regia, în colaborare cu Adrian Lustig, pentru filmul Nunta mută (2008), a regizat Nunta mută (2008) și Funeralii fericite (2013) și două episoade din   serialul TV Ministerul comediei . Ca artist plastic, a avut numeroase expoziții. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, din 2024. A debutat cu volumul Horațiu despre Mălăele (Elena Francisc Publishing, 2008)A obținut numeroase premii pentru interpretare și premii de regie, printre care: Premiul pentru interpretare la Festivalul Național I.L Caragiale București, 1993 și Premiul Asociației Umoriștilor Români pentru interpretare, 1993 pentru piesa „Puricele”, Premiul pentru regie la Festivalul Comediei Românești, Premiul pentru regie Ion Băieșu şi Premiul pentru interpretare, Buzău, 1994 toate pentru „Escrocii în aer liber”, Premiul UNITER în anul 1998 pentru piesa „Unde-i revolverul ?” şi Premiul de Excelență al Festivalului „Comedy Cluj”, în 2012, Premiul de Excelență TIFF.22 (2023). A fost distins cu Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (2000). Pentru proza scrisă a fost recompensat cu Premiul revistei Ficțiunea pentru personalitatea artistică a anului (2022) Premiul „Radu Stanca” al revistei Apostrof și   Marele Premiu al festivalului de proză „Saloanele Liviu Rebreanu” pentru Tristețea ploilo r (2024).   Opera: poezie: Poezii și vorbe-n vânt (Bookzone, 2022); proză, memorialistică: Horațiu despre Mălăele (Elena Francisc Publishing, 2008, pe care o caracterizează „ghiveci intelectual”); Rătăciri (Allfa, 2012); HoARTiu Mălăele  (Art, 2018); Tehomir (Allfa, 2020, reed. Bookzone, 2024); O poveste cam ciudată și alte două povestiri (Bookzone, 2022); Tristețea ploilor (Bookzone, 2024).   Referințe critice:  „Nu te poți «plictisi» niciodată de «isprăvile» lui Horațiu, pentru că în aura lor te pierzi și te regăsești, te bucuri și oftezi, te amuzi și cazi pe gânduri. O experiență îmbogățitoare!” (Andrei Pleșu)   „Desenează superb. Joacă genial. Recită fabulos. Regizează minununat….ca și când toate astea n-ar fi fost de ajuns… și scrie excepțional! Nu poți decât să-l iubești! N-ai scăpare… îl iubești și gata! Un Artist cât o lume!” (Oana Pellea).

N.22 mai 1964, Târgoviște. Poet, prozator, eseist. A absolvit Liceul „Unirea” din Brașov. A studiat la istoria la Universitatea din București. Doctor în istorie cu tema „Rolul și evoluția Securității (1948-1964)”. În perioada liceului a făcut parte din Cenaclul 19/ Grupul din Brașov. În timpul facultății a activat în cenaclul Universitas condus de Mircea Martin. Istoric, arheolog. Fost consilier prezidențial și fost consilier de stat pe probleme de securitate. A fondat în 2005 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2022. A debutat în alături de colegii din Grupul de la Brașov, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Simona Popescu, în volumul colectiv Pauză de respirație (Litera, 1991). A realizat, împreună cu Nicolae Mărgineanu, două filme documentare, Execuția și Patru feluri de a muri. A fost protagonistul filmului documentar Le chasseur de la Securitate , realizat de Mirel Bran și Jonas Mercier, și al cărții La tortura del silenzio. Storia di Marius Oprea ,  cacciatore dei criminali di regime , scrisă de Guido Barella (2014, Edizioni San Paolo), apărută în traducere în Spania și România (la Editura Corint). Premiul ASPRO pentru debut pentru Solo de tamburină (Paralela 45, 1999). Premiul pentru cea mai bună carte de istorie a anului 2002 acordat de Asociația Editorilor din România pentru Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente: 1949‑1989. Premiul  Observator cultural pentru eseu/ memorialistică/ publicistică pentru Șase feluri de a muri (Polirom, 2009). Premiul Festivalului Internațional de Poezie de la Sighet (2015) pentru Rețeta fericirii. Premiul „Ion Hobana” pentru cel mai mai bun roman in domeniul literaturii imaginarului pentru volumul Neasemuita istorie a Imperiului Roman de Răsărit (Polirom, 2016)..Premiul pentru eseu conferit de AgențiadeCarte.ro pentru Rola 800. Omul care a umilit Securitatea (2019).   Opera: poezie: Pauză de respirație  (Litera, 1991); Solo de trambulină (Paralela 45, 1999); America! America! (Cartea Românească, 2010); Întâlnire cu Apostol (Grinta, 2012); Rețeta fericirii în 92 de poezii , antologie   (Grinta, 2016); proză: Șase feluri de a muri (Polirom, 2009); Turma păstorului mut (Polirom, 2016); Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit (Polirom, 2017); istorie literară: Plimbare pe Ulița Tipografiei (Editura Fundației Culturale Române, 1996); Adevărata călătorie a lui Zahei. V. Voiculescu și taina Rugului Aprins (Humanitas, 2008); eseuri: Zorba și catedrala. 59 de povestiri de la frontieră (Humanitas, 2006); interviuri: Chipul morții: în dialog cu Vladimir Bukovski despre natura comunismului. (Polirom, 2006); istorie: Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente: 1949‑1989  (Polirom, 2002); Securiștii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliție politică (în colaborare cu Stejărel Olaru; Polirom, 2002) ; Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987 ,  Brașov (în colaborare cu Flori Bălănescu și Stejărel Olaru, reed. Polirom, 2018);  Bastionul cruzimii. O istorie a Securității (1948‑1964) Polirom, 2008); Jurnalul Național , Adevărata față a lui Traian Băsescu  (Jurnalul, 2012); Mafia arabă în România. De la Ceaușescu la Iliescu  (Corint, 2016); Moștenitorii Securității (reed. Polirom, 2018); Rola 800. Constantin Hagea, omul care a umilit Securitatea (Corint, 2018). A coordonat volumul Securistii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca politie politica  (Polirom, 2002)   Referințe critice: Vasile Bănescu, Lucia Cuciureanu, Vasile Gogea, Gheorghe Grigurcu, Monica Grosu, Nora Iuga, Adrian Lesenciuc, Marius Miheț, Dan Stanca, Cristian Teodorescu, Alexandra Turcu, Stelian Țurlea   „Volumul „Şase feluri de a muri“, editat de Polirom, se află la limita dintre ficţiune şi istorie. Autorul porneşte de la şase istorii din comunism, atestate de documente, care au în comun moartea; şase istorii cu acelaşi final tragic, în care personajele intră în legătură cu scriitorul, i se confesează. Marius Oprea prezintă evenimentele şi îi descoperă în arhive pe actorii acestora, iar apoi le creionează un întreg destin, conform Mediafax. „Şase feluri de a muri“ este o carte care captează emoţia cititorilor, deşi autorul se bazează, aşa cum observă şi cea care prefaţează volumul, Zoe Petre, pe „nesfârşita banalitate a oceanului de procese-verbale“. Mircea Cărtărescu l-a descris pe Marius Oprea drept „unul dintre cei mai curajoşi oameni care trăiesc în România“, conform Mediafax. Scriitorul a mărturisit că, uneori, i-a fost teamă pentru viaţa lui Marius Oprea. „Noi, când vorbim de supravieţuitori, ne gândim la ei ca la nişte eroi care vor trăi întotdeauna“, a spus Mircea Cărtărescu, spunând că, dimpotrivă, asupra supravieţuitorilor unui regim planează spectrul morţii.” (Vasile Bănescu, 2009)   „Năstrușnică se arată și ideea lui Marius Oprea din cel mai recent roman al său: Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit. Să recunoaștem că, devenind un imperiu, o țară își face un brand veșnic! E aproape miraculoasă forța narativă a unui individ obiș­nuit cu excavările și gropile comune, iată, gata să imagineze anatomia unei lumi utopice. Ca prozator, Marius Oprea nu se (mai) întreabă de ce trecutul ne împiedică să îmbrățișăm tot adevărul prezentului. Soluția lui e simplă: de­finiția fericirii înseamnă repaos. Nimic mai potrivit pentru bună parte dintre concetățeni. Care devin exportatori de fericire statică. Iar țara – un focar de beatitudine. Gândită altfel, proverbiala lene omenească ne ține aproape de viață, iar munca ne îndepărtează.” (Marius Miheț).

N.4 decembrie 1953, loc. Naruja, jud. Vrancea. Fiica Mariei (n. Olaru) și a lui Vasile Popa, fost membru al Mișcării legionare și fost deținut politic. Căsătorită cu scriitorul Liviu Ioan Stoiciu. A absolvit Liceul „Al. I. Cuza” din Focșani (1972). A fost contabilă la Biblioteca Județeană Vrancea, la Uniunea Scriitorilor și la editurile Univers și Paralela 45. A activat în cenaclul studențesc 3,14 . Activează în gruparea de la Durău (din 1995). Membră a Uniunii Scriitorilor din România din 2004, transferată la filiala Brașov din 2024. Și-a făcut debutul cu proză (schița Procesul frunzelor ) în revista Luceafărul . Editorial debutează în 1985 cu romanul Apel de seară (Editura Albatros). A colaborat la publicațiile Luceafărul , Ateneu ; Viața Românească , Convorbiri literare , Cronica , Hyperion , Caietele de la Durău ș.a. Premiul „Dumitru Pricop” pentru volumul Himera cu sfetnic aprins în cadrul Festivalului Internațional de creație literară „Titel Constantinescu” (2013).   Opera: proză: Apel de seară  (Albatros, 1985); Sfânta tinerețe (Timpul, 1998); Dragostesa vine de-a valma (Călăuza 2001); Rugăciuneă de iertăciune (Andrew, 2008); Pasărea cerului (TipoMoldova, 2012); Himera cu sfetnic aprins (Rafet, 2013); Ca frunza-n vânt (Junimea, 2016); Luna de miere (Junimea, 2018); Fire de iarbă  (Eikon, 2023). Romane nepublicate: Porumbei sălbaici ; Să nu te lupți cu morile de vânt ; Bărbatul de la telefon  (publicat în serial în suplimentul României libere în 1993)   Referințe critice: Mariana Codruț, Mircea Dinutz, Corneliu Fotea, Ioan Holban, Ștefan Ioanid, Adrian Lesenciuc, Valeria Manta Tăicuțu, Ionela Necula, Virgil Nistor, Valentin Popa, Matei Vișniec   „Sint admirabile paginile in care Doina Popa realizeaza [in Apel de seara] disectii subtile pe realitatile explorate, analize laconice sensibilizate de o morala subtextuala. Observatiile seci pe care naratorul le emite in diferite situatii au pregnanta si schiteaza rapid o atmosfera, oferind un anumit tonus prozei, o tratare prin contraste fine, in alb-negru, a unei lumi. Deloc idilic (), micro-romanul Doinei Popa este un avertisment si un apel. Nimic - pare sa spuna cartea - nu este mai fragil decit armonia existentei: nu tulburati acest echilibru dezertind de la seriozitate si rigoare.” (Matei Vișniec)   „ Î mi era dor să citesc un roman «bengescian» cinstit – analiză psihologică, fie şi cu despicarea fi­rului în patru, cum spunea «marea europeană» din secolul trecut, in­trigă, portrete memorabile, tipologii, caractere, notaţii de adâncime, planuri epice fin structurate, lumea de marionete, familia şi so­cietatea, monolog interior, problematica specială a cuplului, explorarea feminităţii în pârg sau în surpare –, în tradiţia pe care va fi deschis-o, în proza noastră, Hortensia Papadat-Bengescu, continua­tă, apoi, de (uitatele?) Ticu Archip, Maria-Luiza Cristescu, Eugenia Tudor-Anton, Gabriela Adameşteanu, Dana Dumitriu, Alexandra Târziu, Adriana Bittel, Adina Kenereş şi, iată, Doina Popa a cărei carte, «Ca frunza-n vânt» (în pregătire la Editura Junimea, 2016), nu face decât să con­firme această paradigmă solidă a epicii noastre, structurată în prozele – nuvele, povestiri, romane, schiţe – «femeilor teribile» din anii ’70 ai literaturii noastre într-o poveste de dragoste care explorează adâncul cuplului, problematica sa complicată tocmai din raportul pe care, încă G. Ibrăileanu, în «Privind viaţa» şi «Adela», îl vedea în termenii amor şi iubire.” (Ioan Holban).

N.27 septembrie 1973, la Braşov, din părinţi munteni. Poet, eseist şi jurnalist cultural. Studiile urmate în oraşul natal. Licenţiat în sociologie la Facultatea de Drept şi Sociologie a Universităţii „Transilvania” Braşov, master în Consiliere psihologică şi educaţională. Formator şi trainer. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2014 şi membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni din 2011. A iniţiat şi coordonat, din 2007, împreună cu poeţii Adrian Munteanu şi Cătălin Stanciu (şi sub coordonarea scriitorului Daniel Drăgan şi a Fundaţiei Culturale „Arania”), Grupul de litere-sunete-şi-culori “Caii verzi de pe pereţi” din Braşov. A înființat și coordonează Asociația Culturală Epithet și revista Epithet . A debutat publicistic în 2003, cu eseuri în paginile de cultură ale ziarelor locale din Braşov ( Bună ziua Braşov  şi Gazeta de Transilvania ) şi în reviste de psihologie umanistă ( Empatia şi Aici şi acum ). A mai publicat în: Astra, Gazeta de Transilvania, Spaţii culturale, Urmuz, Verso, Pro-Saeculum, Singur, Caiete silvane, Lumea credinţei, Lumina, Q Magazine, La Revista.ro , Merg.in  Debutul editorial are loc în acelaşi an, cu volumul de poezie Teama de cerc şi fuga după aripi  (Ed. Lux Libris, Braşov, 2003). Din 2006 este vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale „Arania” Braşov. Este distins cu  premiul III pentru poezie la Festivalul de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” (2006), respectiv Diploma de Onoare şi Premiul Arania pentru creaţie literară (2007). Primeşte din partea Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România Diploma de excelenţă pentru evenimentul literar al anului 2015. I s-a decernat Premiul „Cartea anului” al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru Licantropia poftei (2017) și pentru Jurnal de cuplu. A Couple’ s Diary (2019).   Opera: poezie: T eama de cerc şi fuga după aripi (Lux Libris, 2003); Memoria clipei sărutate – 70 cupidopoeme   (Lux Libris, 2004); Apostolul verilor (Arania, 2007); Capul cu păsări  (Arania, 2012); Nervi (Libris Editorial, 2014). Licantropia poftei  (Libris Editorial, 2017); Jurnal de cuplu. A Couple’ s Diary (ediție bilingvă română-engleză, trad. De Liliana Ursu și Tess Gallagher, Brumar, 2019): Loc de oftat (Școala Ardeleană, 2021); de inimă albastră. 20.50, antologie de autor (Creator, 2023); interviuri: Adevărul are coaja tare – convorbiri cu scriitorul Daniel Drăgan  (Arania, 2009); 365 de lămuriri în compania lui Laurențiu-Ciprian Tudor (convorbiri cu Teodor Baconschi, Polirom, 2019); Carte cu scriitori (Creator, 2020); Cartea pașilor  (convorbiri cu Liliana Ursu; Spandugino, 2023); Memorie de Alifant. Carte de taifas (cu Nicu Alifantis; Tracus Arte, 2023); Arte și parte .  Pentru o cultură a dialogului  (Editura pentru Artă și Literatură, 2024). Prezent în numeroase antologii, printre care şi Testament. Antologie de poezie română modernă/ Anthology of modern Romanian verse  (Editura Minerva, 2015);   Referințe critice: Adrian Alui Gheorghe, Teodor Baconschi, A.I. Brumaru, Mircea Brenciu, Virgil Borcan, Daniel Drăgan, Adrian Lesenciuc, Mihaela Malea Stroe, Mona Mamulea, Angela Nache Mamier, Felix Nicolau, Monica Pillat, Nicolae Stoie, Liliana Ursu, Radu Vancu.   „Laurențiu-Ciprian Tudor a depășit vârstele juvenile, dar rămâne tânăr sufletește și transmite - în scris sau în fapta de antreprenoriat cultural - o tonică prospețime. Are o structură psihologica apolinică, adâncită prin perspectiva spirituală, discret și consecvent asumată. Pe amintitul fundal se profilează calitățile unui intelect curios, fără a deveni intruziv, și virtutea unui interlocutor capabil să asculte cu o răbdare aproape patericală. Când își alege „țintele”, țintește sus, cu exigența omului îndrăgostit de performanța gândirii și rafinamentul percepției. Știe să evite narcisismul, așa cum se pricepe să iscodească, fără ispita detaliului trivial. Interviurile realizate de Laurențiu-Ciprian Tudor dobândesc, tocmai din aceste motive, valoarea adăugată a unei co-prezente fermecătoare, spre bucuria cititorilor încă dornici să profite de o lectura elevată și prietenoasă, adică să pătrundă în lunga tradiție a banchetului platonic. Vacarmul fără noima în care ne irosim de obicei primește astfel o lovitură de grație.” (Teodor Baconschi)

Nicu Alifantis. (2025). Bazar. Prefață de Lucian Vasilescu. Alifantismusic. 128p „Bazar e o poveste, nici lungă, nici scurtă, dar suficientă, în care fiecare dintre noi poartă cu sine un amalgam de trăiri ale vieții. Timpul petrecut în trecerea noastră prin lumea asta ne face să mai adăugăm câte ceva pe lunga tarabă a bazarului. Povestea mea e doar o provocare la care vă supun spre a vă descoperi fiecare propriul bazar. Veți fi uimiți câte lucruri puteți afla despre voi...” (Nicu Alifantis)

Liviu Ioan Stoiciu. (2025). Mersul lucrurilor. Colecția Magister. Limes. 104p. „E o carte puternică, substanțială, care poartă amprenta tematică și stilistică inconfundabilă a acestui poet de o factură specială: „Are lângă el o scriere neterminată. Bâiguie:/ nu mi-e bine cu mine. Încotro să o mai iau. Am tot încercat/ o cale sau alta. Nu-s de niciun folos/ desfătările…// Își reia în fiecare zi aceeași jelanie – nu-l ajută la nimic,/ dar altceva nu știe/ se să facă. Lumea trece, el rămâne parcă neschimbat…“” (România literară, nr.11/2025)

Tatiana Niculescu. (2025). Sfântul nr.6.  Humanitas. 200p „ Cine să fie oare Sfântul nr. 6? Personajul acestei povestiri s-a născut într-un sat din Imperiul Austro-Ungar, s-a instruit în limbi și culturi diferite, a cunoscut împărătese și regine, a fost participant activ la închegarea României Mari, a trecut prin două războaie mondiale. S-a trezit apoi într-o lume pe dos, în care politica și religia de stat tescuiau împreună destine, ștergeau identități, măsluiau istoria, perverteau mintea. Cum de el și-a păstrat cumpătul înaintând pe Calea Necunoscută, în dezastru și eșec? Secretul lui e povestea lui. ” (Humanitas)