top of page

Search Results

109 rezultate găsite cu o căutare fără conținut

  • Italia din inima mea

    Vineri, 16 mai 2025, începând cu ora 17.00, Galeria 9/ Sediul Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România a găzduit vernisajul expoziției de fotografie „Italia din inima mea” și lansarea volumului „Amprente italiene”, ambele realizate de scriitoare Rodica Fleșariu Marinescu, membră a filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România. Este vorba de un „periplu fotografic” despre cetatea eternă și nu numai, pe care o descrie și printr-o excelentă carte-jurnal de călătorie, intitulată „Amprente italiene”.

  • Rodica Fleșariu Marinescu

    Numele Rodicăi Marinescu-Frăsinei, n. 11 aprilie 1957, Brașov. Semnează și Rodica Marinescu. Fiica Virginiei și a lui Ovidiu Fleșariu. Absolventă a Facultății de mecanică, secția Electrotehnică, Universitatea din Brașov (1981). Master în Cultură Italiană, Universitatea din București (2005). A beneficiat de burse de studii din partea guvernului italian. R edactor și curator la Muzeul Țăranului Român. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2024. Debut absolut cu textul „Liviu Rebreanu – după o jumătate de veac” în Gazeta Transilvaniei (1994). Debut în volum cu lucrarea Roma - între jurnal și fotografie (Editura Punct/ Paideia, 2004). Lucrarea Roma inedită  a fost publicată în ediție bilingvă, română-italiană, tradusă în italiană de Gabriela Petre și Lavinia Bassani. A realizat expoziții de fotografie la Institutul Italian de Cultură din București, la Muzeul Țăranului Român, la Centrul Cultural Italian din Cluj-Napoca, la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și la Accademia di Romania din Roma.   Opera: eseuri, jurnale: Roma – între jurnal și fotografie  (Punct/ Paideia, 2004); C. Roma inedită/ Roma inedita  (ediție bilingvă, Martor, 2016);  Amprente italiene  (Peter Pan, 2022).   Referințe critice: Smaranda Bratu Elian, Federico Carabetta, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Vito Grasso, Cristina Manole, Lucia Mureșan, Costion Nicolescu. Referințe în dicționare, istorii literare: Adrian Lesenciuc, Critica de direcție, vol. II. Inelul . Mărimi scalare (Junimea, 2024) .   „Citesc cu încântare și invidie cele 47 de eseuri de iubire pentru Italia ale Rodicăi Marinescu. Voi încerca să explic pe scurt aceste două simțăminte și să extrag din ele un îndemn către cititor. Așa cum știam și cum ni se mărturisește și în aceste pagini, iubirea autoarei pentru patria lui Bramante și Michelangelo a fost instantanee și definitivă – de când a pus piciorul în Roma, mai ales în Roma. Iată că se împlinesc 30 de ani de atunci, 30 de ani de reveniri, de peregrinări în peninsulă, de intensă documentare și de repetate mărturii : căci Rodica Marinescu și-a împărtășit necontenit impresiile din călătoriile italiene prin numeroase expoziții fotografice organizate în spațiile expoziționale ale unor instituții de mare prestigiu din țară și din Italia și prin mai multe articole și volume de autor (toate menționate și la sfârșitul cărții de față). Primul contact cu Italia – aflăm din aceste pagini – a declanșat în ea, ca o boală, dorul de Italia, pe care apoi, iar și iar, și l-a satisfăcut dar nu și domolit. Cartea de față este o nouă mărturie a acestei dragoste fericite, căci e mereu împlinită și mereu declarată. Prin ce se deosebește această nouă mărturie de cele precedente? Prin ilustrație dar și prin text.” (Smaranda Bratu Elian, prefață la Amprente italiene, 2022)   „Rodica Marinescu, prin observațiile sale, prin descrieri și impresii, ne înlesnește această călătorie imaginară, aducându-ne acasă imagini, și gânduri, și emoții trăite, cu sensibilitatea unui consumator de artă avizat și mare iubitor de frumos. Sunt convinsă că sensibilitatea lectorului român al începutului de mileniu al treilea nu poate să nu vibreze la cele scrise în capitolele cărții, la călătoria prin tărâmul ce se lasă descoperit de ochiul atent și îndrăgostit de tot ce vede, de tot ce întâlneșete (dând uneori senzația că e o întâmplare, alteori că e un traseu inițiatic). […] Este aproape surprinzător că un specialist într-un domeniu al planurilor și cifrelor exacte, găsește resurse lirico-sentimentale și un limbaj firesc, elocvent, vorbindu-ne familiar și apropiat fiecăruia despre o „Italie a sa”, făcându-ne să ne dorim a o vedea sau revedea mereu… E un exercițiu de admirație și de iubire emoționant..” (Lucia Mureșan, 2004)

  • Poezia la Iași

    Festivalului Internațional „Poezia la Iași” În perioada 11-17 mai 2025, Primăria Municipiului Iași, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, a organizat cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional „Poezia la Iași”, la care au participat mai mult de 60 de poeți din 17 țări. Printre poeții invitați s-a aflat și brașoveanul Liviu Ioan Stoiciu.

  • Adrian Munteanu

    Adrian Munteanu (2025). Fereastra orbului.  Brașov: Editura Arania. „Poetul Adrian Munteanu experimentează un demers memorialistic inedit, care combină jurnalul, proza poematică, panseul existențial, amintiri din cea mai fragedă copilărie, aduse la zi, vizând îndeletnicirea scrisului, ca profesiune de credință. Există un risc, în instrumentarea acestui amalgam de genuri și stări, pe care autorul îl surmontează cu grație, conferind textului, în ansamblul său, o eficiență și un impact estetic penetrant, propriu, altminteri, și poeziei sale” (Radu Aldulescu)

  • Seri Literare Brașovene

    „Se tem scriitorii de inteligența artificială?” Ediția din mai Serilor Literare Brașovene, organizată joi, 15 mai 2025 de Asociația Culturală Epithet în parteneriat cu Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și cu Libăria Șt.O. Iosif din Brașov, a propus dezbaterea „Se tem scriitorii de inteligența artificială?”, plecând de la lucrarea coordonată de Ioana Pârvulescu, Scrisori pentru cititorii din 2125 .  Alături de invitatul de onoare al întâlnirii, scriitoarea brașoveană Ioana Pârvulescu, au fost prezenți Adrian Lesenciuc, Rodica Bretin și Anca Ianchiș, într-un dialog moderat de Augusta Oniță-Bagoly.

  • Liviu Ioan Stoiciu

    Premiul Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Vineri, 9 mai 2025, a avut loc Festivitatea de decernare a Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia, Ediția a IX-a. Juriul, alcătuit din Constantina Raveca Buleu, Horia Gârbea, George Neagoe, Irina Petraș, Vasile Spiridon, Adrian Tudurachi și Mihai Zamfir, a decis să acorde premiul poetului Aurel Pantea. Printre nominalizații la această ediție, incluzându-l pe laureat și pe poeții Ileana Mălăncioiu, Marta Petreu, Varujan Vosganian, Ovidiu Genaru și Dinu Flămând, s-a numărat și brașoveanul Liviu Ioan Stoiciu.

  • Seri literare brașovene

    „Cartea la concurență cu filmul, You Tube și Tik Tok” În data de 29 aprilie 2025 a avut loc ediția lunii aprilie a Serilor Literare Brașovene organizată de Asociația Culturală Epithet în parteneriat cu Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și cu Librăria Șt. O. Iosif din Brașov. Tema dezbaterii, pe marginea celui mai recent volum scris de Rodica Bretin („Tigrii visează în culori”), a fost „Cartea la concurență cu filmul, You Tube și Tik Tok”. La discuții au fost prezenți Rodica Bretin, Laurențiu-Ciprian Tudor, Eugen Gomboș și Anca Ianchiș. În cadrul evenimentului, vinul a fost pus la dispoziție de „Domeniile Davidescu”, prin reprezentanta sa, doamna Cătălina Tănăsescu.

  • Mona Antohi

    N.18 februarie 1963, Iași, cu numele Mona-Liana Paiu. Traducătoare și redactor de carte. Absolventă a Facultății de Filologie (secția Franceză-Engleză) a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1985). Membră a Uniunii Scriitorilor, Filiala Brașov din anul 2024. În 1983 publică la Editura Humanitas traducerea volumului Limba de lemn al istoricului francez Françoise Thom. A mai tradus din opera lui René Girard, Alain Besançon, Paul D. Quinlan, Ralf Dahrendorf, Maurizio Viroli, Amitai Etzioni, Pierre Manent, Vladimir Nabokov, Mark Lilla, Allan Bloom, Marcel Gauchet, Oscar Wilde, Victor Ieronim Stoichiță. A publicat „La mia età d’oro“, povestire în volumul colectiv coordonat de Adriana Corrado, Ama il   prossimo tuo come te stesso…fosse anche tuo marito!  (Edizioni Scientifiche Italiane, Napoli, 2017).   Opera: traduceri: Françoise Thom,  Limba de lemn (Humanitas, 1993; reed. 2005); René Girard, Violența și sacrul (Nemira,  1995); Alain Besançon, Imaginea interzisă : Istoria intelectuală a iconoclasmului   de la Platon la Kandinsky (Humanitas, 1996); Alain Besançon, Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism și unicitatea „Șoah”-ului (Humanitas, 1999; reed. 2007; 2017); Paul D. Quinlan, Regele playboy. Carol al II-lea al României (Humanitas, 2001; reed. 2008); Ralf Dahrendorf, După 1989. Morală, revoluție și societate civilă (Humanitas, 2001); Maurizio Viroli, Din dragoste de patrie. Eseu despre patriotism și naționalism (Humanitas, 2002); Amitai Etzioni, Societatea monocromă (Polirom, 2002); Pierre Manent, O filozofie politică pentru cetățean ; reed. sub titlul Cum de putem trăi împreună. 16 lecții de filozofie politică pe înțelesul oricui (Humanitas, 2003: reed.2017); Vladimir Nabokov, Pnin (Humanitas, 2004; reed. Polirom, 2011; 2020); Mark Lilla, Spiritul nesăbuit. Intelectualii în politică (Polirom, 2005); Allan Bloom, Criza spiritului american (Humanitas, 2006; reed. 2017); Marcel Gauchet, Ieșirea din religie (Humanitas, 2006); Oscar Wilde, Crima lordului Arthur Savile (Humanitas, 2009); Emil Cioran, Luca Pițu, Sorin Antohi, Le Néant roumain. Un entretien/Neantul românesc.O convorbire (ed. Bilingvă, Polirom, 2009); Pierre Manent, Metamorfozele cetății. Eseu despre dinamica Occidentului (Humanitas, 2012); Victor Ieronim Stoichiță, Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice (Humanitas, 2013); Victor Ieronim Stoichiță, Despărțirea de București. O povestire (Humanitas, 2015; reed. 2024). A mai tradus: în colaborare cu Sorin Antohi: Pierre Manent, Istoria intelectuală a liberalismului. Zece lecții  (Humanitas,  1992; reed. 2003, 2013); Alain Besançon, Confuzia limbilor. Criza ideologică a Bisericii  (Humanitas, 1992); Alain Besançon, Anatomia unui spectru. Economia politică a socialismului real  (Humanitas, 1992, reed. în 2014 sub titlul Anatomia unei stafii. Falimentul unei utopii întrupate ); Katherine Verdery, Compromis și rezistență. Cultura română sub Ceaușescu  (Humanitas, 1994); Mihai Șora, Despre dialogul interior. Fragment dintr-o antropologie metafizică  (Humanitas, 1995; reed. 2006); Alain Besançon, Dilemele mântuirii. Criza Bisericii catolice (Humanitas, 2001); Mircea Eliade, Făurari și alchimiști , Humanitas, București, 2019; în colaborare cu Ruxandra Demetrescu și Gina Vieru ‒  Victor Ieronim Stoichiță, Vezi? Despre privire în pictura impresionistă  (Humanitas, 2007; reed. 2024); în colaborare cu Claude Karnoouh (tr. din română în franceză) ‒ Sorin Antohi, Imaginaire culturel et réalité politique dans la Roumanie moderne. Le stigmate et l’utopie (L’Harmattan, Paris, 1999); în colaborare cu Oana Bârna ‒ Aleksandra Mizielińska, Daniel Mizieliński, Sub pământ, sub ape  (Humanitas Junior, 2017).   Referințe critice: Adrian Papahagi, Bogdan-Alexandru Stănescu.   „Cea mai frumoasă carte citită în ultima vreme este Despărţirea de Bucureşti (Humanitas, 2015) a lui Victor Ieronim Stoichiţă, povestea copilăriei şi adolescenţei sale în anii ’50-’60. Niciun tânăr n-ar trebui să rateze acest bildungsroman memorialistic. Aş introduce mâine cartea în programa şcolară, alături de Amintiri din copilărie şi Romanul adolescentului miop. Memoriile lui Stoichiţă sunt în primul rând o şcoală a eleganţei stilistice: deşi e tradusă din franceză (de impecabila Mona Antohi), cartea pare scrisă în română. În chip firesc, „dinţii de metal care muşcă voios din cincinal“ din cântecul comunist al anilor lui Gheorghiu-Dej şi multe asemenea sună mai autentic în originalul românesc decât în versiunea franceză.” (Adrian Papahagi, Apostrof, nr. 1 (308)2016)   „Amintirile se încheie cu plecarea la Roma, alături de alți doi bursieri (dintre care unul pare a fi Marian Papahagi), cu începutul unei noi vieți, cu începutul adevăratei formări intelectuale. Despre care eu, personal, aș vrea să știu mai multe… Dat fiind că ediția Humanitas este o traducere, trebuie neapărat spus că ea îi apar­ține Monei Antohi și este impecabilă.” (Bogdan-Alexandru Stănescu, Observator cultural, nr. 819/2016).

  • Rodica Bretin

    N. 6 noiembrie 1958, la Brașov. Prozatoare, membră a Uniunii Scriitorilor din 1991, a PEN România şi a Asociaţiei Creatorilor de Ficţiune, Rodica Bretin a debutat cu o povestire în 1982, iar în 1985 i-a apărut volumul Efect Holografic. Este absolventă a Colegiului Naţional Andrei Şaguna (1977) şi a Facultăţii TCM, Universitatea Braşov (1982). A urmat o carieră literară în Bucureşti, activând ca lector, redactor, traducător, editor. A coordonat seria Antares, dedicată prozei fantastice şi culturii enciclopedice, a realizat antologiile de literatură clasică Cronici din lumi interzise (2003) şi Vânătorii Lumii de Dincolo (2006). A tradus patru romane din engleză şi franceză. Publică proză, eseuri, articole și recenzii în reviste literare din România (România literară, Viaţa românească, Convorbiri literare, Luceafărul de dimineaţă, Familia, Ficțiunea, Vatra, Tribuna etc.) şi din străinătate: The Historian (Marea Britanie), Antares (Franţa), Cirsova Magazine, Four Star Stories, Aphelion, Gracious Light (SUA), Teoria Omicron, Maquina Combinatoria (Ecuador). În 2017 a primit „Premiul COLIN, categoria volum de proză scurtă fantastică“ pentru Cetatea fără trecut, Editura Nemira, Bucureşti; în 2019 „Premiul Opera Omnia“, decernat la Timişoara pentru întreaga activitate, în 2022 „Premiul Daniel Drăgan“ acordat de Asociaţia „Buna Vestire“ din Miercurea-Ciuc şi Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor, pentru volumul de povestiri Amurgul elkilor; în 2023 „Premiul Ficţiunea“ pentru povestirea A opta moarte, apărută în revista Ficțiunea, iar în 2024 „Premiul revistei literare Libris pentru proză“. Opera: este autoarea a peste 30 de volume de povestiri și romane de proză fantastic-realistă, memorialistică și istorie romanțată, printre care: Şoimul Alb (Facla, 1987); Uriaşul cel Bun (Ion Creangă,1989); Drumul fără Sfârşit (Baricada, 1991); Cel care Vine din Urmă (Baricada, 1993); Lumea lui Hind (RAI,1998); Omul de Nisip (Image, 2000); Cetatea fără trecut (Nemira, 2015); Fortăreaţa (Tritonic, 2016); Fecioara de Fier (CNI Coresi, 2002; reed. Cartea de Buzunar, 2006; Eagle, 2014; Tritonic, 2017); Casa fără cărţi (Pavcon, 2020); Amurgul elkilor (Creator, 2021); Ultima frontieră (Pavcon, 2021); Ecouri din tenebre (Crux, 2016; reed. Creator. 2022); Vikingii (Creator, 2023); Tigrii visează în culori (Editura pentru Artă și Literatură, 2024). Referințe critice: Horia Aramă, Cătălin Badea-Gheracostea, Voicu Bugariu, Iulian Cătălui, Vladimir Colin, Oliviu Crâznic, Mircea Doreanu, Gabriela Gîrmacea, Alex Lamba, Mircea Opriță; Referințe în dicționare, istorii literare: B. Crăciun, D. Crăciun-Costin, Dicționarul scriitorilor români de azi (Editura Porțile Orientului, 2011); Alina Kristinka (Cătunescu), Dicționarul autorilor români contemporani, (Editura Arial, 2013); Georgeta Marcu, Personalități feminine contemporane din România. Dicționar biografic (Editura Meronia, 2013). „Fibra autentică a Rodicăi Bretin este cea poetică, dar arta abstractizării, a formelor literare elaborate nu e dusă niciodată la extrem, lăsând libertate de mişcare inovaţiei creatoare şi reacţiilor spontane. Dincolo de o lectură care va stărui în mintea cititorului măcar o vreme, Rodica Bretin mai-mai că ne determină să iubim din nou, cu dulce-amară naivitate, literatura.” (Mircea Doreanu) „Rodica Bretin este, în momentul de față, o scriitoare consacrată, prolifică pe plan beletristic și apreciată de critică, de editori și de public. Cărțile ei sunt un amalgam de istorie, aventură, fantastic, ceva filosofie şi intrigă poliţistă, toate amestecate într-o acţiune spectaculoasă, care pune problemele societăţii actuale într-un mod original.” (Oliviu Crâznic)

  • Carmen Elisabeth Puchianu

    N. 27 noiembrie 1956, Brașov. Poetă și prozatoare de expresie germană. Fiica lui Hildegard (născută Muerth) și a lui Gheorghe Puchianu. Absolventă a Facultății de Limbi Germanice, Universitatea din București; doctor în Filologie. Conferențiar universitar la Universitatea „Transilvania” din Brașov. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov,   din 1998. Debut absolut: nr.11/1980 al revistei Neue Literatur. Debut editorial: Das Aufschieben der zwölften Stunde auf die dreizehnte , Cluj-Napoca: Dacia, 1991. A colaborat la numeroase publicații culturale, în special la Neue Literatur . A tradus din limba germană Miss București , autor Richard Wagner (Rao, 2009). Proză și poezii semnate C.E. Puchianu au fost traduse în limba română de Cosmin Dragoste, Delia Cotârlea și Nora Iuga. Premii literare: premiul “Silberdistel” din partea săptămânalului Karpatendrundschau pentru poezie (1983); premiul de debut pentru poezie din partea Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (1993); premiul Adolf Meschendörfer din partea Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (2005); premiul pentru eseu si critica literara din partea Uniunii Scriitorilor, filiala Brașov (2007) pentru Der Splitter im Auge. Überlegungen zur Interpretation einiger Erzählwerke von Thomas Mann. .   Opera: poezie: Das Aufschieben der zwölften Stunde auf die dreizehnte/ Amânarea ceasului al doisprezecelea pe cel de-al treisprezecelea (Dacia, 1991); Unvermeidlich Schnee/ Inevitabil zăpadǎ (Stutz, 2002); Verortete Zeiten/ Timpuri relocate (Aldus, 2008); Proză: Amsel – schwarzer Vogel/ Mierlǎ - pasǎre neagrǎ (Lagrev, 1995); Der Ameisenhaufen und andere Geschichten/ Mușuroiul și alte povestiri (Aldus, 1998); Ein Stückchen Hinterhof. Novellistische Familienchronik/ Curtea din dos. Cronică de familie (Stutz, 2001); Der Begräbnisgänger/ Amatorul de funeralii (Stutz, 2007); Patula lacht/ Patula râde (Stutz, 2012); Die Professoressa. Ein Erotikon in gebundener und ungebundener Rede / Profesoara. Un eroticon în versuri și proză (Pop Verlag, 2019); Eseuri: Der Splitter im Auge. Überlegungen zur Interpretation einiger Erzählwerke von Thomas Mann/ Așchia din ochi. Considerații despre interpretarea unor  opere narative de Thomas Mann (Stutz, 2006).   Referințe critice: Alex Barner, Elisabeth Berger, Caius Dobrescu, Mariana Lăzărescu, Joachim Wittstock   „ Carmen Elisabeth Puchianu erzählt Geschichten von Einzelgängern, zurückgezogenen Frauen und Männern. Die meisten von ihnen befinden sich am Rand des Lebens.” So lapidar führt der Klappentext in das 2007 erschienene Buch Der Begräbnisgänger ein. Die Figuren befinden sich aber nicht nur am Rand des Lebens, sondern pendeln auch in ihren Handlungen und Seinsformen häufig in Grenzbereichen hin und her, insbesondere zwischen den Spären des Tragischen und des Komischen [...]. Humor als Januskopf aus sinnlicher Lebenfreude und hohnlachendem Tabubruch, aus Anarchie und ohnmächtigem Aufbegehren, als Verlachen von Bedrohlichem vermag auch zu trösten und den Lebensfeind, möchte man fast sagen, den Tod zu verspotten. [...] Wer jemals Geschichten von Puchianu gelesen hat, wird zustimmen, dass in ihren Erzählungen die Tragik immer zum Lachen herausfordert, das Lachen hingegen den Leser gerne mit einem Quäntchen schlechten Gewissens erfüllt [...]/ Carmen Elisabeth Puchianu povestește despre oameni singuratici, femei și bărbați. Majoritatea dintre ei se află la marginea vieții.” Cu aceste cuvinte lapidare sunt prezentate povestirile volumului Der Begräbnisgänger/Petrecătorul (2007) pe coperta interioară a cărții. Personajele nu se află doar la marginea vieții, ele pendulează adesea în situații limită în sfere situate între tragic și comic [...] Umorul apare ca expresie ambivalentă oscilând între bucuria senzuală a vieții și încălcarea batjocoritoare a tabu-urilor,  între anarhie și revoltă neputincioasă; umorul ia în derâdere ceeace ne amenință, el consolează și poate chiar lua moartea însăși peste picior. Cine a citit vreodată povestirile lui Puchianu, va împărtăși impresia că în ele tragicul întotdeauna provoacă râsul, iar râsul îi provoacă cititorului câteodată  un dram de neliniște.” (Elisabeth Berger, despre volumul Der Begräbnisgänger, 2007)   „Melancholie und Sarkasmus fließen bei Carmen Elisabeth Puchianu ständig ineinander,  wobei zarte Schattierungen sich abwechseln mit prüziser Sinnfomulierung. Ihr Schreiben fügt all das zusammen, was die multirkulturelle Erfahrung von Kronszadz azsmacht: den kristallklaren schwarzen Humor der Rumänen sowie die metaphysische Trauer und den schwarzen Humor der Ungaren. Unter erotischem Vorzeichen, der polymorphen Perversität, die in jedem von uns verborgen liegt, durchdringen sich diese Charakteristiken im  Band Die Professoressa. Ein Erotikon in gebundener und ungebundener Rede (2019) mit hypnotischer Intensität./ Melancolie și sracasm se întrepătrund întotdeauna la Carmen Elisabeth Puchianu, nuanțe subtile alternând cu formulări precise de sens. Scrierea ei cumulează tot ceea ce reprezintă experiența multiculturală a Brașovului: umorul negru românesc în toată claritatea lui, tristețe metafizică și umorul negru al maghiarilor. Sub semnul eroticului și a unei anume perversități polimorfe, care se ascunde în fiecare dintre noi, se regăsesc cu intensitate hipnotizantă toate aceste caracteristici în volumul Die Professoressa. Ein Erotikon in gebundener und ungebundener Rede (2019).” (Caius Dobrescu despre volumul Die Professoressa. Ein Erotikon in gebundener und ungebundener Rede, 2019)

  • Liviu Ioan Stoiciu

    N. 19 februarie 1950, localitatea Dumbrava Roșie (Canton CFR), jud. Neamț. Fiul Ioanei și al lui Ioan Stoiciu. Soțul prozatoarei Doina Popa. Copilărie la Cantonul 248 – Halta CFR Adjudu Vechi. Poet, prozator. Studii superioare în filologie și filosofie întrerupte. A coordonat cenaclul studențesc 3. 14. Diferite meserii practicate. Actualmente redactor la Revista Viața Românească. Membru în Uniunea Scriitorilor din România din 1990, transferat la Filiala Brașov din 2024. Debuteză editorial cu ciclurile de versuri Balans şi  Cantonul 248  în Caietul debutanţilo r  din 1977 și 1978, ambele apărute sub egida editurii Albatros. La 30 de ani, în 1980, îi apare volumul de debut La fanion , pentru care îi este premiat de Uniunea Scriitorilor din România. Opozant și contestatar recunoscut al regimului dictatorial, este numit, din 22 decembrie 1989 şi până la 5 martie 1990 – când se retrage – în fruntea judeţului Vrancea, devenind și membru al Parlamentului Provizoriu. În ianuarie 1990 a fondat la Focşani revista literară bilunară Revista V , pe care o va conduce trei sferturi de an. Din 5 martie 1990 devine angajat al Uniunii Scriitorilor din România, ca redactor-șef al noului săptămânal literar Contrapunct . În 1991 demisionează și devine redactor principal al revistei Viaţa Românească . Din 1991 până în noiembrie 2004 este şi redactor-colaborator permanent, publicist-comentator şi consilier, la ziarul Cotidianul  (fondat de Ion Raţiu). Susţine numeroase rubrici originale în presa scrisă, publică eseuri şi texte de frontieră, dramaturgie, publicistică, pe lângă poezie şi proză. Tradus în engleză, franceză, germană, spaniolă, sârbă, chineză, ucraineana, maghiară, apărut în cărţi de poezie şi în reviste din străinătate.A primit premii în cadrul unor festivaluri internaţionale de poezie organizate la Cluj, Oradea, Deva, Iaşi, Bacău şi ale unor reviste literare, pentru poezie precum: Observator cultural, Poesis, Cuvântul, Ateneu, Antares, Argeş. Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Pentru volumul La fanion (1980). Premii ale Uniunii Scriitorilor din România: premiul ntru debut pentru La fanion (1980); pepremiul pentru poezie pentru Poeme aristocrate (1991); premiul pentru dramaturgie pentru Teatrul uitat (2005). Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova  și Premiul ASPRO pentru Singurătatea colectivă (1996), Marele Premiu ASPRO pentru Ruinele Poemului (1997). Premiul pentru Poezie al Festivalului Internațional de Poezie „Lucian Blaga” (Cluj) pentru Poemul animal (2000): Cartea de Poezie a anului 2012: Substanțe interzise. Marele Premiul al Festivalului Național de Literatură FestLit pentru Efecte 2.0 (2017). Premiul „Cartyea anujlui” la Colocviul Romanului Românesc Contemporan (2015). Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” (2018). Cu ocazia primei ediții a Congresului Național de Poezie, desfășurată în 2004 la Botoșani, i-a fost decernat marele premiu. Cetățean de Onoare al Municipiului Adjud. Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani. Meritul Cultural în grad e Ofițer (2004).   Opera: poezie: La fanion (Albatros, 1980, reed. 2015); Inima de raze (Albatros, 1982); Când memoria va reveni (Cartea Românească, 1985); O lume paralelă Cartea Românească, 1989); Poeme aristocrate (Pontica, 1991); Singurătatea colectivă (Eminescu, 1996); Ruinele Poemului (Pontica, 1997); Post-ospicii Axa, 1999); Poemul animal (Călăuza, 2000); La plecare (Vinea, 2003); Cantonul 248 (Vinea, 2005); pam-param-pam (adjudu vechi) (Muzeul Literaturii Române, 2006); Craterul Platon (Vinea, 2008; reed. 2016); Pe pag/ Vale-Deal (Cartea Românească, 2010); Lanțul , antologie (TipoMoldova, 2012); Substanțe interzise (Tracus Arte, 2012); Nous (Limes, 2015); Opera Poetică , vol.I (1978-1989) și vol.2 (1991-200) (Paralela 45, 2016); vol. III (2003-2008) (Cartea Românească, 2017); Efecte 2.0 (Tracus Arte, 2017); Născut în România (ed. bilingvă română-engleză, trad. Leach Fritz și Ioana Bușe; MTTLC.ro , 2017); Stricarea frumuseții (Rocart, 2019); Luare aminte (Rocart, 2022); Mersul lucrurilor (Limes, 2025); romane: Femeia ascunsă (Cartea Românească, 1997); Grijania (Paralela 45, 1999); Undeva, la Sud-Est (Într-unu-s doi)  (Cronica, 2001); Romanul-basm (Trup și suflet) (Dacia, 2002), Vrăjmaș (Polirom, 2014); Transfer (Polirom, 2017); teatru: Teatrul uitat (Muzeul Literaturii Române, 2005); memorialistică: Jurnalul unui martor (13-15 iunie 1990, Piața Universității, București) (Humanitas, 1992); Jurnal stoic din anul Revoluției, urmat de Contrajurnal (Paralea 45, 2002); Calea zădărniciei (Convorbiri de sfârșit cu Al Deșliu & „Inspirații” de început) (Palas, 2008); Ajuns din urmă (poemul-jurnal/ jurnalul-poem) (Junimea, 2017) Traduceri din opera proprie: Le cratère Platon (trad. Sorin Barbul, Vinea, 2016) ; Poems (Nous) (trad. Alexandra Velicu ; MTTLC.ro , 2017)   Referințe critice: „Domino-ul nebuniei, linia perfect derulată a oricărei demenţe sînt preluate şi integrate artistic într-un flux poetic în care Liviu Ioan Stoiciu excelează. S-a vorbit destul de mult (eu însumi am făcut-o) despre discontinuitatea şi rupturile din poezia lui Stoiciu; despre scenografia sa dezarticulată, aspectul descusut şi un proces al constituirii textului mai important decît produsul finit. Cu sprijinul acestui remarcabil Pe prag, completez acum profilul unei poezii ce creşte tocmai din rupturi aparente şi sincope bine controlate. Autorul nu pierde niciodată controlul. Reuşeşte să se identifice cu personajul rulat şi totodată să ia o distanţă faţă de acesta. Prima postură e simpatetică, pînă în punctul în care cititorul intră el însuşi în universul de amintiri şi obsesii al unui ins. Dar dacă prin aceste guri slobode sau cusute cu forţa ajunge să fie exprimat Adevărul? Dar dacă nebunul redus la tăcere era un vizionar, un profet, un vestitor al Apocalipsei? A doua postură, care îşi creează şi îşi întreţine un raport specific, este asumat obiectivă, descriptivă la modul exterior. Ea vine cu un uşor accent critic, sesizabil în confruntarea fantasmelor personale cu realitatea factuală (povestea necăjitului rural). În acest caz nu mai avem, prin urmare, o incandescenţă a viziunii, ci puţină culoare pusă în paginarea unei sminteli „obişnuite“, ordinare.” (Daniel Cristea-Enache, Observator cultural, nr.560/2011)   „Liviu Ioan Stoiciu este un poet original, unul din cei mai înzestraţi ai generaţiei sale. El trebuie citit fără prejudecăţile puriste de care continuă să fie grevată receptarea poeziei tinere într-o anumită critică. A venit timpul ca „prozaismele” sale (mai ales la debut), scriitura elocventă şi celelalte să nu mai fie considerate nepoetice. Literatura se schimbă după cum vrea ea, nu după cum ne închipuim noi.” (Nicolae Manolescu).

  • Silviu Dudescu

    N. 2 decembrie 1967, Onești. Poet. a fost, pe rând, elev la o școală profesională din Brașov (profil turnător formator), „voluntar” la „Șantierul Național al Tineretului” Poarta Albă-Midia- Năvodari, angajat la „Uzina Steagul Roșu” (Întreprinderea de autocamioane), student neabsolvent al Facultății de Drept din București, absolvent al Facultății de Științe Economice, masterand (între 2007-2009) la cursurile de scriere creatoare coordonate de Alexandru Mușina la Facultatea de Litere din Brașov, apoi masterand la cursurile de Arta Actorului (Universitatea de Arte din Târgu Mureș), actor în câteva zeci de filme, reclame și piese de teatru. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2024. A debutat literar în revista Astra  în 1996. Debut editorial:  Gândurile inimii, volum de versuri publicat la Editura Orientul Latin (2005). A fost inclus în volumul colectiv 13 al Cenaclului Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, coordonat de Ion Topolog și Adrian Lesenciuc. A colaborat la revistele brașovene Astra , Corpul T și la Gazata de Transilvania/ Foaie pentru minte, inimă și literatură. I s-a acordat premiul pentru debut al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul 13 (c2design, 2006).   Opera: poezie: Gândurile inimii  (Orientul Latin, 2005); Stand-up poetry (Transilvania Express, 2010); Espresso lung, fără zahăr (Tracus Arte, 2016); Eva și raiul domestic (Tracus Arte, 2023).   Referințe critice: Andrei Bodiu, Cristian Ghinea, Daniel Luca, Mihaela Malea Stroe, Ion Oprișor,    „Silviu Dudescu este, mai întâi de toate, o persoană foarte interesantă. Economist de profesie și actor de vocație, Silviu Dudescu a trecut recent printr-o experiență-limită, o boală grea pe care cred că a învins-o în primul rând datorită naturii sale puternice și tonice. Poezia sa, care a trecut până astăzi prin varii “purgatorii”, inclusiv prin experiența masteratului de scriere creativă al Facultății de Litere a Universității Transilvania din Brașov, e rândul unei realități percepute ca spectacol, un spectacol comic și tragic totodată, în care eul e actant sau martor. Tocmai la poezia ca spectacol face trimitere și titlul volumului – Standt up Poetry. Este aici, dincolo de jocul de suprafață, o intenție de definire a poeziei ca punere în scenă.” (Andrei Bodiu)   „Într-o lume complice la propria banalizare – o lume aparent anostă, indiferentă – Silviu Dudescu încearcă, uneori cu disperare, să prindă clipa, clipa aceea esenţială, fulguraţia, strălucirea unică şi irepetabilă a unei faţete a cotidianului expusă efemer la lumină.  Clipa aceea esenţială, care dă sens existenţei. Clipa pentru care viaţa merită trăită. Cartea de faţă asta şi este. Dincolo de poezie, poem, poem în proză, este o colecţie de clipe esenţiale puse în ramă. Momentul ridicat la rang de instantaneu etern, rezumat al existenţei, precum vechile tabluri de nuntă, din care străbunicii ne zâmbesc şi acum, cu aerul conveţional-fericit al clişeelor sepia. Silviu Dudescu, poet al contemporaneităţii, care-şi construieşte lirica cu mijloace moderne, se află printre noi pentru a ne spune, la un „Espresso lung, fără zahăr”, ce se află dincolo de acest zâmbet şablon.” (Cristian Ghinea).

bottom of page