Search Results

Pseudonimul Mariei Bâgiu (n. Stoica), n. 2 martie 1951, Vișinești, jud. Dâmbovița, care semnează și Maria Marino. Fiica Olgăi și a lui Alexandru Stoica. Prozatoare, poetă, eseistă. Absolventă a Facultății de Medicină Generală / I.M.F. București, cursuri postuniversitare în domeniu. Medic, realizator de emisiuni de televiziune. Este membră a filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2002. A debutat în 1994 cu volumul de nuvele Păcatul Îngerului, apărut la Editura Arania. Premii literare: Premiul de debut al filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România (1996) pentru volumul Păcatul îngerului  (1994); Premiul filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor pentru proză, pentru romanul Înainte de asfințit  (2001).   Opera: proză: Păcatul îngerului  (Arania, 1994); Fuga încotro  (Pro Editură și Tipografie, 1998); O sută unsprezece (Pro Editură și Tipografie, 1999); Înainte de asfințit  (Transilvania Expres, 2001); Oameni și oameni , povestiri (SC Imp SA, 2003); Viața și minunile Sfântului Nectarie de la Eghina, tămăduitorul și făcătorul de minuni  (Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată”, 2009); Ține candela ortodoxiei aprinsă!  (Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată”, 2012); eseuri, monografii, interviuri: Efemeride (Arania, 1995); Carte de Rugăciuni  (Teognost, 2003); Înțelepciunea zilei  (Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată”, 2004); Așezământul monahal de la Șinca Veche între mit și realitate  (Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată”, 2006); Mulțumesc, Părinte Teofil  (Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată”, 2008); În căutarea unui anume timp (Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată”, 2009); Ne-a întâlnit Dumnezeu (Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată”, 2010); Așezământul Istoric, Ortodox-Cultural „Bucuria Neașteptată” Șinca Veche  (Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată”, 2010); Culegere de minuni mărturisitoare (Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată”, 2010); T ezaurul Istoric, Ortodox și Cultural din dealul Pleșu, Șinca Veche, Brașov  (Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată”, 2011); Cugetări trecătoare  (Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată”, 2013); Minuni, istorisiri, legende, adevărul lui Dumnezeu. Șinca Veche, Brașov  (Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată”, 2014); Cartea a treia de rugăciuni ((Fundația Ortodox-Culturală „Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată”, 2017); poezie: Darul Iubirii  (Media Pro, 2002); Fără nume  (SC Imp SA, 2004).     Referințe critice: „ Maria Marino a debutat în 1994 cu volumul de nuvele Păcatul îngerului, carte premiată de Uniunea Scriitorilor - Filiala Brașov - pentru debut în proză. În 1995 lansează un nou nou volum - de eseuri - Efemeride, consacrând-o definitiv pe Maria Marino ca scriitoare, care, în anul următor, publică un roman, Fuga încotro, unic în literatura română, fiind și cel mai bine vândut la Librăria „Șt.O. Iosif”. […] Prin Fuga încotro a surprins prin tratarea unică a temei incestului, sub toate formele sale. ”. (Viorica Popescu, Oameni printre galaxii. Developări obiective, 2003)

N. 14 decembrie 1966, Brașov. Eseistă, traducătoare, poetă. Cercetător științific în cadrul Institutului de Filozofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2002. Colaborări cu poezie, studii de filozofie, eseu și cronică de carte la publicațiile Astra , Gazeta de Transilvania/ Foaie pentru minte, inimă și literatură , Respiro , Revista de filosofie , Academica , Saeculum , Cercetări filosofico-psihologice , Cogito , Arge ș. A publicat în jur de 30 de studii în volume colective și a îngrijit peste 10 ediții. A tradus din limba engleză lucrări importante în domeniul filosofiei și științelor sociale, dintre care enumerăm: James W. Heisig, Şcoala filosofică de la Kyoto (2003); James W. Heisig, Dialoguri la câţiva centimetri deasupra solului. Revendicările credinţei într-o epocă interreligioasă  (2003); Keiji Nishitani, Religia si Nimicul (2004); Thomas Hobbes, Despre om şi societate  (2011); David Hume, Tratat despre natura umană (Cartea I) (2012). A debutat în 1999 cu un volum de versuri, Anistorică-i zidirea (Editura Arania). Premii literare: Premiul filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru eseu în 2001, pentru studiul Visele si cultura. Elemente de antropologie a oniricului , Braşov, Editura Arania, 2000; premiul Fundației Culturale Arania pentru studiu științific în 2001, pentru aceeași lucrare.     Opera: poezie: Anistorică-i zidirea  (Arania, 1999); eseuri, studii: Visele si cultura. Elemente de antropologie a oniricului  (Arania, 2000); Visul cultural. Studiu de caz la Bogata  (Arania, 2003); Dialectica închiderii şi deschiderii în cultura română modernă  (Editura Academiei Române, 2007); Teme filosofice în cultura populară românească ( Editura Academiei Române, 2015). Ediții îngrijite: Studii de istoria filosofiei românești , I-XV (Editura Academiei Române, 2006-2019); Simpozionul Național Constantin Noica , ed. III, V-VII (Editura Academiei Române, 2011-2015). Traduceri în volum: James W. Heisig, Şcoala filosofică de la Kyoto  (Merc Serv, 2003); James W. Heisig, Dialoguri la câţiva centimetri deasupra solului. Revendicările credinţei într-o epocă interreligioasă  (Merc Serv, 2003);  Thomas Hobbes, Despre om şi societate (All, 2011); David Hume, Tratat despre natura umană (Cartea I) (All, 2012); John Stuart Mill, Despre guvernarea reprezentativă (All, 2016). Numeroase studii în volume colective și în publicații de specialitate. .   Referințe critice: „ Într-o cultură săracă în studii actuale privitoare la această arie de interes – asupra deschiderii culturale s-au aplecat, în special, criterioniștii, iar ochii contemporanilor sunt mai degra[1]bă îndepărtați de la o generație care, trăind într-un mediu poli[1]tic impregnat de viziuni de extremă dreapta, s-a contaminat în parte –, cercetătoarea brașoveană reușește să aducă în prim[1]plan, evident că și cu foarte mult curaj, atâta vreme cât cultura interbelică a reușit să iasă la suprafață, datorită unor critici care s-au îndepărtat de stânga opacă a anilor ’60-’70, în special în forma ei literaturizată, problematica închiderii și deschiderii culturale. Mona Mamulea nu rămâne acolo, în orizontul interbe[1]licului, poate cu atât mai mult cu cât cunoaște foarte bine acest orizont mărginit ideologic pe alocuri, ci reușește, dintr-o pers[1]pectivă universalistă, să ofere, cel puțin în Dialectica închiderii și deschiderii în cultura română modernă1, o deschidere inedită asupra unei culturi care are vocația exhibării, dar pe care istoria a determinat-o să se închidă, uneori pentru intervale extrem de mari de timp, pentru a se autoconserva. ”. (Adrian Lesenciuc, Critica de direcție, vol.III. Inelul. Deschideri vectoriale, 2024)   „Mona Mamulea observă, pe bună dreptate, că „gestul deschiderii este întotdeauna un gest critic, lucid, selectiv“, lucru ce nu se poate susţine cu certitudine și fără nuanţe. „Odată introdus elementul străin (pasul 1), acesta este supus unui proces de transformare funcţie de nevoile, exigenţele şi contextul cultural existent. Procesul este unul de traducere (pasul 2). În urma lui, elementul de import îşi pierde o bună parte din semnificaţiile cu care a fost investit în cultura donatoare, căpătînd semnificaţii atribuite de cultura care îl primeşte. Dacă la acest al doilea nivel elementul străin suportă influenţa culturii-gazdă, odată ajuns pe cea de-a treia treaptă a difuziunii sale, îşi creează propriul său «loc cultural», influenţînd, la rîndul lui, cultura de adopţie (pasul 3)“” (Ovidiu Pecican, Observator cultural, nr.744/2014)

N.24 septembrie 1950, satul Alba, comuna Hudești, județul Botoșani. Poet, eseist. Licenţiat al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti (1973). Doctor în Filosofie din 1987. Profesor universitar la Catedra de Filosofie din Academia de Studii Economice din București. Profesor emerit din 2017. Pentru activitatea didactică i s-au acordat Diploma de Excelenţă profesională „Virgil Madgearu”(2006) și titlul de „Profesor Bologna”(2010). Cercetător asociat în cadrul Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Academia Română (din iulie 2010). Este preocupat de autori, orientări și teme din filosofia contemporană, mai ales din perspectiva contribuțiilor la ontologia umanului. Membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (din 2006) și al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (din 2020). A publicat și coordonat numeroase studii de specialitate. A debutat în Luceafărul (1971), cu pseudonimul Vasile M. Codri. Debutul editorial cu Versuri pentru caii sălbatici  în 1994, Colecția „Akademos” a Editurii Didactice și Pedagogice,coordonată de Irina Petraș. A publicat eseuri, recenzii, cronici literare, articole pe teme de filosofie, cultură, artă în Luceafărul , Contemporanul , SLAST , Viitorul românesc , Națiunea , Alternative , Zig-zag ș.a. și poezie în Bucovina literară , Hyperion , Ateneu , Literatorul , Mișcarea literară , Vatra veche , Târnava , Antares , Aisberg ș.a. A fost inclus în numeroase antologii.   Opera: p oezie: Versuri pentru caii sălbatici (Editura Didactică și Pedagogică, 1994); Raft cu insomnii  (Editura Didactică și Pedagogică, 1995); Metafizică supt degetul mic (Dacia, 1996); Viaţă la Post-restant [ori_ana.d.ao.ranj.ro]  (Paideia, 2005); Azilul de aripi  (Vasiliana, 2005); Deschiderea pleoapei  (Vasiliana, 2005); Rondeluri pentru caii sălbatici (Cuvântul, 2006); Poeme de-o clipă  (Paideia, 2015); Calea florii de cireș [33 probe de muțenie poetică]  (Junimea, 2015); Sonetele Orianei  (Paideia, 2017); Arhiva ploilor de toamnă (Eikon, 2021); Baletul Nordului (Junimea, 2023);  filosofie: Ispitele fericirii  (Editura Didactică și pedagogică, 1995);  Filosofie ( comunicare.ro , 2002); Iniţiere în filosofia contemporană  (Ed. Economică,1999, reed. 2000); Filosofie. Tematizări contemporane  (ASE, 2010); Filosofia și experiența sensului (Paideia, 2015, reed. 2022); ș.a.     Referințe critice: Simion Ajarescu, Al. Cistelecan, Lina Codreanu, Sabina Fînaru,  Marin Ifrim, Adrian Lesenciuc, Rodica Mureșan, Irina Petraș, Ioan F. Pop, Adrian Dinu Rachieru, Gabriela Rusu-Păsărin, Nicolae Savin, Martin Tronaru.     „Un optzecist întârziat, străin, însă, de orice şablon generaţionist este, negreşit, Vasile Macoviciuc. Vădind debordanţă imagistică în urzeala unor trăiri contradictorii, atent la spectacolul lumesc, el încearcă o conciliere între spiritul ludic şi cel suferitor, prins în capcanele ceremonialului. Vitalismul şi angoasa, jovialitatea şi patetismul, topite într‑un romantism ostentativ‑desuet, „inventând” răni, se pliau – simetrizabil – pe o undă sceptică, cu fulgurante elanuri celeste, contrase într‑un prelung suspin ontologic, îndrăznind puncţii sapienţiale. Acel prim volum, Versuri pentru caii sălbatici (col. Akademos, Editura Didactică şi Pedagogică, 1994), „feliat” în trei secţiuni, fără a entuziasma, a trezit reacţii. Semnalând, în Luceafărul (nr. 32 / 1995), acest debut (întârziat, cum spuneam), Al. Cistelecan nota că maturitatea scriiturii şi „eficienţa discursivă”, iubind concizia, fără a împiedica unele inadecvări între temele grave şi „retorica voioasă”, juisantă, făceau din poezia sa „o execuţie pe două voci”, împerechind limbaje adversative într‑o, totuşi, „programată unitate simbolică”.”. (Adrian Dinu Rachierul, Contemporanul, 2021)   „În poezia lui Vasile Macoviciuc, privirea aţintită asupra desfăşurării gesturilor cotidiene subminează orice sursă de confort afectiv/ mental, căci întrebările se adresează miezului de neatins al rosturilor fiinţei, iar cel care întreabă ştie de la început că nu va primi niciun răspuns. Dincolo de pojghiţa biciuitoare şi uneori deşucheată a vorbelor (un fel de exerciţiu de admiraţie faţă în faţă cu infinita mlădiere a limbii române), se simte mereu sângerând moralistul, duios-sentimentalul, îngăduitorul gata să domolească răscoala, să clădească echilibre – oricât de fragile –, să ajungă la o împăcare (tensionată) cu sine şi cu lumea. Încă de la început, nu cuminţirea/ cuminţenia mi se părea de aşteptat în versurile viitoare, ci tăişul net al verbului aforistic amuşinat de tăceri.Volumele de versuri semnate de Vasile Macoviciuc decupează ipostaze şi euri lirice succesive convocate într-un bogat simpozion, trasând din tatonări şi tot mai laconice enunţuri, chiar cu o tentă sibilinică uneori, un eu integrat, care îşi asumă feţele multiple şi migrenele, gata să exerseze şi alte „împieliţări” verbale. Se adaugă versurilor mai noi o notă elegiacă, un vătuit scrâşnet crepuscular aspirând la schiţarea unui portret cuprinzător al fiinţei muritoare, înnobilat de recursul la gândul activ.” (Irina Petraș)

Numele sub care semnează Didina Pișcu (n. Hrenciuc), n. 23 martie 1958, Rădăuți, jud. Suceava. Soția poetului Daniel Pișcu și mama poetei Denisa Duran. Prozatoare. Absolventă a Facultății de Filologie, secția română-franceză, a Universității din București. Bibliotecar la Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov. În 2011 a devenit redactor coordonator al revistei Astra. Literatură, arte şi idei . Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov. Membră a PEN Club România. Colaborări cu poezie și proză la revistele Convorbiri literare , Cronica , Pagini bucovinene , Arca , Vatra , Contrapunct , România literară  și cu publicistică în Bună Ziua, Brașov , Crai Nou și Europa (Novi Sad). A debutat în cotidianul Zori Noi  din Suceava în 1972. Debutul în volum s-a produs în 1984 cu romanul Cercuri albe , editat de Cartea Românească. Premii literare: Premiul pentru cea mai bună lucrare de specialitate în volum acordat de ANBBPR în 2000; Premiul pentru proză al filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul Pas în cerc în 2002.   Opera: proză: Cercuri albe  (Cartea Românească, 1984); Despărțire ratată  (Albatros, 1998); Pas în cerc  (Paralela 45, 2001); Maidanezii  (Tracus Arte, 2012);  monografii: Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu – monografie  (Aula Magna, 2000)   Referințe critice: Constantin Arcu, A.I. Brumaru, Nicolas Catanoy, Onoriu Colăcel, Doina Diaconu, Alexandru George, Ioan Holban, Sorana Ichim, Dorin Obreja, Constantin Pricop, Roxana Racaru, Zaharia Sângeorzan, Alex. Ștefănescu, Nicolae Turtureanu, M.I. Vlad. Referințe în dicționare, istorii literare: Radu G. Țeposu, Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă  (Eminescu, 1993); Ion Bogdan Lefter (coordonator), Scriitori români din anii 80-90  (Ed. Paralela 45, 2001); Marian Popa, Istoria de azi pe mâine a literaturii române ( Ed. Luceafărul, 2002) .   „ Dina Hrenciuc, prozatoare fiind (a publicat trei romane… în aproape 25 de ani), aş putea spune că menţine echilibrul familiei – între tendinţele literare centrifuge ale celor doi. Maidanezii – cartea care mi-a provocat această „poveste” – este un cuplaj al povestirii titulare, cu o alta, Buricul pământului, textul de forţă al volumului. Ambele se înscriu în linia prozei de tranziţie, practicată, post-rev., de prozatori din toate generaţiile. Dacă vreţi a lua, cu adevărat, pulsul societăţii româneşti din ultima jumătate de secol – cu precădere din ultimele decenii – nu e nevoie să butonaţi toată ziua telecomanda, sau să citiţi ziare; e suficient să citiţi romanele sau să vizionaţi filmele acestei perioade, spre a percepe convulsiile, dramele de adâncime, nu doar glazura, poleiala, edulcolarea, nepăsarea, inconştienţa, deseori criminale. Zice vocea auctorială în Buricul pământului: „Nu întâmplările contau în oraşul acela, ci spaţiul dintre întâmplări, nesigur, neclar, impregnat cu o forţă misterioasă, fascinantă, din care se năşteau întâmplările.” Ca şi-n romanele lui Dan Lungu, Petru Cimpoeşu, Lucian Dan Teodorovici, Călin Ciobotari, Doru Kalmuski, ca şi-n filmele lui Mungiu sau ale lui Porumboiu, „acţiunea” se petrece undeva, într-un oraş de provincie, într[1]un loc unde (sadovenian) nu s-a întâmplat nimic, unde nu se ştie dacă „a fost sau n-a fost”. Revoluţie, de exemplu. Şi unde, peste noaptea istoriei, apar numeroşi inşi cu certificat de revoluţionar la purtător. ”. (Nicolae Turtureanu, Cronica, nr.2(25)/2013)   „ Romanul Despãrțire ratatã este o lucidã descindere în meandrele eului feminin, dezghiocat de misterul convențional.[…] Descrierea este ,neîndoios, în sistemul de notație a lui Giraudoux, a cãrui Suzane et le Pacifique e plin de sugestive surprize. În timp ce Pacificul Suzanei este pitoresc, în tonuri de acuarelã, pãdurea Teodorei este cvasi-alegoricã, în susurul de încântare lãuntricã, mimând lirica pãdurii. Fãrã a face exegeze inutile, Despărțire ratatã este un roman psihologic și semnul unei intelectualitãți subtile. ” (Nicholas Catanoy (Katanoy), Familia, nr.6(559)/2012)

Cunoscut și sub pseudonimul Gheorghe Lupașcu Marchidan, n. 20 aprilie 1940, Berteștii de Jos, Brăila. Poet. Fiul Vasilicăi și al lui Radu Lupașcu. Absolvent al Universității din București, Facultatea de Filologie, secția Limba și literatura română. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, din 1980. A debutat în 1956 în pagina culturală a ziarului Înainte. Debutul editorial s-a produs în 1969, cu volumul de versuri  Laocoon Împăcat (Editura pentru literatură). A colaborat la Pagini Dunărene, Dunărea, Înainte, Viaţa Nouă, Gazeta Literară, Analele Brăilei, Miracolul cuvantului, Argeș, Luceafărul,  Gazeta literară, Vatra, Romania Literară, Tomis, Astra, Antares, Contemporanul, Familia, Luceafarul Romanesc, Magazin Literar, Amfiteatru, Dealul Melcilor etc. Volumul Transurania (2012) a fost publicat în ediție bilingvă, româno-engleză. Premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov, pentru volumul Iubire exilată pe Terra (2000) şi pentru volumul Baladin într-o fabulă (2005); Premiul Internaţional al Festivalului Poeţilor din Balcani (2008); Premiul Opera Omnia al fundatiei româno-canadiene Ronald Gasparic (2010); premiul „Opera omnia” al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România (2013).   Opera: poezie: Laocoon Împăcat (Editura pentru literarură, 1969); Stapânul timpului (Eminescu, 1978); Întoarcerea arlechinului (Cartea Românească, 1980); Ziua delfinului (Eminescu, 1988); Singurătate pe Planeta Pământ (Enos, 1994); Iubire exilata pe Terra (Enos, 2000); Excelența (Enos, 2001); Iambirul (Enos, 2003); Strigăt în Alcandoria (Enos, 2004); Monologul Secret al Prințului Hamlet (Enos, 2005); Vocația Osândei (Editura Bibliotecii Pedagogice Naționale „I.C. Petrescu”, 2006); Iambirul țărmului poetic (Enos, 2007), Baladin într-o fabulă (Enos, 2008), Eram... Erai..., antologie (Dealul Melcilor, 2009); Când... (Enos, 2010); Cabala Corifeilor (Enos, 2010); Viețuitoare (Pastel, 2011); Transurania (Enos, 2012); Vocaţia Osândei, versuri, antologie de autor (TipoMoldova, 2013); Asediul (Pastel, 2014); monografii, eseuri: Monografia Jubiliară a Teatrului Maria Filotti, studiu monografic (Institutul Poligrafic, 1974); Invocându-l pe Nicăpetre (Pastel, 2015).   Referințe critice: Dumitru Anghel, Cezar Baltag, A.I. Brumaru, Ioan S. Cârâc, Lucian Chișu, Gabriel Dimisianu, Armanda Filipine, Constantin Gheorghinoiu, Constantin Hârlav, Nicolae Hârlav, Sean O’Heaty, Doru Munteanu, Ion Rotaru, Dorin Sălăjan, Ion Scarlat, Teodor Vârgolici; Referințe în dicționare, istorii literare: Marian Popa, Istoria de azi pe mâine a literaturii române (Ed. Luceafărul, 2002); B. Crăciun, D. Crăciun-Costin, Dicționarul scriitorilor români de azi (Editura Porțile Orientului, 2011) .   „Poeziile lui L. sunt scurte, concise. Aceasta nu înseamnă că au un potențial artistic diminuat. Dimpotrivă. Cu o reală putere de concentrare a ideilor și sentimentelor într-un număr restrâns de versuri, L[upașcu]. creează stări emoționale intense, transpuse prin relevarea esențialului, prin imagini deosebit de expresive, prin metafore și simboluri de o penetrantă forță sugestivă” (Teodor Vârgolici)   „Principala caracteristică a liricii lui L[upașcu]. o reprezintă evoluția ei versatilă, cu schimbări de orientare tematică de la un volum la altul, de la o etapă de viață la alta, fenomen stabilizat prin concepte și asumări definitive după 1989, la vârsta maturizării artistice. Apreciat pentru temperamentul său de o „remarcabilă luciditate” (Cezar Baltag), încă din perioada când publica versuri în revista „Amfiteatru”, L[upașcu]. debutează editorial cu Laocoon împăcat (1969) ilustrându-se în ipostaza unui rafinat care vizează „psihologia (nu cromatica) lui Mateiu Caragiale din Craii de Curtea Veche”. Eul liric este invadat de neliniști și miresme florale, rezonând în barocul imagistic al viziunii sale poetice, din care nu lipsesc accente de atmosferă balcanică și nici elemente de ironie caricaturală. ” (Lucian Chișu).

Numele sub care semnează Carmen-Adriana Gheorghe, n. 21 noiembrie 1961 în Braşov. Prozatoare, eseistă, poetă. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov, din 2019. Membrp a PEN Club România, Absolventă a Liceului Naţional „Andrei Şaguna” (în 1980) şi a Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti (1986). Doctor în în ştiinţe juridice (2004). Profesor  universitar la Facultatea de Drept a Universităţii Transilvania din Braşov. A beneficiat de burse la universități din Toulouse, Belfast, Dublin, Paris și Copenhaga. A debutat cu poezii în revista colegiului, Muguri . În volum a debutat în 2012, cu romanul Tatuaj pe glezna stângă (Editura RAO), după ce manuscrisul fusese înscris la concursul de debut al Editurii Cartea Românească şi fusese declarat publicabil. A participat la Festival du Premier Roman la Chambéry, Franţa. În 2013 i-a fost acordat premiul de debut al filialei pentru romanul Tatuaj pe glezna stângă. .   Opera: proză: Tatuaj pe glezna stângă (RAO, 2012); Cassa Dante (RAO, 2014); La Inimi (Libris Editorial, 2016);  Am făcut prea puțin  (Ed. Fundației Culturale Memoria); eseuri:  Hamburgerul lui James Joyce (RAO, 2013); Colțuri îndoite (Editura Universității Transilvania, 2021); poezie:  21 de poeme roz  (Pastel, 2015). A publicat o serie de lucrări de specialitate..   Referințe critice: Virgil Borcan, Iulian Cătălui, Mircea Doreanu, Sever Gulea, Adrian Lesenciuc, Ion Topolog, Laurențiu-Ciprian Tudor   ,, În „La inimi”, dincolo de reuşita parafrază soresciană din titlu nu apare nicio influenţă netă, nici măcar a Ameliei Northomb, cu care Carmen Gheorghe are în comun repeziciunea sinapselor, dexteritatea, gustul pentru exotic, nu şi ambiguitatea amoroasă. […] Autoarea scrutează cu o privire stenică totuşi realitatea contemporană, iar din anii de aur ai lui Klimt, Freud, Scott şi ai atâtora alţii preia freamătul, erosul şi gloria artei, partea vitală. Acolo unde noi vedem partea goală a paharului, cea de declin a întregului şi ascultăm numai blues, din tot jazzul. Uităm astfel de căutarea credinţei prin lumesc (trăirea lumească) la care se referea Sfântul Augustin prin cuvintele „iubeşte şi fă ce vrei” şi mai uităm că substantivul agape (cu accentul pe ultima silabă), sărbătoare, vine din străvechiul verb grec agapo, care începe cu alfa şi se încheie cu omega.” (Adrian Lesenciuc, Ateneu, 2022)   „Un roman confesiv, care se confundă pe alocuri cu un jurnal intim, amintind de proza Hertei Muller. Actul scriitoricesc apare ca formă de terapie, iar relatarea experienţelor existenţiale, a căutărilor personale se împleteşte cu comentarii pe marginea societăţii de consum, cu amintiri din perioada comunistă şi referinţe literare ori pop culture. "O agitaţie interioară ieşită din comun, o nervozitate erotică paroxistică, acestea sunt trăsăturile distinctive ale personajului feminin din proza doamnei Carmen Gheorghe." - Alex Ştefănescu "Aveți de a face așadar cu un volum care, în ciuda aparențeleor celebrează viața dintr-o perspectivă matură și lucidă (asumând deopotrivă suferința și fericirea drept stări de neocolit), o lectură provocatoare și în același timp seducătoare, cu alte cuvinte, o lectură pe deplin contemporană, atât în conținut, cât și în formă ioniste.” (Sever Gulea). ircea Doreanu, Ion Popescu Topolog.

N. 1 octombrie 1968, Mălini, jud. Suceava. Poet, prozator. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2017. Membru de Onoare al The United Nations of Art and Science (UNOTA), membru de Onoare al Consiliului Internațional pentru Arte/Secțiunea Literatură. A debutat în anul 2011 în revista Luceafărul de dimineaţă . A publicat poezii, articole şi proză în revistele: Timpul , Luceafărul de dimineaţă , Antares , Cultura , Dunărea de Jos , Boema , etc. sau articole în publicațiile online.A debutat editorial în 2011 la Editura Eurograph, Cluj-Napoca, cu volumul de poezie Gothic . Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) - zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.  Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul Poetica ; Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru același volum.   Opera: poezie: Gothic (Eurogaph, 2011);  Frăţia trandafirului rupt (Eurogaph, 2011), Jurământul Templierului (Erograph, 2011); Rugăciunea de piatră (Eurograph, 2011);  Neînţelese dimineţi (Eurograph, 2011),  Sacra Erotica (Tracus Arte, 2015), Sublimare (Eikon, 2017);  Poetica (Eikon, 2021);  Amprentele iubirii (Eikon, 2022);  Dezmugurire (Editura Universitară, 2024); proză: Jurnalul apelor purpurii  (Eurograph, 2011; reed. Tracus Arte, 2020), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite  (Editgraph, 2011); Jurnal de primăvară mutilată  (Editgraph, 2011); 7,63  (Eikon, 2013); Mălini (Eikon, 2014); Departe de Troia  (Eikon, 2016); Mălini , vol. II (Eikon, 2017), Mălini , vol III (Eikon, 2018), Mălini , vol IV (Eikon, 2020)   Referințe critice: Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Carmen Ardelean, Christian Crăciun, Kopi Kyçyku, Iolanda Malamen, A.G. Secară, Valeria Manta Tăicuțu, Stelian Țurlea, Radu Voinescu.   „ Eduard Dorneanu, în ciuda dublului, pentru poezie şi proză, şi evidentului talent cu care este înzestrat nu se bucură de reputaţia pe care o merită. Nici măcar faptul că a publicat cîteva volume de poezie şi proză nu a ameliorat situaţia. Chiar şi eu l-am publicat, cu poezie şi proză, în Timpul, numai pentru că mi-a atras atenţia asupra calităţii literaturii sale o prietenă comună, o poetă atentă şi la creaţiile altora, nu doar la ale sale. Da, talentul său este chiar de calibrul  7,63 , cum dovedeşte şi volumul ce poartă acest nume, pentru că literatura este o armă superioară tuturor celorlalte, cu pistolul mitralieră în frunte! Este uimitor modul în care autorul reuşeşte să ridice banalul vieţii, ba chiar şi al ,,vieţii la ţară" pînă la graniţele - adesea, dincolo de ele - magicului şi miraculosului. Vorbind despre antologia Jurnalul apelor purpurii (Tracus Arte, 2012), Radu Voinescu scria în prefaţă: ,,Poeticitatea atroce a acestei cărţi o individualizează în peisajul nostru literar". Lucru pe care îl pot scrie cu inima liberă şi în legătură cu această nouă apariţie. Ar mai trebui ca şi critica literară să devină atentă la individualităţi, nu doar la fenomene de grup, de gregaritate literară. Autorului îi doresc şi mult noroc, că talent poartă cu carul prin viaţa asta, iar editurii să dea o lovitură de calibrul 7, 63... ”. (Liviu Antonesei)   „ Sentimentele sunt dintre cele mai puternice la Eduard Dorneanu. El trece in decupajul poemelor sale fapte si intamplari dramatice ori de-a dreptul tragice, extrase dintre negurile unui timp revolut. Limbajul care realizeaza acest transfer, aceasta codare a istoriei nu este unul din cale-afara de vetust, ci mai curand are vesmantul specific timpului nostru. Si totul se intampla pentru ca la mijloc, sugereaza el, exista ceva care seamana cu o predestinare: "Cu 16 zile inainte de a ma naste am auzit moartea recitand dintr-o carte a tristetii,/ Si vocea ei domolea orice furtuna. Eu incepeam sa imbatranesc./Parintii mei petreceau alaturi de personajele lui Charles Dickens./ Imi cautau un nume printre eroi imaginari,/ in lumea celor inchisi in trecutul apatic." Trecutul devine viu sub privirea intoarsa catre inapoi a lui Eduard Dorneanu. ” (Radu Voinescu)

Numele sub care semnează Dumitru Cezar Boghici, n.15 martie 1977, Brașov. Fiul Aureliei (n. Mărginean) și al lui Dumitru Boghici. Critic și istoric literar. Absolvent al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna”, Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu (1999). Doctor în filologie, cu lucrarea Sacrul în imaginarul poetic românesc din secolul al XX-lea, Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu (2010). Profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov. Membru al Uniunii SCriitorilor din România, filiala Brașov, din 2014. Debut în critica literară cu unele consideraţii asupra imaginarului arghezian, publicate în „Monitorul de Braşov” (2001). În 2002, debutează într-un volum colectiv, Dicţionar de personaje literare din proza şi dramaturgia românească  (coord. Florin Şindrilaru). Sacrul şi imaginarul poetic românesc din secolul al XX-lea (2010) este primul volum al autorului. Colaborează cu articole și studii în Astra , Mișcarea literară , Tribuna , Apostrof , Familia , Vatra  etc.  I s-au acordat premii pentru eseu din partea revistelor „Astra” (2007) și „Tribuna” (2011). Premiul „Mira” al Societăţii Ziariştilor şi Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu” pentru Arhipelag. Pagini de critică și comparatistică literară.   Opera: critică și istorie literară: Sacrul și imaginarul poetic românesc din secolul al XX-lea  (Psihomedia, 2010; reed. Creator, 2024); Turnul Babel. Pagini de critică și istorie literară  (Alma Soft, 2012); Arhipelag. Pagini de critică și comparatistică literară  (Creator, 2023). Autor a numeroase lucrări didactice, dintre care amintim: Dicţionar de personaje literare din proza şi dramaturgia românească , vol. 1-2 (coord. Florin Şindrilaru; Paralela 45, 2002, reed. 2003); Limba şi literatura română pentru bacalaureat şi admitere , vol. 1-2 (coord. Nicolae Manolescu, Gheorghe Crăciun  et al.; Paralela 45, 2006);  Poezia românească. Antologie de texte comentate şi aprecieri critice ( coord. Cezar Boghici; Paralela 45, 2006); O istorie a prozei şi dramaturgiei româneşti. Perspectiva personajului literar , vol. 1-2 (coord. Florin Şindrilaru; Casa Cărții de Știință, 2011) etc.   Referințe critice: Aurora Comșa, Adrian Lesenciuc, Mircea Moț, Cristian Muntean,  Constantin Necula, Virgil Nemoianu, Nicolae Stoie, Radu Vancu, Elena Vieru. Referințe în dicționare, istorii literare: Boris Crăciun și Daniela Crăciun-Costin, Dicţionarul poeţilor români de azi (Porțile orientului, 2011); Adrian Lesenciuc, Critica de direcție, vol. III. Inelul. Deschideri vectoriale (Junimea, 2024)   ,,Eu unul am exprimat de mai multe ori părerea ca o adevărată și vrednică de crezare istorie a literaturii romane va fi numai cea care ia în considerație dimensiunea religioasă, subtextul religios al discursului literar romanesc (de altfel argumentul e valabil la toate literaturile lumii, dacă ne gândim mai bine). Cartea tânărului Boghici (stea in ascensiune și strălucit gânditor literar) face pași mari în direcția sperată de mine. [...]. Înscrie pe V. Horia si pe Stamatu în matca literară română, disecă atent și cu rezultate deosebit de originale literatura din a doua jumătate a secolului 20, nu se sfiește să vorbească de Gyr sau de Crainic, apoi mai cu seama „re-valorizează” autori cu merite certe, dar trecuți cu vederea, cum ar fi Zorica Lațcu, Paul Sân-Petru, sau întrucâtva marginalizații Radu Selejan, Vasile Militaru sau Dan Damaschin. [...]. Faptul ca opera lui Boghici a trecut puțin observată și comentată este o adevarată vinovăție a lumii intelectuale actuale de la Dunărea de Jos. ” (Virgil Nemoianu)   „ Din fumul vremilor trecute și din intuirea celor viitoare, Cezar Boghici distinge bucuriile volute ale arcului literar care tine bolta de cleștar a limbii române: versul religios, versul credincios exprimării lui Dumnezeu. Fără fixisme dogmatice ori estetisme ieftine, fără pietisme preconcepute și fără aroganțe critice, autorul descoperă, transparent, coerent si bucuros, virtutea cuvântului romanesc de preamărire a lui Dumnezeu, de limpede teologhisire in dorul lui Dumnezeu, a poetului român. Cartea deschide un izvor insuficient cercetat. Des citat și rar, din ce in ce mai rar, citit si antologat de critica literara moderna. Poezia religioasă, universul care leagă pământul de cer, lacrima de bucurie și bucuria de Înviere. Iar Cezar Boghici nu se rușinează de emoția descoperitorului, ca teolog, al filonului literar al gândirii religioase și, ca filolog, al arhitecturii doxologice a limbii poetice romane. Poate că totuși îngerii ne înțeleg chemarea și din exercițiul poeziei romanești, parte integrantă a imnografiei cerești, universale. ” (pr. Constantin Necula).

N. 3 decembrie 1961, Boldu, jud. Buzău. Poetă. Fiica Pavelicăi și a lui Aurel Dascălu. Bibliotecară la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” din Brăila. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov din 2011. A debutat în 1994 cu proză scurtă în revista Kogaion din Deva. Debutul editorial s-a produs în 1997, cu volumul de versuri Rime fragile  (Univers Enciclopedic). A colaborat cu versuri la Literatorul , Convorbiri literare , Familia , Ateneu , Hyperion , Poezia , Sud , Porto Franco , Revista nouă , Excelsior , Aisberg , Trivium , Spații culturale . A publicat teatru și proză în Kogaion , Sud , Excelsior , Dunărea de Jos  etc. Prezentă în antologii brăilene. Organizatoare de evenimente literare. Coordonatoare a Cercului de Lectură „Mihail Sebastian” din Brăila. Inițiatoare și redactor șef al revistei de poezie Poem Caffé . Premiu literar pentru poezie la Festivalul „Lucian Blaga”.  Ținutul fratelui mai mare  a fost nominalizat la Marele Premiu al Festivalului de Literatură FestLit Cluj-Napoca, 2014 și a fost distins cu Premiul „Cartea anului 2013” al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România (2015) .   Opera: poezie: Rime fragile (Univers Enciclopedic, 1997); Condominium (Brumar, 2008); Poeme (Editura Centrului de Creație Brăila, 2010); Ținutul fratelui mai mare, versuri (Charmides, 2013); fiara. nevisătorul. trei  (Cartea Românească, 2018)   Referințe critice: Lucian Alecsa, Dan Anghelescu, Andrei Bodiu, Aurel M. Buricea, Constantin Gheorghinoiu, Adrian Lesenciuc, Tudor Opriș, Violeta Savu, Constantin Trandafir.   ,, Pânã în prezent autoare a cinci cãrți de poezie, Luminița Dascãlu avea sã debuteze editorial în 1997, cu volumul „Rime fragile“, la Editura „Univers Enciclopedic“. Eu am descoperit-o odatã cu volumul sãu din 2013, „Ținutul fratelui mai mare“, publicat la Editura „Charmides“. Remarcasem atunci în poezia ei ludicul cu filon dadaist, ironia finã, între[1]pãtrunderea dintre real și ima[1]ginar, scindarea eului, narativitatea, oniricul, dar și expresiile eufemistice, infuzia absurdului. Volumul de versuri „fiara. nevisãtorul. trei“ (Ed. „Cartea Româneascã“, București, 2018) pãstreazã toate aceste caracteristici. Luminița Dascãlu revine parcã și cu o mai mare poftã de a povesti. Cele mai multe poeme din acest volum pot fi privite ca mici narațiuni în care se împletesc, uneori pânã la confuzie, viața cu visul, firescul cu absurdul, cotidianul cu fabulosul. Ca într-un caleido[1]scop se perindã tot felul de personaje, într-un melanj de anonimitate și celebritate (într-un vis se înșirã ca la „Oscar“, pe covorul roșu, tot felul de vedete: actori de cinema, dar și scriitori deveniți clasici, ale cãror nume sunt sugerate strict prin citarea operelor). Rostirea se face cu simplitate, fãrã zorzoane inutile. Însã vocabularul e bogat, nu prea se face economie de cuvinte, excepție fiind câteva texte în care poeta apeleazã la jocuri de cuvinte și aliterații, imprimând un ritm aproape muzical. ''  (Violeta Savu, Ateneu, nr.595/ 2019)   ,,Cu toate că are multe trimiteri la modele și maeștri, la autori preferați și personaje de referință, poezia Luminiței Dascălu nu lasă impresia de cosmopolit, ea asimilează în pasta lirică toate energiile lumii înconjurătoare. Fantezia productivă o ajută să proiecteze în ținutul fratelui mai mare, inclusiv un subiect de roman, ca să nu mai vorbim de alte subiecte exotice, anunțate prin titluri care mai de care mai fanteziste. E o poezie evazionistă care are nevoie de mult spațiu și verbigerație pentru a pune în lucrare complexele și jocurile complicate de-a șoarecele metafizic ți pisica lirică. Cele mai multe poeme reușesc să se impregneze de acea frumusețe trecătoare, iar unele u un efect devastator ” (Arca, nr.1-12/2015).

Nume sub care semnează Marioara Camelioa Crăciun. Comparatist, istoric literar și cultural, specializat în domeniul studiilor iudaice, traducător și dramaturg. Studii universitare de filologie (licență) la Universitatea Transilvania din Brașov (2000) și masterat la Universitatea din București (2001) și la Central European University din Budapesta (2003). Doctorat în Istorie (2009). Studii postdoctorate la Colegiul „Noua Europă” (2013) și Academia Română (2015), Chevening Visiting Scholar la Universitatea din Oxford (Foreign Commonwealth Office, 2006-2007). Cadru didactic universitar la Universitatea din București. Lector invitat și consultant științific în cadrul Teatrului Evreiesc de Stat (2014-2016). Fondator și director al Centrului de Cercetare și Conservare a Culturii Idiș din cadrul Teatrului Evreiesc de Stat (2016-2018). Membru în echipe de cercetare internaționale la Collegium Budapest (Ungaria, 2007), Center for Advanced Studies, (Bulgaria, 2008) și Colegiul „Noua Europă” (România, 2010-2011). Începând din 2010, fundamentează studiul culturii idiș în România. Autor, coautor, (co)editor și coordonator a 14 cărți și a peste patruzeci de studii în reviste și volume colective din țară și străinătate. Membru al Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, al European Association for Jewish Studies, al PEN România și al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, din 2020.   Opera: monografii: Traduceri în limba română din literatura clasică idiș  (Muzeul Literaturii Române, 2015); 140 de ani de teatru idiș în România (Institutul Cultural Român, 2016); Scriitori evrei de limbă română: de la rebeli marginali la critici canonici  (Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2018). Volume coordonate: Noi perspective în istoria evreilor din România  (în colab. cu Liviu Rotman și Gabriela Vasiliu; Hasefer, 2010); Istorie si memorie evreiască  (în colab. cu Anca Ciuciu; Hasefer, 2011); Lumea evreiască reflectată în literatura română. Reflections of Jewish Culture in Romanian Literature (Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2014). Ediții critice: Eugen Relgis, Eseuri despre iudaism  (în colab. cu Leon Volovici; Hasefer, 2011). A coordonat, îngrijit și prefațat colecția Biblioteca de Literatură Idiș (7 volume) a Editurii Hasefer: De la Dibuk la Lozul cel mare. Antologie de teatru idiș  (2016); Șalom Alehem, Marienbad (2017); Ițic Manger, Cartea raiului  ((în colab. cu Claudia Bosoi; 2018); Șalom Alehem, Stele rătăcitoare  (în colab. cu Raluca Andrei; 2018); Isaac Bashevis Singer, Un tânăr în căutarea dragostei  (2019); Isaac Bashevis Singer, Un băieţel în căutarea lui Dumnezeu: o lumină personală asupra misticii  (2019); I. L. Peretz, Opere alese (2020). Traduceri: Lewis Coser, Oameni ai ideilor: perspectiva unui sociolog , (Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2012).     Referințe critice: Victor Cobuz, Iulia Deaconu, Alexandru Gabor, Mihaela Gligor, Dana Ionescu, Adrian Lesenciuc, Irina Matei, Răzvan Voncu.   „ Nevoia de a aborda sistematic prezența autorilor evrei în cultura română este resimțită din plin de Camelia Crăciun, una dintre cele mai active cercetătoare a istoriei intelectualității evreiești din România. Volumele și lucrările de specialitate semnate de Camelia Crăciun pot fi considerate o încercare de a recupera și de a demonstra importanța moștenirii culturale a scriitorilor evrei de limbă română. În această direcție,Scriitori evrei de limbă română: de la rebeli marginali la critici canonici (Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ Iași, 2019) este piesa principală a proiectului vast de revalorificare a uneia dintre dimensiunile esențiale ale culturii din România ultimului secol și jumătate. ” (Victor Cobuz, Observator cultural)   „ Constituirea „literaturii evreiești de limba română” a reprezentat în cele din urmă reflectarea culturală tardivă a unor realități sociale mult timp neglijate de o cultură conservatoare și a constat dintr-o epocă secundară, în oglindă, a unei dezbateri intelectuale de nivel național, care căuta esența „identității românești”; preluând acest model, discursul „literaturii evreiești de limba română” aborda o traiectorie proprie , de construire a unei „culturi a minorităților” în limba română (p.265) în ansamblul coerent și armonic al unei literaturi care necesită încă să recupereze scriitori și lucrări importante, dar și povestea lor culturală din perioada interbelică. Prin opera sa, unitară și concentrată, Camelia Crăciun contribuie din plin la includerea literaturii evreiești de limba română în anasamblul organic al literaturii române. ” (Adrian Lesenciuc, Tribuna).

N. 10 decembrie 1956, Chintelnic, Bistrița-Năsăud. Poet, publicist, eseist, editor. Absolvent în 1982 al Facultății de Filologie, secția româno-engleză, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A profesat în învățământul preuniversitar și universitar, precum și în diferite funcții redacționale în județul Mureș la publicații, edituri, televiziuni. Director al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural național Mureș. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990, transferat în 2016 la filiala Brașov. A debutat cu publicistică în ziarul bistrițean Ecoul și cu poezie în revista clujeană Echinox . A colaborat la revistele românești Echinox , Vatra , Steaua , Tribuna , Astra , Convorbiri literare , Luceafărul , SLAST , Flacăra , Transilvania , Mișcarea literară , Poesis etc., dar și publicații din Statele Unite, Polonia, fosta Iugoslavie. A înființat și conduce publicația Vatra veche , a organizat numeroase concursuri naționale de poezie, tabere de artă, saloane de carte etc. A înființat edituri și publicații literare. A fost inclus în antologii și volume colective. A debutat în volum cu Muzeul de iarnă , publicat în 1986 la Editura Dacia. I-au fost decernate numeroase premii, dintre care amintim Premiul I la festivalul Artei și Creației Studențești Timișoara (1979); Premiul revistei Luceafărul (1981); Premiul revistei Astra (1982); Premiul revistei România literară (1982); premiul „George Coșbuc” al Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Casa cu idoli (1997); premii ale filialei Mureș a Uniunii Scriitorilor din România (1999, 2000 și 2006).  Marele Premiu pentru Poezie la Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănecu” (2014); Marele premiu al Festivalului Internațional de Poezie „Grgore Vieru” (2019); Cetățean de Onoare al Județului Bistrița (2022).   Opera (selectiv): poezie: M emoria zăpezii (Cartea Românească, 1989); Nostalgii interzise (Columna, 1991); Casa cu idoli (Tipomur, 1996); M anualul de ceară (Academos, 2001); Poduri de umbră/ Hidak az arnyekok felett (ed. bilingvă, română-maghiară, trad. Toth Istvan; Tipomur, 2001); Solstițiu la Echinox (Tipomur, 2002); Anotimpul din colivie , antologie (Tipomur, 2006; reed. ed. Bilingvă română-franceză, trad. Mircea Bătrânu; Nico, 2006); Pleoapa lui Homer, carte radio de poezie (red. Valentin Marica, 2006); Umbra apei (Nico, 2007); Arheologia clipei (Nico, 2007); Să nu uit (antologie multilingvă, Nico, 2008); Radiografia umbrei Nico, 2010); Vamă pe vloare adăugată (Nico, 2010); Poemul Phoenix (Dacia XXI, 2011); Poeme verzi pe pereți (Nico, 2013); În spatele oglinzii (Nico, 2013);  Alfabetul unui alfabet (Nico, 2015); La taclale cu Dumnezeu (Vatra veche, 2016; reed. Vatra veche, 2018); Poduri de umbră (Vatra veche, 2019); Exilul din exil (Vatra veche, 2020); Radical din doi (Vatra veche, 2022); literatură pentru copii: . Jocuri încrucișate (Alpha, 1990); Lina lumina Tipomur, 1999); Rățușca albă și curcubeul (Vatra veche, 2024); jurnale de călătorie: America, partea nevăzută a lumii (Tipomur, 1994; reed. În engleză, Nico, 2007); A doua Americă (Tipomur, 1996); De la San Francisco la Muntele Athos (Tipomur, 2004); Muntele Athos - Meteora. Via Bizanț (Tipomur, 2006; reed. Dacia 2006); Sacru și profan în Țara Sfântă (Nico, 2006); interviuri: Anotimpul probabil (Tipomur, 1995); Curs și recurs (Tipomur, 1997); Oglinzi paralele (Ambasador, 1997); Babel după Babel (Tipomur, 2000); Aproape departe (Tipomur, 2001); N. Steinhardt. Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Băciuț Dacia, 2001; reed. 2006, Libris Editorial 2016); Zona liberă (Tipomur, 2003); O istorie a literaturii române contemporane în interviuri , 2 vol. (Reîntregirea, 2005); Mihai Sin. Ierarhiile liniștii (Nico, 2006); Romulus Guga. Bărci în amurg (în colaborare cu Mariana Cristescu; Nico, 2006); Linia de orizont (2 vol., Nico, 2009); Împachetări. Dialoguri cu Suzana Fântânariu (Nico, 2010); eseuri: Credință și ortodoxie (Tipomur, 2006); Exilul literaturii, literatura exilului  (2006); Dincoace de Capitală, dincolo de provincie  (2006); Nichita Stănescu. Cu colțul inimii (Nico, 2006); Nicu Caranica. Dincolo de noapte (Nico, 2006); Ștefan Baciu. Privire prin geamlâc la Isarlâk (Nico, 2013); publicistică: Și așa mai departe (Arhipelag, 1997); În așteptarea melcului (Nico, 2008); La răsărit de apus (Nico, 2008); Înapoi, la viitor! (Nico, 2010); . Repere culturale mureșene 2010 (Nico, 2010); Pretexte și contexte (Nico, 2015); Între Csilla și Caribda (Nico, 2015); Vă pup, ciocoflenderilor (Vatra veche, 2021). A editat sute de titluri, a scris sute de articole de presă și a realizat mii de reportaje TV.   Referințe critice: Iulian Boldea, Constanța Buzea, Al. Cistelecan, Traian T. Coșovei, Gheorghe Grigurcu, Cezar Ivănescu, Nicolae Manolescu, Cornel Moraru, Marian Papahagi, Petru Poantă, Ion Pop, Zaharia Sângeorzan, Eugen Simion, N. Steinhardt, Alex Ștefănescu.   „Provenit din grupul de la Echinox, Nicolae Băciuț este în Muzeul de iarnă un poet interesant, îndeosebi prin finețea scriiturii, elegantă, concisă și cultivată. Se poate cita aproape orice. (…) Remarcabilă este ingeniozitatea metaforică. (…) Acuratețea stilistică e neîndoielnică, Nicolae Băciuț fiind în definitiv un calofil, cu emoții discrete, o natură așa-zicând delicată”. (Nicolae Manolescu, România literară, 1986).   „Starea lirică, statutul cuvântului, poesis-ul sunt socotite fără prejudecată drept motivări principale ale discursului liric, racorduri plauzibile, necontenit reluate, la substanța sa intrinsecă. Biografismului sentimental ori anecdotic i se preferă unul specific, ca aventură a expresiei. Existențialului i se conferă un înțeles legat de existența întru poezie, cu nimic mai prejos, sub raportul complexității și implicațiilor umane, decât variantele sale ‘clasice’. Tânărul poet își divulgă sensibilitatea la nivelul elaborării lirice, așadar nu într-un chip artificios, convențional, alienat, ci, contrar aparențelor, într-unul genuin. (…) Nicolae Băciuț e un poet ce merită urmărit cu interes.” (Gheorghe Grigurcu, Steaua, 198 6).

Cătălin Badea, n. 1968, Brașov, semnează cu pseudonimul Cătălin Badea-Gheracostea. Critic literar. Absolvent al studiilor universitare cu teza de licență Morfologia și tipologia literaturii sf românești după 1980 (2001); doctor în filologie cu teza Fantastica românească după al doilea război mondial  (2013, prima din țară dedicată exclusiv sf&f-ului românesc), ambele la Universitatea Transilvania din Brașov. A lucrat în presa brașoveană între 1990 și 2010, la Astra , Transilvania Expres , Brașov Visitor . Membru al clubului Antares (din 1985), al SRSFF (din 2013), secretar al ARCA SF (2014-2016). Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2020. A publicat după 1990 sute de articole despre sf-ul românesc în reviste tipărite și electronice din țară și de peste hotare, o parte dintre acestea fiind editate în volumele Alternative critice  (ediția a II-a, Millenium Books/Ștef, 2010) și Aducerea la zi (Millenium Books/Brumar, 2012).  Primul român cu o bursă de studii la biblioteca Asociației Britanice de sf&f, din cadrul Sidney Jones Library din Liverpool (2012-2013). Este primul român cu un articol publicat în SFRA Magazine (Science Fiction Research Association Magazine), în 2014. A înființat și coordonat colecția Bendis la editura Tracus Arte, publicând cu obstinație autori români. A coordonat la aceeași editură primele șase volume din colecția Mihail Grămescu. Opere Complete . Împreună cu editura Tracus Arte a primit premiul „Best Publisher” al Societății Europene de Science Fiction (ESSF) pe anul 2017, decernat cu ocazia congresului de la Dortmund. Deține rubrica „SFada cu literatura”, în revista Observator Cultural . Continuă, împreună cu Cristina Ghidoveanu, rubrica Exploratorii Lumii de Mâine, la Radio România Cultural. Mai are ca interese de studiu istoria militară și istoria recentă a României.   Opera: critică literară: Alternative critice. O vedere asupra literarurii (Millenium Books/ Ștef, 2010); Aducerea la zi (Millenium Books/ Brumar, 2012); Short (Hi)Story of Romanian Speculative Fiction  (MediaTech, 2012/Texarom, SUA, 2013); SFada cu literatura (Brumar, 2015); Fantastica românească după al doilea război mondial  (Eagle, 2017) . Este co-autor al volumului 15 Noiembrie 1987. Ziua Demnității  (Brașov, KronArt, 2007).     Referințe critice: Andrei Bodiu, Voicu Bugariu, Bogdan Coșa, Adriana Marcu, Mircea Opriță, Arian Popovici, Cornel Robu, Ovidiu Șimonca, Cornel Ungureanu.   „Teza domnului Catalin Badea-Gheracostea ambiționează să redefinească, de fapt, statutul scrierilor science-fiction in literatura română. În acest sens autorul tezei va încerca să adecveze în spațiul românesc un concept-umbrelă, fantastica, aparținând influentului cercetător britanic de origine canadiana John Clute. […] Așa cum subliniază autorul în Introducere, abordarea temei propuse se face din perspectiva antropologică și semiotică, „misiunile asumate convergent” fiind: „aducerea la zi a limbajului teoretic specializat – inclusiv cu introducerea unor termeni noi –, găsirea sprijinului ideologic al reuniunii – fie acesta de sorginte antropologică – și aplicarea unei modelari semiotice pe tipurile fundamentale ale fantasticii”. Modelele teoretice la care se raportează autorul tezei se impart între teoreticieni străini: Brian Aldiss și Darko Suvin, și români, Ion Hobana si Cornel Robu.” (Andrei Bodiu)   „ Cu ajutorul lui Cătălin Badea-Gheracostea, am descoperit o lume - cea a literaturii sf&f - care merită mai multă atenție din partea criticilor tradiționali. Cătălin Badea-Gheracostea este un om devotat domeniului, un om care citește cu acribie, care scrie cu profesionalism, care a reușit să ne convingă de necesitatea ca în literatura română să se facă un compartiment-departament: cel al scriitorilor sf&f. Scriind constant, săptămână de săptămână (cine dintre criticii români actuali mai are această performanță?), despre autori români, Cătălin Badea-Gheracostea a deschis spre publicul larg ceea ce ar fi rămas o „literatură e nișă”. ” (Ovidiu Șimonca )